Săptămâna Europeană a Mobilității

În cadrul Săptămânii Europene a Mobilității, marcăm două evenimente de importanță internațională, 16 septembrie – Ziua Protecției Stratului de Ozon și 22 septembrie – Ziua fără Transport.Ozonul este unul dintre cele mai importante gaze care contribuie la asigurarea vieții pe pământ. Cea mai mare cantitate de ozon, aproximativ 90%, se conţine în stratul cuprins între 8 şi 18 km de la suprafața Terrei. Acest strat este localizat în stratosferă şi are rol de filtru natural, care absoarbe cea mai mare parte a radiaţiilor ultraviolete, acestea în cantităţi mari la rândul său provocând grave probleme sănătății omului (îmbătrânire, boli infecţioase, slăbirea sistemului imunitar, modificarea structurii ADN, cauzând în cele din urmă cancer).Radiațiile ultraviolete, de asemenea, duc la modificări serioase în ecosistemele acvatice şi terestre, cu implicaţii majore asupra echilibrului trofic. Primăria or. Ialoveni planifică implementarea unui șir de proiecte pentru protecția ozonului și mediului ambiant:1. Plantarea copacilor, acțiuni de înverzire a orașului în sezoanele de toamnă și primăvară;2. Încurajarea participării civice, acțiuni de voluntariat pentru salubrizare și plantarea copacilor;3. Continuitatea proiectelor pentru producerea energiei regenerabile, reducerea emisiilor de gaze în atmosferă, transport public ecologic.Împreună suntem responsabili de mediul în care trăim!

Provocare biciclezi cu treabă

În contextul Săptămânii Europene a Mobilității, desfășurată în perioada 16-22 septembrie , Zilei Internaționale a păstrării stratului de ozon – 16 septembrie 2020, Zilei internaționale fără Transport – 22 septembrie, Primăria or. Ialoveni acceptă provocarea #Bicicletezcutreabă și îndeamnă locuitorii orașului să reducă la maxim utilizarea transportului auto pentru un aer mai curat și evitarea aglomerării traficului, să utilizăm mijloacele de transport eco. Urmăriți pagina Primăriei pentru alte activități dedicate #SăptămâniiEuropeneaMobilității.

12Lucia Mîra, Daniela Bodorin şi alţi 104 distribuiriÎmi placeComenteazăDistribuie

Campania donează un ghiozdan pentru un Ialovenean

Un ghiozdan plin cu daruri ….dar câtă bucurie a adus acest dar din partea Tatianei Nogailîc acestei fetițe pline de viață🧚‍♀️Doar privind-o am înțeles că fiecare din noi poate face fericit un copil,astfel lumea va deveni măcar un pic mai bună❤️Mulțumim mult Tatianei Nogailîc pentru implicare…și luăm cu toții exemplu de la gestul frumos făcut cu multă dragoste fațâ de conaționali.Donează un ghiozdan-fă fericit un copil🧚‍♀️Campania donează un ghiozdan pentru un Ialovenean….

Primăria orașului Ialoveni a fost decernată cu premiul oferit în cadrul Concursului „Excursii online în localitățile semnatarilor Convenției Primarilor”

Reprezentanții primăriei orașului Ialoveni au participat la evenimentul de decernare a premiilor oferite în cadrul Concursului „Excursii online în localitățile semnatarilor Convenției Primarilor”, care a fost desfășurat de Proiectul UE „Convenția Primarilor-Est” (CoM-East) cu ocazia Săptămânii Europene a Energiei Durabile 2020 în Moldova. Edilii celor trei localități câștigătoare au fost felicitați de Gintautas Baranauskas, șef-adjunct al secției operațiuni din cadrul Delegației UE în Republica Moldova și Victor Parlicov, expert național al Convenției Primarilor în Moldova. Primăria orașului Ialoveni își exprimă gratitudinea proiectului CoM-East pentru semnatarii Convenției Primarilor pentru Climă și Energie în Moldova, pentru o colaborare productivă de-a lungul anilor, susținere și aprecierea acordată orașului Ialoveni, desemnarea locului I în cadrul concursului. Premiul, sub formă a două biciclete, vor fi utilizate la toate activitățile consacrate Zilelor Energiei, promovării energiei regenerabile și măsurilor de protecție a mediului înconjurător. #EUSEW2020 #EU4Energy #CoMEast #EU4Moldova #PrimariaIaloveni #AEER+4

MESAJ DE FELICITARE CU OCAZIA ZILEI INDEPENDENȚEI

Stimaţi concetăţeni, dragi ialoveneni de pretutindeni,Cu ocazia celei de-a douăzeci și noua aniversări de la proclamarea Independenţei Republicii Moldova, permiteți-mi să exprim tuturor cele mai cordiale felicitări, urări de bine și prosperitate, trai decent și sentimente profunde de solidaritate în numele suveranității Patriei noastre. Ziua de 27 august ne unește și ne face mai încrezători în spiritul de libertate, în speranța comună de a construi un destin măreț în țara noastră. Vă îndemn să fim mereu gata de a ne apăra idealurile, să muncim asiduu, perseverent, cu dedicație și responsabilitate, cu respect pentru cei care au luptat pentru independența noastră. Doar prin muncă onestă putem reuși să facem față provocărilor timpului și să contribuim plenar la creșterea unei noi generații demne de înalte valori patriotice. Cu multă încredere și optimism în viitorul țării noastre și a fiecărui cetățean în parte, Vă îndemn să onorăm Ziua Independenței Republicii noastre MOLDOVA! Cu respect, Sergiu ARMAȘU, Primarul orașului Ialoveni

Sustineți campania de salubrizare ,, … e pentru copilul meu ”

Stimați agenți economici și locuitori ai orașului Ialoveni!!!
În perioada 17-22 august 2020, Vă rugăm respectuos, să aduceți în ordine teritoriul adiacent instătuției Dumneavoastră.
Faceți-vă timp pentru a ne bucura copii cu un nou început: un nou an școlar, un nou mod de viață, o nouă provocare…
Doar împreună putem fi fericiți!!!

Oraşul Ialoveni găzduieşte expoziţia fotografică naţională „Realităţi”

Oraşul Ialoveni este unul din cele cinci localităţi din ţară care anual găzduieşte expoziţia fotografică naţională „Realităţi” prezentată de Asociaţia Reporterilor „Oameni şi Kilometri”. Expoziţia plasată în parcul „Sfatul Ţării” din Ialoveni conţine fotografii cu următoarea tematică: viitorul nostru depinde de prezentul copiilor acestei ţări; viaţa unei persoane fără adăpost stabil; realităţi cotidiene din 7 oraşe; singuri printre mulţi – Centrele de plasament pentru bătrâni; regele pietrei –meşterii din Cosăuţi transformă blocurile de piatră în sculptură. Fiecare fotografie reflectă o realitate despre oamenii acestei ţări, problemele şi aspiraţiile lor.

UN FRUMOS JUBILEU DE FAMILIE

Soţii Emilian şi Vera Budeanu din oraşul Ialoveni şi-au înregistrat căsătoria în luna lui cuptor 50 de ani în urmă. Da la acel frumos eveniment al familiei a trecut jumătate de secol. Cu prilejul nunţii de aur, soţii Budeanu au fost felicitaţi de către Sergiu ARMAŞU, primarul oraşului Ialoveni, care, în numele tuturor ialovenenilor, le-a dorit omagiaţilor multă, multă sănătate, bunăstare, bucurii şi respect de la copii şi nepoţi. Conform unei frumoase tradiţii, sărbătoriţii au semnat în Cartea Omagiaţilor, care este o filă dîn istoria localităţii.