Astăzi se împlinesc 74 de ani de la cel mai mare val al deportărilor staliniste organizate în Basarabia. Cu acest prilej administrația publică locală a organizat un miting și depuneri de flori la monumental Troița din Ialoveni cu participarea persoanelor care au fost deportate. Monumentul Troița a fost construit de ialoveneni în memoria consătenilor deportați.
Deportările au fost un process de epurare etnică și de distrugere a elitei naționale de către autoritățile sovietice, au fost parte a operațiunii de intensificare a procesului de colectivizare. Arestările s-au făcut noapte cu forțele soldaților veniți cu mașinile, cei care încercau să scape cu fuga au fost împușcați. Gospodarii arestați împreună cu familiile lor, cu copiii, cu bătrâni, au fost urcați în vagoane pentru vite și duși pe meleaguri străine. Mulți dintre cei deportați nu au mai revenit în patrie, au fost împușcați pe drum, au murit de foame, de boli, de durere sufletească, de muncă peste puterile lor. Conform datelor oficiale, în ziua de 6 iulie 1949, au fost deportați în Siberie circa 35 mii de basarabeni.
În această zi de tristă amintire, gândurile noastre de compasiune adâncă și regret profund se îndreaptă către toți cei care au avut de suferit în acei ani întunecați. Avem datoria morală de a onora memoria victimelor inocente, dar și de a lua măsuri pentru ca astfel de acțiuni să nu se mai repete vreodată.

There are no comments yet.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked (*).