Formaţia „Enigma” – din nou prima pe podiumul internațional

O prestație strălucită au demonstrat-o membrii studioului artistic ”Enigma” (grupa mijlocie), conducător Andrei UNGUREANU, la Festivalul Internațional de muzică și dans ”Ghiocelul de Argint”, ediția 2017, desfășurat la Arad, România. La acest festival prestigios au participat peste 800 de reprezentanți din 7 țări – Bulgaria, Ungaria, Serbia, Macedonia, Ucraina, Moldova și 15 colective din România.

(mai mult…)

Bustul Regelui Ferdinand Întregitorul a fost dezvelit în orașul Ialoveni

Joi, 27 octombrie 2016, în orașul Ialoveni din Republica Moldova a avut loc ceremonia de dezvelire a bustului Regelui Ferdinand Întregitorul. În aceeași zi, orașul a sărbătorit 580 de ani de atestare documentară și hramul urbei. Evenimentul a avut loc în prezența Alteței Sale Regale Principele Radu al României.

La 150 de ani de la fondarea Casei Regale și la 100 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial, raionul și autoritățile orașului Ialoveni au repus în centrul urbei, la locul original, bustul Suveranului. Inițiativa aparține unor organizații și personalități ale societății civile și s-a bucurat de acordul Guvernului de la Chișinău.

(mai mult…)

Mesajul de felicitare al primarului orașului Ialoveni, Sergiu ARMAȘU, cu ocazia hramului

DRAGI IALOVENENI,
DRAGI PRIETENI AI ORAȘULUI IALOVENI,
STIMAȚI PARTENERI DE DEZVOLTARE,

În calitate de Primar al orașului Ialoveni, în numele tuturor locuitorilor pe care îi reprezint, am onoarea să mă adresez cu un mesaj de salut și cu invitația de a descoperi cele mai frumoase aspecte ale localității noastre cu prilejul jubileului de 580 ani de la înfiinţarea și Hramul orașului nostru, Sărbătoarea ”Sfintei Cuvioase Parascheva”.

Noi, orașul Ialoveni, ne aflăm în imediata apropiere de capitala Republicii Moldova – municipiul Chișinău, dar Vă asigur că orașul nostru combină cel mai reușit avantajele unei comunități urbane și farmecul natural al unei localități rurale.

Principala bogăție a orașului nostru Ialoveni sunt, desigur, oamenii, frumoși la chip și suflet. Aici, la Ialoveni, avem bărbați muncitori, cele mai inteligente și frumoase femei, cei mai educați și activi tineri și tinere, cei mai adorabili copii, cei mai înțelepți bătrîni. Ne mîndrim cu tradițiile noastre culturale și sportive, cu performanțele obținute în diverse domeni: educație, artă, cultură, sport etc.

Ne mîndrim cu frumoasele rezultate ale muncii, obținute de agenții noștri economici, care sunt și parteneri ai Primăriei Ialoveni pentru dezvoltarea orașului.

Avem permanent alături, pentru susținere și sfaturi, persoanele în etate, adevărate personalități, care și-au dedicat viața prosperării orașului nostru și continuă a fi activi și astăzi.

Toți împreună, Vă asigurăm, că orașul Ialoveni este un ORAȘ AL POSIBILITĂȚILOR. Avem foarte multe lucruri frumoase realizate pînă în prezent, însă cele mai ambițioase planuri sunt incluse în agenda de viitor.

Vă încurajăm pe toți să descoperiți toate avantajele și perspectivele localității noastre! Mulțumim anticipat tuturor pentru interesul față de orașul Ialoveni și disponibilitatea de a colabora cu localitatea noastră.

În contextul Sărbătorilor Orașului IALOVENI, Vă doresc tuturor succese, prosperitate, optimism, perseverență și binevoință! La mulți ani, IALOVENI!

Cu respect,

Sergiu Armașu,
Primarul orașului Ialoveni
27octombrie, 2016

Festivalul de creație populară „Andrei Vartic”

Trei ani în urmă colectivul liceului  „Andrei Vartic” din Ialoveni, condus de Valentina Sacara, cu susținearea dnei Nina Vartic, soția regretatului Andrei Vartic, au decis să organizeze un festival care ar comemora pe cel ce a fost Andrei Vartic și ar continua străduința lui de a păstra și promova creația populară autentică.

Festivalul din 21 octombrie curent, la care au participat 10 colective de elevi din diverse instituții de învățămînt din raion și din  țară, a demonstrat că atunci cînd se depune străduință și ingeniozitate, baladele, doinele, dansurile populare rămase de la strămoși, prind o altă viață, o altă culoare și devin interesante și pentru tînăra generație.

Felicitări colectivului liceului „Andrei Vartic” pentru buna organizare și desfășurare a festivalului.

”Toamna de aur” la grădinița ”Andrieș”

Culorile celui mai bogat anotimp, toamna, i-a invitat la colaborare şi organizare a mediului pe copiii, lucrătorii şi părinţii grădiniţei nr.1 „Andrieş” din Ialoveni.

Dansurile şi cîntecele populare au fost interpretate cu multe emoţii de copii şi de cadrele grădiniţei, fiind susţinuţi cu aplauze de mulţi oaspeţi, inclusiv de primarul orașului Sergiu Armaşu,

Primarul a felicitat colectivul grădiniței cu buna organizare și desfășurare a sărbătorii, menționînd că administrația publică locală se străduie să creeze condiții bune pentru activitatea instituțiilor preșcolare din localitate.

fb_img_1477119159331 fb_img_1477119155692 fb_img_1477119152669 fb_img_1477119149635 fb_img_1477119141842 fb_img_1477119139461 fb_img_1477119137268

Colaborare frumoasă dintre Biblioteca Poloneză ”Adam Mickiewicz” și Școala de Arte Ialoveni

Exemplu de colaborare foarte frumoasă dintre Biblioteca Poloneză ”Adam Mickiewicz” și Școala de Arte Ialoveni. Prin promovarea culturii multinaționale și tinerelor talente societatea noastră are viitor!

Primăria Ialoveni menționează deosebitul respect și apreciere pentru colectivul Școlii de Arte Ialoveni, partenerilor din Polonia, Excelenței Sale, Domnului Artur Michalski, Ambasador al Republicii Polone în Republica Moldova, pentru evenimentul desfășurat cu ocazia aniversării a 170 ani de la nașterea scriitorului polonez Henryk Sienkiewicz – unul dintre cei mai mari prozatori polonezi, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1905.

Tinerii și copiii talentați din orașul Ialoveni, care au pictat în baza operei scriitorului polonez, sunt și ei cei mai buni Ambasadori ai orașului nostru și contribuie enorm la promovarea adevăratelor valori ale localității noastre.

Lucrările de curățare a malurilor rîului Ișnovăț

Primăria orașului Ialoveni salută inițiativa elevilor și profesorilor LT ”Petre Ștefănucă” de participare la lucrările de curățare a malurilor rîului Ișnovăț de deșeuri. Un exemplu demn de urmat.
Administrația publică locală Informează toți locuitorii orașului Ialoveni, că Primăria acordă toate materialele necesare pentru lucrările de salubrizare și amenajare a teritoriului localității și susține orice inițiativă de acest gen din partea comunității.