Echipa Primăriei Ialoveni anunță că a trecut cu succes concursul proiectelor depuse pentru co-finanțare din cadrul “Fondului de Granturi Mici”, Programul „Solidarity Fund PL” în Republica Moldova, finanțat de către Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Polone în cadrul programului Polonez de cooperare pentru dezvoltare – Polish Aid.

Conform informației făcute publice astăzi de Centrul de Informare pentru Autoritățile Locale, din 188 de primării, consilii raionale și ONG-uri locale, pentru co-finanțare au fost acceptate 17 proiecte și 4 în rezervă (vedeți link-ul cu lista anexată)/

Proiectul înaintat de către Primăria Ialoveni în colaborare cu Consiliul Tinerilor pe lîngă Primăria Ialoveni, se referă la amenajarea unui teren sportiv multifuncțional, desfășurarea activităților de promovare a modului sănătos de viață și dezvoltarea politicilor locale de ocupație a tinerilor în timpul liber. Terenul sportiv preconizat se află în cartierul Moldova din Ialoveni.

Proiectul dat este foarte important pentru noi și răspunde numeroaselor doleanțe din partea locuitorilor.

Revenim pe parcurs cu mai multe detalii despre proiectul respectiv și derularea lucrărilor. Mulțumim echipei, care a lucrat la elaborarea proiectului și voluntarilor, care susțin eforturile și inițiativele Primăriei Ialoveni.