CADOU DEOSEBIT PENTRU COPIII DIN IALOVENI

Administrația orașului Buftea, România, a donat orașului Ialoveni un trenuț de agrement, un frumos cadou pentru distracția copiilor ialoveneni. La ceremonia de transmitere a acestui cadou deosebit a participat o delegație din orașul Buftea în frunte cu primarul Gheorghe PISTOL. Colaborarea dintre localitățile Buftea și Ialoveni se materializează în realizări concrete și acest trenuț va aduce multă bucurie picilor și părinților. Copiii grădinițelor din Ialoveni și artiștii din Buftea au prezentat un concert, ulterior copii au făcut o primblare cu trenuțul. În zilele de sărbători naționale copiii vor putea călători gratis cu trenuțul, iar în alte zile conform unui grafic aprobat de Consiliul orășenesc Ialoveni. În cadrul acestei colaborări au fost alocate și mijloace financiare pentru construcția boxei pentru trenuț.

De asemenea, Domnul Primar Gheorghe PISTOL a menționat și faptul că urmează a fi implementate și alte activități inedite prin conținutul și inovația lor: partenerii din Buftea au votat pentru repartizarea unui teren în or.Buftea pentru construcția ”Ambasadei orașului Ialoveni” și a unui Centru Cultural Ialoveni!

În numele locuitorilor orașului Ialoveni, mulțumim cetățenilor și administrației orașului Buftea pentru donația prețioasă și proiectele importante pe care le dezvoltăm în cadrul parteneriatului între Primăriile orașelor Buftea și Ialoveni (Primari, respectiv: Gheorghe PISTOL și Sergiu ARMAȘU).

ANUNȚ!!!

Primăria orașului Ialoveni invită toți locuitorii orașului la Consultația Publică cu Tema: Situația actuală și căile de soluționare a problemelor depozitului de deșeuri din Ialoveni.

Data: 15 septembrie 2019

Ora: 10:00

Stația ATB 16

CHINA, LUZHOU, FORUMUL ECONOMICO-CULTURAL – EVENIMENT ISTORIC PENTRU ORAȘUL IALOVENI

 

În perioada 2-9 septembrie 2019, în calitate de Primar al orașului Ialoveni, am participat la Forumul internațional desfășurat în orașul LUZHOU, în componența Delegației oficiale din Republica Moldova, la invitația oficială a autorităților chineze.

O experiență deosebită pentru dezvoltarea unei colaborări durabile cu autoritățile locale și mediul de afaceri din Republica Populară Chineză, pentru valorificarea unor noi oportunități economice, culturale pentru orașul Ialoveni.

Orașul Luzhou din regiunea Sichuan, China, este cunoscut ca „orașul vinului”. În cadrul evenimentului a fost discutată și consemnată conform prevederilor protocolare intenția de înfrățire a localităților noastre – orașele LUZHOU și IALOVENI!.

Mulțumim enorm organizatorilor și promotorilor relațiilor bilaterale moldo-chineze, în particular domnului Liu Qiang, Primar al orașului Luzhou, domnului Radu Plamadeala, Președintele Centrului Moldo-Chinez de Cooperare Social-Economică, Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM) pentru referințe utile! De menționat că, elemente ale culturii chineze și culturii Republicii Moldova s-au combinat într-o manieră inedită în cadrul Forumului internațional!

P.S. Recunosc sincer, am rămas foarte impresionat de ospitalitatea, potențialul economic/tehnologic și grandoarea evenimentelor organizate de autoritățile chineze! Extraordinar! Nu întâmplător China se consideră una din principalele puteri economice la nivel mondial!

Secvențe video lansare eveniment:

https://www.facebook.com/100007591176556/videos/2233919373537747/?__tn__=%2CdlC-R-R&eid=ARDAJlBDwlhYpQr26IpzGezYOl_IuAIb_u6x5AmFLpe453wFgAa2qAChkqx5icf-jS6gwSOtl-UCUCEo&hc_ref=ARRbj-NM-a1RX8AdqhS1tA3KTXYCYeWsxZuwNJB3PcdzlwD7c6Yx-pe4pG3pUrKZeRQ

Proiect de succes în cadrul cooperării transfrontaliere Moldova-România-Belgia

Astăzi, 09 septembrie 2019, patru instituții de învățământ din orașul Ialoveni au primit câte 20 de biciclete, donație din partea Asociației Meetjesland-Moldova, grație Acordului de colaborare transfrontalieră moldo-româno-belgiană, semnat în toamna anului 2018 între Asociația internațională și Primăria Ialoveni.

La întâlnirea de donare a bicicletelor au participat și oaspeții de onoare ai Primăriei Ialoveni, Delegația oficială a reprezentaților Asociației Meetjesland-Moldova: Paul Goemaere, Koen Loete, Rita Cornelis, Elizabet Goemaere, Elena Dragan.

Scopul donației este de a crea condiții copiilor să învețe mersul cu biciclete într-un cadru public, învățarea regulilor de circulație, posibilitatea participării lor la diverse competiții și concursuri.

Orașul Ialoveni este prima localitate din Republica Moldova care face parte din Asociația Meetjesland-Moldova. Grație relațiilor de prietenie între Primăria Ialoveni și Primăria comunei Tomești, România (Primar Timofte Ștefan), colaborării transfrontaliere moldo-româno-belgiene în cadrul Asociației Meetjesland-Moldova, în anul 2017 orașul Ialoveni a beneficiat de o donație semnificativă din partea părții belgiene – o ambulanță dotată cu echipamentul necesar pentru acordarea primului ajutor medical în situații excepționale, care a fost transmisă Substației Asistență Medicală Urgentă Ialoveni (SAMU). Continuitatea acestor relații de prietenie se va solda cu realizarea a noi proiecte pe viitor.

Mulțumim mult partenerilor noștri din cadrul Asociației Meetjesland-Moldova pentru colaborarea intensă!

14 septembrie – Marathon la Costești

Programul Național „Costești-Capitala Tineretului 2019” te invită să participi în exclusivitate l un MARATHON în satul Costești pentru a promova un mod de viață sănătos.
Data, 14 septembrie
Ora, 11:00

Traseu, categoria 14-18 ani:3 580M
categoria 19-35 ani:5 370M
START/FINISH, scuarul Casei de Cultură
Limita de vârstă, 14-35 ani

Crearea Centrelor de Informare și Prestări Servicii

La Primăria Ialoveni a avut loc o întrunire pentru crearea Centrului de Informare și Prestări Servicii
Joi, 5 septembrie 2019, în Sala de Ședințe a Primăriei orașului Ialoveni a avut loc întrunirea cu reprezentanții Serviciilor Desconcentrate și reprezentanții Primăriilor Ialoveni și Costești cu privire la crearea Centrelor de Informare și Prestări Servicii.
Scopul de bază al Centrelor constă în îmbunătăţirea procesului de prestare a serviciilor de către APL și oferirea informației persoanelor fizice și juridice. În acest sens, centrele reprezintă un instrument de bază pentru realizarea obiectivelor acestuia, unde scopul final va fi prestarea serviciilor de către APL în modul calitativ, rapid, prezentînd un set minim de documente din partea cetățenilor.
Centrele, în calitate de Front Office al APL, vor fi utilizate pentru prestarea serviciilor publice de către APL. Avînd în vedere faptul că optimizarea și eficientizarea serviciilor reprezintă un proces continuu, serviciile prestate prin intermediul Centrelor vor fi la diferite nivele de maturitate, iar angajații primăriilor vor tinde spre dezvoltarea serviciilor pînă la cel mai înalt nivel.
În cadrul întrunirii, vor au fost discutate și agreate cu APL, Serviciile Desconcentrate și alte organe/persoane implicate în procesul de prestare propuneri de îmbunătățire a serviciilor publice. În urma acestor discuții, urmează a fi definitivată și aprobată lista de servicii pasibile spre includere în Centrele de Informare și Prestări Servicii, precum și modalitățile de îmbunătățire a proceselor de prestare a acestora.
Crearea Centrelor de Informare și Prestări Servicii în Primăriile orașului Ialoveni și satul Costești are loc în cadrul Programul Comunitatea Mea, finanțat de Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională.