Ziua profesională a Lucrătorului Medical și a Farmaciștului.

Cu această ocazie, colectivul Primăriei Ialoveni felicită cu ziua profesională medicii, asistenții medicali, farmaciștii și toți lucrătorii încadrați în sistemul sănătății, care asigură buna funcțonare a instituțiilor medicale. Această sărbătoare oferă un nou prilej să omagiem și să apreciem munca de zi cu zi a celor care stau la straja sănătății noastre, să venim cu cuvinte de mulțumire și profundă gratitudine pentru responsabilitatea și profesionalismul de care dau dovadă lucrătorii medicali în asigurarea unei societăți sănătoase, pentru dedicație și munca asiduă, zâmbetele și încurajările dăruite oamenilor.
Vă dorim ca devotamentul profesional să vă fie încununat de satisfacţie și împliniri, stimă din partea pacienţilor, să fiţi mereu plini de energie, cutezanţă, să oferiți încredere și siguranță, să emanați bunătate și speranță, iar provocările să le depăşiţi cu fermitate şi optimism. Să aveți parte de sănătate, realizări frumoase, bunăstare și respectul binemeritat din partea societății.

Consultări Publice. 16 iunie 2023, Consiliul raional Ialoveni, ora 10.00

📌Presedinta Comisiei administrație publică si dezvoltare regională, dna Larisa VOLOH, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, împreună cu Cancelaria de Stat , OT Chișinău organizează consultări publice pe marginea proiectului de Lege cu privire la amalgamarea voluntară a unităților administrativ-teritoriale.
✅Scopul prezentei legi este crearea cadrului normativ necesar pentru amalgamarea voluntară a UTA de nivelul I în vederea consolidării capacității administrative a autorităților administrației publice locale și de prestare a serviciilor publice de calitate și accesibile populației.
✅Consultările publice vor avea loc, la data de 16 iunie 2023, în orașul Ialoveni, bd. Alexandru cel Bun, 33 Consiliul raional Ialoveni (sala de ședințe).

14 iunie – ziua de naștere a scriitorului SPIRIDON VANGHELI.

Domnia Sa a marcat această zi importantă la Grădinița nr.3 ”Lăstărel” din Ialoveni, unde copii, educătorii și toți cei prezenți l-au felicitat pe tatăl lui Guguță, asa cum il cunosc toti copiii din Moldova, cu ziua de naștere, dorindu-i sănătate, cititori fideli, multă putere, emoții pozitive și noi cărți interesante.
Evenimentul a fost organizat de colectivul Grădiniței de copii ”Lăstărel” în parteneriat cu Primăria Ialoveni și Biblioteca Publică Orășenească pentru Copii „Spiridon Vangheli” care poartă cu mândrie numele scriitorului. Elevii Școlii de Arte Ialoveni au organizat o expoziție de pictură ”Nunațe de culori ale lui Guguță”
La mulți ani, Maestre!

”Omul libertăților absolute Gicu Chiriță”

Acesta este titlul cărții lansate la Biblioteca Publică ”Petre Ștefănucă” din Ialoveni în memoria ialoveneanului Gheorghe Chiriță, redactor și traducător talentat, om de aleasă cultură, laureat al Premiului Uniunii Scriitorilor din Moldova și al Premiului Uniunii Latine. Activitatea a fost organizată de Primăria Ialoveni în colaborare cu BPO pentru Copii „Spiridon Vangheli”. Cei prezenți la eveniment au remarcat faptul că această carte, scrisă și editată grație străduințelor rudelor, Editurii ARC și cu contribuția Primăriei Ialoveni, este un omagiu adus omului de spirit Gicu Chiriță, care s-a pus mereu în slujba limbii române, fiind un traducător talentat din limbile franceză și rusă, a transpus în română cărți documentare, didactice, biletristică. Această lansare de carte a reprezentat un moment special pentru comunitatea din Ialoveni, în care s-a celebrat și s-a apreciat munca de o viață a unui localnic talentat și pasionat, precum Gheorghe (Gicu) Chirița.

ANUNȚ

PREMIER ENERGY DISTRIBUTION aduce la cunoștința consumătorilor despre posibile deconectări de curent electric în ziua de 14.06.2023 în unele sectoare din orașul Ialoveni.

Mesaj de felicitare adresat Primarului orașului Ialovenicu prilejul aniversării zilei de naștere

Mult stimate domn Primar, Sergiu ARMAȘU!
Ne face deosebita plăcere să Vă dorim cele mai sincere și calde felicitări cu ocazia zilei de naștere.
Vă adresăm alese urări de sănătate și împliniri. Fie ca energia și talentele Dumneavoastră manageriale să aducă orașului nostru prosperare și multe proiecte de succes. Să reușiți să implementați toate ideile pe care le promovați, pentru că succesul Dumneavoastră este și succesul orașului nostru.
Vă dorim să aveți parte de aprecierea și recunoștința ialovenenilor pentru munca ce o depuneți în dezvoltarea localității, să aveți răbdare, curaj şi reuşită deplină în toate acțiunile propuse în prezent și viitor.
Vă Rugăm să primiți, Stimate Domn, expresia considerației înalte, alături de aprecierile noastre deosebite.
La mulți ani binecuvântați!
Colectivul Primăriei orașului Ialoveni

Orașul Ialoveni.

Au demarat lucrările de reabilitare a drumurilor locale după construcția rețelelor de canalizare în sectorul Albeni, străzile Arborilor, Mugurel, Spartac, Bucuria. Ulterior asemenea lucrări vor fi executate pe drumurile din sectoarele BTA-16, Huțuleuca, Bozu.

Un nou instrument acustic la Școala de Arte, proiect realizat de către Primăria or. Ialoveni și CALM

Pe parcursul anului 2022, APL Ialoveni a găzduit numeroase familii de refugiați din Ucraina, copiii refugiaților fiind nevoiți să abandoneze studiile, inclusiv cele artistice/extrașcolare. În acest context au solicitat ajutorul APL în vederea continuării studiilor.
Școala de Arte Ialoveni a oferit timp, spațiu, instrumente muzicale pentru exersări și cadre didactice calificate, cu titlul gratuit.
În acest timp, Congresul Autorităţilor Locale din Moldova (CALM) a lansat un Apel de Selectare a 15 inițiative locale destinate pentru Autoritățile Publice Locale care abordează nevoile comunităților gazdă și ale refugiaților pentru a stimula coeziunea socială, incluziunea și reziliență.
Urmare evaluării cererilor, propunerea de proiect cu denumirea „O Școală de Arte mai dotată și accesibilă, prioritar refugiaților din Ucraina” depusă de Școala de arte din Ialoveni de comun cu Primăria, a fost selectată pentru finanțare.
Drept rezultat, Școala de Arte a cîștigat un instrument acustic de ultimă generație (pian) și un instrument electronic cu clape. Valoarea totală a proiectului menționat este de 110.000 lei. CALM a efectuat transferul aferent sumei grantului finanțat de UN Women și anume 100 000 MDL către furnizorul/furnizorii de bunuri și servicii identificat/ți de Primărie, iar Primăria a făcut transferul aferent sumei de co-finanțare a proiectului și anume 10 000 MDL către furnizorul/furnizorii de bunuri și servicii identificat/ți de Primărie.
Ținem să mulțumim tuturor persoanelor implicate, PNUD Moldova/UN Women și UNIUNEA DE PERSOANE JURIDICE ASOCIAȚIA CONGRESUL AUTORITĂȚILOR LOCALE DIN MOLDOVA și Primăria orașului Ialoveni.
Video concurs:
https://youtu.be/4h8VL-eDKn8
https://youtu.be/sIRQU939VTQ
https://youtu.be/Ff2X_5CYRU0