FOTO Lucrările de construcție a sistemului de canalizare în sectorul BTA-16

Din anul 2017, în rezultatul eforturilor depuse de echipa Primăriei orașului Ialoveni, sunt în curs de executare lucrările de construcție a rețelelor de canalizare și a două stații de pompare în sectoarele Bozu și Albeni. În acest sens, au fost obținute finanțări de la Fondul Ecologic Național (sectorul Bozu) și Fondul Național pentru Dezvoltare Regională (sectorul Albeni).

Costul lucrărilor sunt de circa 10 milioane lei, Primăria Ialoveni fiind responsabilă de asigurarea contribuției localității în cuantum de 20% din suma investițiilor atrase. Terminarea lucrărilor și darea în exploatare a rețelelor de canalizare centralizate și a stațiilor de pompare intermediare din sectoarele Bozu și Albeni este preconizată pentru finele semestrului I al anului următor.

Ținem să subliniem că sunt depuse eforturi pentru identificarea Mijloacelor financiare pentru derularea lucrărilor de constructive a rețelelor de canalizare din sectorul Huțuleuca, prețul estimative al cărora este de circa 6 milioane 500 mii lei.

Totodată, cu mijloacele și forțele proprii, s-au finisat lucrările de construcțiE a rețelei de canalizare pe strada Cetatea Albă.

(mai mult…)

CERNOBÎL – O CAPSULĂ A TIMPULUI

Astăzi, 26 aprilie, se împlinesc 32 de ani de la catastrofa de la Cernobîl, cel mai mare dezastru nuclear al omeniri. La lichidarea urmărilor avariei au participat peste trei mii de conaţionalii de-ai noştri. Membrii Asociației participanților la lichidarea accidentului de la Cernobîl din Ialoveni, președinte Alexandru Motîngă, au comemorat acest tragic eveniment prin depuneri de flori la complexul memorial din Ialoveni. 32 de ani în urmă la Centrala Atomoelectrică Cernobîl s-a produs un accident major, care s-a compus dintr-o explozie a centralei, urmată de contaminarea radioactivă a zonei înconjurătoare.
Acest dezastru este considerat ca fiind cel mai grav accident din istoria energiei nucleare. Accidentul a lăsat 17 milioane de kilometri pătrați afectați de radiație, Zona din jurul fostei centrale nucleare de la Cernobîl va continua să fie contaminată în următorii cel puţin 3.000 de ani, afirmă experţi internaţionali.

Două regulamente propuse pentru consultări publice

Administrația orașului Ialoveni propune pentru consultări publice două regulamente care urmează să fie propuse pentru votare la ședința Consiliului orășenesc Ialoveni care va avea loc marți, 14 martie 2017

 

REGULAMENTUL de desfăşurare a activităţii de comerț în orașul Ialoveni 

REGULAMENTUL privind procedura de demolare a construcţiilor executate ilegal pe terenurile ce aparţin domeniului public şi privat al oraşului Ialoveni

 

Regulamentul de desfășurare a activității de comerț în orașul Ialoveni

Regulamentul privind procedura de demolare a construcţiilor executate ilegal pe terenurile ce aparţin domeniului public şi privat al oraşului Ialoveni

Proiectele de decizie și ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului orășenesc Ialoveni din 14 martie 2017

În temeiul prevederilor art. 16, alin. (1), (3), (5), (6) ale Legii nr. 436-XVI din 28 decembrie 2006 privind administraţia publică locală, Dl Sergiu Armaşu, Primarul oraşului Ialoveni, a emis dispoziţia cu nr. 33 din 02 martie 2017 Cu privire la convocarea şedinţei ordinare a Consiliului orăşenesc, pentru data de 14 martie 2017.

Şedinţa va avea loc în sala de şedinţe a Primăriei oraşului Ialoveni, cu începere de la orele 14:00.

(mai mult…)

Mesajul de felicitare al primarului orașului Ialoveni, Sergiu Armaşu, cu ocazia zilei de 8 Martie

Dragele noastre doamne și domnișoare,
Odată cu venirea primăverii, anotimpul pe care simbolic îl putem considera al renașterii și al trezirii la viață, noi, bărbații, avem o mare responsabilitate.

Responsabilitatea de a aduce emoții pozitive femeilor din viața noastră: mamelor, soțiilor, fiicelor, surorilor, prietenelor, profesoarelor, colegelor de serviciu, partenerelor de colaborare, tuturor femeilor care ne înconjoară.
Ziua de 8 Martie este una dintre zilele cele mai pline de feminitate și căldură sufletească! Este o zi cu un farmec deosebit. Este ziua, în care auzim la adresa femeilor doar cuvinte de lauda, de recunoștință, de admirație și de iubire. Suntem conștienți, că o felicitare, un mesaj, o urare pot aduce bucurie în suflet.

De asemenea, suntem conștienți, că voi, femeile, meritați cu mult mai mult decît reușim noi, bărbații să realizăm pentru voi.
Voi, femeile, aveți puteri care uimesc uneori și bărbații. Și, de foarte multe ori, dacă un  bărbat e de  succes, atunci neapărat există o femeie alături, care în multe lucruri îl întrece, există o muză care îl inspiră și îl motivează.
An de an, de 8 Martie ne recăpătăm speranța, optimismul, credința în mai bine și avem un motiv special de a reînnoi și sentimentele de recunoștință, dragoste și afecțiune față de femeile din viața noastră.

Dragi FEMEI, Fie ca toate împlinirile frumoase, sănătatea și spiritul acestei zile să Vă însoțească pretutindeni! O primăvară frumoasă în suflet și în gînd!
Să aveți parte de tot ce Vă doriți.


Cu mult respect,
Sergiu ARMAȘU, primarul orașului Ialoveni

Mesajul primarului orașului Ialoveni, Sergiu Armașu, cu ocazia Sărbătorilor de iarnă

Dragi ialoveneni și prieteni ai orașului Ialoveni,
Cele mai cordiale felicitări cu Sfintele Sărbători de Iarnă și Noul An 2017! Anul Nou al Cocoșului să Vă trezească doar cu vești bune,să Vă aducă sănătate, multă iubire, fericire şi prosperitate!

Vă îndemn să învaţăm a culege din fiecare Sărbătoare bucurie, lumină și mai multe gînduri pozitive!

Cele mai bune daruri pe care ni le pot aduce Sărbătorile de Iarnă și de Crăciun sunt familia sănătoasă, fericită și prietenii dragi aproape.
Vă urez tuturor să aveți parte de armonie și clipe de revelație în preajma celor dragi!

Să uităm de griji şi supărări, să iertam, să iubim şi să ne amintim ca nu suntem niciodată singuri! Administrația publică a orașului Ialoveni va depune toate eforturile și în Noul An 2017 să realizeze așteptările Dumneavoastră!

LA MULȚI ANI, DRAGI IALOVENENI ȘI PRIETENI AI ORAȘULUI NOSTRU!

Cu cele mai bune gînduri,
Sergiu ARMAȘU,
Primarul orașului Ialoveni