INVITAŢIE

Primăria oraşului Ialoveni, Vă invită pe data de 19 decembrie 2019, ora 17.00  la INAUGURAREA  POMULUI  DE CRĂCIUN  şi aprinderea lumininiţilor  de sărbătoare.Evenimentul va avea loc în Piaţa Unirii.Vă aşteaptă Moş Crăciun, muzică, voie bună şi focuri de artificii.

ZIUA UȘILOR DESCHISE

Conform activităților planificate în cadrul Programului ”Comunitatea Mea”, un grup de elevi ai LT”Andrei Vartic” au participat la Ziua ușilor deschise la Primăria orașului Ialoveni, organizată de Primărie și Biblioteca Publică Orășenească ”Petre Ștefănucă”. Tinerii au făcut cunoștință cu activitatea administrației publice locale, cu serviciile acordate cetățenilor, proiectele realizate și bunele practici privind implicarea cetățenilor în soluționarea problemelor locale, au vizitat birourile specialiștilor, informându-se despre activitatea lor.

Continuarea relațiilor cu partenerii internaționali

La Primăria orasului Ialoveni a fost în vizită oficială o delegație condusă de domnul Lin Gang, fondatorul Pavlionului Republicii Moldova din or.Chegdu, provincia Sichuan, Republica Populară Chineză și Președintele Centrului Moldo-Chinez de Cooperare Social-Economică Radu Plămădeală, promotor al relațiilor bilaterale moldo-chineze. În cadrul vizitei s-a discutatat despre continuarea relațiilor de cooperare a orașului Ialoveni cu unele localități din RPC în diverse domenii – economice, culturale, sociale,ș.a., inclusiv constructia unui parc fotovoltaic, a instațiilor eoliene și stabilirea terenurilor pentru amplasrea acestora.

ANUNȚ !!!

Primăria orașului Ialoveni anunță concurs pentru data de 13 ianuarie 2020 ora 10.00 în incinta instituției, or.Ialoveni, str.Alexandru cel Bun, 45, et.2, sala de ședințe, pentru obținerea dreptului de deservire a rutei regulate de pasageri nr.1 din or.Ialoveni. Dosarele de participare la concurs se pot depune în biroul 102, et.1, pentru informații suplimentare tel. 0 (268) 22484. email: primaria.ial@gmail.com

Salvgardarea Școlii de Arte și a Bibliotecii Publice din orașul Ialoveni


Salvgardarea Școlii de Arte și a Bibliotecii Publice din orașul Ialoveni – o inițiativă ambițioasă a echipei Primăriei Ialoveni, care a prins culoare!


Îmbunătățirea calității serviciilor publice în domeniul culturii, artei și bibliotecilor este o preocupare constantă și prioritară pe agenda de lucru a echipei Primăriei Ialoveni. Astfel, inițiativa de salvgardare a edificiului Școlii de arte și a Bibliotecii publice din orașului Ialoveni, a prins culoare și a adus mai mult optimism pentru vizitatorii fideli ai acestor instituții, pentru copii, tineri și adulți!
Grație colaborării eficiente cu partenerii de dezvoltare, Primăria Ialoveni a atras în acest scop noi investiții prin intermediul Proiectului ”Sprijinirea administrației publice din Republica Moldova în implementarea politicii regionale prin dezvoltarea urbană integrată și sustenabilă”, coordonat cu Ministerul Investițiilor și Dezvoltării din Polonia și Reprezentanța Fundației Solidarity FundPL în Moldova. Costul total al proiectului este de circa 2, 473 milioane lei, contribuția Primăriei Ialoveni fiind de circa 1, 353 milioane lei.
Clădirea Școlii de Arte și a Bibliotecii Publice din orașul Ialoveni a căpătat un nou aspect urmare lucrărilor de renovare: s-au efectuat lucrări de schimbare a acoperișului, termoizolarea pereților, schimbarea geamurilor, amenajarea teritoriului etc.
Cu ocazia realizării acestui important proiect, miercuri, 4 decembrie curent, o delegație a Ambasadei Poloniei în RM și a ADR Centru au vizitat orașul Ialoveni. Bucuria realizării proiectului a fost manifestată și printr-un gest frumos din partea colectivului Școlii de arte și a Bibliotecii publice, care au pregătit o festivitate culturală, împărtășind emoțiile pozitive cu prietenii orașului Ialoveni.
Primarul orașului Ialoveni, Sergiu ARMAȘU a exprimat cuvinte de recunoștință tuturor celor, grație eforturilor cărora a fost posibil de realizat Proiectul respectiv. ”Pentru o societate cultă, inteligentă este foarte important ca cetățenii să consume servicii din domeniul artei și culturii, să aibă acces la o educație culturală selectă, să poată beneficia de frumosul în domeniul muzicii, picturii, să poată frecventa biblioteci moderne ș.a. Putem avea drumuri bune, infrastructură modernă, transport sofisticat, dar dacă membrii societății vor avea o cultură joasă, comportament vulgar și viciat, atunci generațiile degradează. Bani niciodată nu vor ajunge pentru soluționarea tuturor problemelor, dar nu trebuie să uităm și de hrana spirituală, să ne preocupăm de localurile care reprezintă simbol al artei și culturii noastre.” – este de părere edilul.
Astfel, echipa Primăriei Ialoveni îndeamnă toți locuitorii orașului, de la mic la mare, să redescopere frumosul prin arta picturii, muzicii, lecturii și să viziteze acest local renovat!

ÎNCĂ UN PROIECT FRUMOS PENTRU ORAȘUL IALOVENI

Cetățenii orașului Ialoveni au ales proiectul câștigător implementat din bugetul participativ

Ialovenenii au desemnat proiectul câștigător care urmează să fie realizate cu ajutorului bugetului participativ dintre cele 13 proiecte declarate eligibile şi intrate, astfel, în etapa de vot. Procedura de votare pentru propunerile înscrise în proiectul de bugetare participativă în orașul Ialoveni s-a încheiat pe 11 noiembrie. Propunerile au declarate eligibile și validate de către membrii Grupului de lucru.
Cele 12 proiecte pe care cetăţenii din orașul laloveni le-au votat pentru oraşul lor se încadrează în domeniile: mobilitate urbană, infrastructură socială, cultură, amenajarea spațiilor publice, terenuri și locuri de joacă, educație și smart city .
Proiectul care a acumulat cele mai multe voturi din partea cetățenilor este „Amenajarea unui teren sportiv multifuncțional pe strada Păcii” care a acumulat în total 319 voturi. Terenul sportiv multifuncțional va fi amenajat cu spații speciale pentru practicarea fotbalului, baschetului și voleiului pentru toți cetățenii care trăiesc pe această stradă și ceilalți locuitori ai orașului Ialoveni.
Pe locul doi s-a clasat proiectul de amenajare a unui spațiu amenajat pentru lectură „Sub căciula lui Guguță” cu un numărul total de 299 voturi, iar pe locul trei – proiectul „Amenajarea sensului giratoriu” care a acumulat 165 de voturi.
Proiectul „Amenajarea unui teren sportiv multifuncțional pe strada Păcii” urmează să fie realizate până în luna mai 2020. Mai multe informații pe http://bugetareparticipativa.viitorul.org/ialoveni
Proiectul „Bugetare participativă – instrument eficient pentru participarea cetățenească în Moldova” este sprijinit financiar de Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Cehe și implementat de AGORA CENTRAL EUROPE, IDIS „Viitorul”, Primăria orașului Ialoveni și Primăria satului Budești.
Primăria orașului Ialoveni mulțumește partenerilor noștri pentru susținere!

ÎNCĂ O VICTORIE A SPORTIVELOR DIN IALOVENI

La competițiile sportive dîn cadrul Cupei raionului Ialoveni la baschet, echipa femenină a orașului Ialoveni s-a clasat pe primul loc, la etapa finală jucând cu echipele din Costești, Bardar, Ruseștii Noi. Sportivele Budeanu Cristina, Sirbu Marina, Aliosa Ionela, Pasha Pinzari, Ceban Victoria, Stegarescu Andreea, Toderescu Alexandra au demonstrate un joc frumos, tehnic și tactic, demonstrând că sunt o echipă unită, capabilă pentru noi victorii în viitor. .
Primăria Ialoveni felicită echipa de baschet a orașului cu această frumoasă victorie, dorindu-i noi performanțe sportive.