Orașul Ialoveni.

Prinde contur proiectul cu privire la revitalizarea urbană din sectorul Huțuleuca-Bozu. Se desfășoară lucrările de construcție a parcului în conformitate cu planul strategic de acțiuni al Primăriei Ialoveni și Programului de revitalizare urbană a orașului. Despre mersul lucrărilor de construcție vă vom informa pe parcursul executării acestora.

Acord foarte important pentru Ialoveni, semnat la Brebu, România,în prezența Doamnei Ministru al Afacerilor Externe Luminița ODOBESCU

Relațiile de prietenie dintre localitățile Brebu, România, și Ialoveni, Republica Moldova, dezvoltate pe parcursul ultimilor ani, s-au consolidat prin semnarea unui Acord de Înfrățire ale acestor două localități, în cadrul unui eveniment cultural festiv de amploare, organizat de Primăria comunei Brebu, la care a participat și Ministra Afacerilor Externe a României, Luminița ODOBESCU.


Importantul document a fost semnat de către Primarul comunei Brebu Adrian Gheorghe UNGUREANU și Primarul orașului Ialoveni Sergiu ARMAȘU, care au reconfirmat deschiderea pentru o colaborare pe linie ascendentă și ferma convingere că relațiile de prietenie se vor transforma în proiecte frumoase spre binele ambelor localități! Premise esențiale în acest sens sunt pe lângă comunitatea de limbă, istorie, cultură, tradiții, schimbul bilateral de bune practici, dar și viziunea integrată a aleșilor locali privind dezvoltarea și evoluția comunităților.
Delegația orașului Ialoveni a fost foarte onorată ca Acordul respectiv să fie semnat în prezența distinsei Doamne Ministru al Afacerilor Externe al României, Excelența Sa Luminița ODOBESCU. Ambasador și diplomat de carieră, care a deținut anterior funcția de consilier prezidențial pentru afaceri europene, Doamna Ministru întotdeauna a avut mesaje de susținere a eforturilor autorităților locale din Republica Moldova, precum și a contribuit nemijlocit prin activitatea diplomatică la obținerea de către țara noastră a statutului de țară candidată pentru aderarea la spațiul european.
Delegația orașului Ialoveni a remarcat înalta organizare a evenimentului și a activităților culturale din partea conducerii comunei Brebu, inclusiv inaugurarea Galeriei Colecțiilor Etnofolclorice, care găzduiește o expoziție permanentă de costume și obiecte tradiționale de peste o sută de ani și expoziții temporare de artă etno-contemporană a diferitor artiști români și internaționali.


Primăria orașului Ialoveni aduce sincere mulțumiri dlui Primar al comunei Brebu Adrian Gheorghe UNGUREANU pentru invitație, ospitalitatea acordată delegației din Ialoveni, oportunitatea de a prelua experiența în vederea implementării proiectelor și accesării fondurilor Uniunii Europene, pentru impulsionarea eforturilor noastre în procesul de preaderare europeană.

ZIUA UȘILOR DESCHISE

În cadrul programului ”BiblioVacanța 2023 – Tabara de vară pentru copii”, desfășurat de BP ”Petre Ștefănucă”, a fost organizată o vizită de informare a copiilor la Primăria orașului Ialoveni cu genericul ”Să ne cunoaștem administrația locală”. Ghidați de primarul Șergiu Armașu și funcționarii primăriei, copiii au făcut cunoștință cu activitatea APL, dotarea tehnică a instituției, problemele pe care le soluționează.

A N U N Ț

Problema deservirii pasagerilor din sectorul Huțuleuca cu transport public în zilele de odihnă a fost abordată din nou în discuție cu agenții economici ai rutei nr.35. Motivând că în zilele de sâmbătă și duminică pasageri sunt foarte puțini, microbuzul nr.35 nu vor circula în aceste zile în sectorul Huțuleuca. Reieșind din situația creată, Primăria Ialoveni a decis ca microbuzul pe ruta nr.1 va circule spre strada Viilor în zilele de odihnă conform graficului anunțat anterior.

6 iulie – Ziua Comemorării Victimelor Stalinismului

Astăzi se împlinesc 74 de ani de la cel mai mare val al deportărilor staliniste organizate în Basarabia. Cu acest prilej administrația publică locală a organizat un miting și depuneri de flori la monumental Troița din Ialoveni cu participarea persoanelor care au fost deportate. Monumentul Troița a fost construit de ialoveneni în memoria consătenilor deportați.
Deportările au fost un process de epurare etnică și de distrugere a elitei naționale de către autoritățile sovietice, au fost parte a operațiunii de intensificare a procesului de colectivizare. Arestările s-au făcut noapte cu forțele soldaților veniți cu mașinile, cei care încercau să scape cu fuga au fost împușcați. Gospodarii arestați împreună cu familiile lor, cu copiii, cu bătrâni, au fost urcați în vagoane pentru vite și duși pe meleaguri străine. Mulți dintre cei deportați nu au mai revenit în patrie, au fost împușcați pe drum, au murit de foame, de boli, de durere sufletească, de muncă peste puterile lor. Conform datelor oficiale, în ziua de 6 iulie 1949, au fost deportați în Siberie circa 35 mii de basarabeni.
În această zi de tristă amintire, gândurile noastre de compasiune adâncă și regret profund se îndreaptă către toți cei care au avut de suferit în acei ani întunecați. Avem datoria morală de a onora memoria victimelor inocente, dar și de a lua măsuri pentru ca astfel de acțiuni să nu se mai repete vreodată.

ANUNȚ

PREMIER ENERGY DISTRIBUTION aduce la cunoștința consumătorilor despre posibile deconectări de curent electric în zilele de 06.07.2023 și 07.07.2023 în unele sectoare din orașul Ialoveni.

ORAȘUL IALOVENI

Lucrările de construire a sistemului de canalizare în sectoarele Albeni și Huțuleuca finanțat în cadrul Programului Național ”Satul European”, ediția 2022, au fost finalizate.
Recent, prin dispoziția Primarului orașului Ialoveni Sergiu Armașu, a fost instituită comisia de recepție la terminarea lucrărilor executate în cadrul programului anunțat.
Ținem să reamintim că în rezultatul concursului lansat orașul Ialoveni a beneficiat de suma de 7.002.677.67 lei din care integral au fost construite rețele de canalizare gravitațională.
Aducem mulțumiri echipei ONDRL care ne-a ghidat pe tot parcursul proiectului pentru implementarea calitativă a acestuia.
Au fost construite – 8,5 km de rețea.
Au fost asigurate cu servicii de canalizare – 400 de gospodării.
Primăria Ialoveni așteaptă cu nerăbdare lansarea Programului Național ”Satul European”, ediția 2023.


A V I Z

În perioada 01.07.2023 – 01.09.2023, în zilele de sâmbătă și duminică, ruta de transport public nr.1 nu va circula spre strada Viilor, sectorul Huțuleuca.În celelalte zile ale săptămânii ruta de transport nr.1 va circula conform graficului anunțat anterior.

COMUNICAT

În incinta Primăriei orașului Ialoveni a avut loc o ședință cu participarea factorilor de decizie în cadrul căreia s-a discutat problema maidanezilor și cazurilor de agresivitatea a acestora. Responsabil de soluționarea problemelor legate de câinii fără de stăpân este Întreprinderea Municipală Gospodăria Locativ Comunală Ialoveni, care urmează să identifice câinii agresivi și să-i izoleze. În atenția cetățenilor: despre toate cazurile legate de maidanezi urmează să informați ÎMGLC Ialoveni la numărul de telefon 069512110.