FOTO// O delegație din orașul Ialoveni a participat la sărbătoarea organizată de Ziua Națională a României în orașul Buftea

De Ziua Națională a României, delegația orașului Ialoveni, în frunte cu Primarul Sergiu ARMAȘU a fost onorată să participe alături de frații noștri din orașul Buftea, județul Ilfov la unul din cele mai importante momente istorice, sărbătorirea Centenarului Marii Uniri.

La Mulți A ni România!
La Mulți Ani Buftea!

 

Mesajul de felicitare de Ziua Naţională a României!

Ziua de 1 Decembrie marchează un moment istoric în care sărbătorim unitatea şi spiritualitatea unui popor cu valori şi tradiţii care merită cinstite.
Se împlinesc 100 de ani de când la Alba Iulia s-a desăvârşit cel mai însemnat act din istoria milenară, dramatică şi eroică a poporului român. A fost momentul când într-o atmosferă de vibrantă însufleţire patriotică, Marea Adunare Naţională a votat în unanimitate istorică „Declaraţia de Unire cu Ţara”. Pe bună dreptate, actul istoric de la 1 Decembrie 1918 reprezintă sărbătoarea de suflet a tuturor românilor, un simbol al împlinirii dorinţei de libertate şi unitate a poporului român. Este obligația urmașilor să rememoreze cu preţuire şi respect glorioasele fapte de vitejie ale eroilor neamului, spiritul de dăruire şi sacrificiu pentru împlinirea unui ideal viu – făurirea Statului Naţional Unitar având la bază unitatea de neam, limbă şi cultură
De Ziua Naţională a României, în numele Primăriei Ialoveni şi al meu personal, doresc să transmit poporului român cele mai sincere urări de bine și un viitor prosper și fericit.
La mulți ani tuturor românilor de pretutindeni și celor ce simt și gândesc românește!
La mulţi ani România!

Cu profund respect şi alese sentimente,
Primarul orașului Ialoveni Sergiu ARMAȘU

O întâlnire a membrilor Asociației Nevăzătorilor Ialoveni la Primăria Ialoveni

Cu ocazia Zilei Mondiale a Nevăzătorilor, la Primăria orașului Ialoveni a avut loc o întâlnire a membrilor Asociației Nevăzătorilor Ialoveni cu funcționarii primăriei.

În numele administrației publice locale primarul Sergiu Armașu a menționat că, această zi este marcată pentru a atrage atenţia oamenilor asupra greutăților cu care se confruntă persoanele cu probleme de vedere și cât de complicată este viața lor., dar în pofida dificultăților, membrii Asociației participă la multe activități culturale și sportive.

El le-a dorit multă sănătate și încadrare mai activă în viața comunității. La acestă întâlnire au participat și persoanele cu probleme de auz și vorbire. Ei au primit flori și un ajutor financiar.

 

 

(INTERVIU) Sergiu ARMAȘU: „Eu întotdeauna voi păstra cel mai presus interesul oamenilor, inclusiv politic”

Sergiu Armașu, Primarul orașului Ialoveni, în cadrul unui interviu pentru Provincial.md, a vorbit despre cum s-a desfășurat Hramul orașului – marcat la 27 octombrie, care sunt prioritățile sale în funcție, despre viitoarele scrutine electorale, dar și a comentat unele zvonuri.

Provincial: Domnule Primar, am înțeles că, colegii dumneavoastră spun că sunteți o persoană hiperactivă și că aveți un ritm de lucru prea alert, care îi ține și pe ei permanent împovărați cu activități. De exemplu, în săptămâna Hramului orașului, am înțeles că majoritatea din echipa locală au fost aproape 20 din 24 ore la serviciu, ați avut numeroase delegații internaționale, ați lansat mai multe proiecte, inițiative. Cum rezistă administrația publică locală în așa condiții?

Sergiu Armașu: Nu știu ce ar însemna ritm „prea alert” în administrația publică locală. În primărie este la nesfârșit de lucru. Și este foarte complicat, deoarece funcționarii la nivel local nu sunt, absolut deloc motivați financiar. Unica explicație cum se rezistă în așa condiții, cred că, este dedicația, onestitatea și înțelepciunea colegilor mei că nu se poate abandona interesul localității. De asemenea, îi îndemn întotdeauna să fim optimiști, că numaidecât se vor produce lucruri pozitive și în administrația publică locală. Pentru aceasta vom insista și depinde de noi, cei din APL, cum ne vom face auziți.

Provincial: Dar ce credeți că ar trebui să fie revăzut în activitatea administrației locale?

Sergiu Armașu: În primul rând, cred că, ar trebui de analizat multitudinea de competențe și responsabilități, în raport cu salarizarea funcționarilor publici, care mai au entuziasmul să rămână în primării. Totodată, sunt sigur că este loc de a revedea activitatea autorităților locale de nivelul II, consiliilor raionale, care în multe cazuri, pentru a-și justifica existența, întreprind niște acțiuni, care mai mult afectează activitatea primăriilor, autonomia locală și buna conlucrare.  Sunt create artificial situații contradictorii atunci când se neglijează coordonarea necesară cu primăriile orașelor, reședințe de raion și se iau unilateral, la nivel de raion, decizii care vizează nemijlocit comunitatea locală, fără consultările de rigoare. Astfel de abordări sunt inacceptabile și provoacă disensiuni. În fiecare localitate, primăria este autoritatea abilitată să răspundă ce se întâmplă în teritoriu. Indiscutabil, competențele consiliilor trebuie revăzute și cheltuielile publice raționalizate. Nu poate o primărie să activeze eficient cu un număr atât de mic de cadre, ne sufocăm în activități. În același timp, la nivelul II competențele sunt improvizate. (mai mult…)

Întrunirea cu cetățenii din sectorul Huțuleuca în cadrul proiectului Revitalizare urbană a orașelor implementat de Primăria Ialoveni

În cadrul proiectului Revitalizare urbană a orașelor, implementat de Ministerul Investițiilor și Dezvoltării din Polonia, susținut financiar din fondurile programului de cooperare poloneză pentru dezvoltare al Ministerului Afacerilor Externe al Poloniei – PolishAid 2017, printr-un efort comun de cooperare între societatea civilă și alți actori locali pentru îmbunătățirea condițiilor de trai, creșterea calității mediului și a climatului social, consolidarea economiei locale, a avut loc întrunirea cu cetățenii din sectorul Huțuleuca.

Acest sector a fost identificat prioritar pentru revitalizare urbană integrată. În cadrul întrunirii locuitorii împreună cu membrii Comisiei Consultative pentru implementarea proiectului au hotărât că proiectul pentru zona de Revitalizare va reprezenta un parc pentru persoane de toate vârstele, cu bănci, tobogane, nisipiere, inventar pentru copiii cu necesităţi speciale, teren de sport îngrădit. În acest context se impune şi salubrizarea, amenajarea lacului din zonă, iluminarea parcului şi sădirea copacilor. Proiectul urmează a fi înaintat spre identificarea finanțării prin intermediul reprezentanței Solidarity Fund PL în Republica Moldova.

Consultări publice! Primăria Ialoveni propune pentru consultare publică proiectul bugetului pentru anul 2019

Aceste proiecte de decizii vor fi puse în dicuție la Consultările publice planificate pentru data de 15 noiembrie 2018, ora 18.00, în sala de ședința a Primăriei Ialoveni, după care vor fi propuse spre examinare la ședința ordinară a Consiliului orășenesc Ialoveni.

Opiniile Dumneavoastră le puteți expadia pe e-mail primaria.ial@gmail.com sau prezenta la Primăria Ialoveni, biroul 201.

Proiect-de-deccizie-Cu-privire-la-aprobarea-bugetului-2019-in-prima-lectura

Proicet-de-Decizie-cu-privire-la-aprobarea-bugetului-orasului-Ialoveni-pentru-anul-2019-in-lectura-a-2

ANUNȚ! Primăria orașului Ialoveni vă prezintă proiectele de decizii cu privire la aprobarea taxelor locale pentru anul 2019

ANUNȚ! Primăria orașului Ialoveni vă prezintă proiectele de decizii:
„Cu privire la aprobarea taxelor locale pentru anul 2019”,
„Cu privire la aprobarea taxei pentru unitățile comerciale și/sau de prestări servicii pentru anul 2019”,
„Cu privire la stabilirea cotelor impozitului funciar şi pe bunurile imobiliare pentru anul 2019”.
Aceste proiecte de decizii vor fi puse în dicuție la Consultările publice planificate pentru data de 15 noiembrie 2018, ora 18.00, în sala de ședința a Primăriei Ialoveni, după care vor fi propuse spre examinare la ședința ordinară a Consiliului orășenesc Ialoveni.
Opiniile Dumneavoastră le puteți expadia pe e-mail primaria.ial@gmail.com sau prezenta la Primăria Ialoveni, biroul 201.

Proiect-de-decizie-Cu privire la aprobarea taxei pentru unitățile comerciale șisau de prestări servicii pentru anul 2019

Proiect-de-decizie-Cu privire la aprobarea taxelor locale pentru anul 2019

Proiect-de-decizie-Cu privire la stabilirea cotelor impozitului funciar şi pe bunurile imobiliare pentru anul 2019

Chestionarea a 1000 locuitori din orașul Ialoveni – care este problema principală ce trebuie soluționată în comunitate

În cadrul Programului Comunitatea Mea, Primăria orașului Ialoveni a organizat repartizarea chestionarelor (1000 b) cetățenilor din toate sectoarele localității pentru a determina cum consideră ei care este problema principală ce trebuie soluționată în comunitate: calitatea drumurilor, transportul public, sistemul de canalizare sau altele. Peste 3 zile aceste chestionare vor fi preluate de la cetățeni, ca mai apoi, analizând opiniile oamenilor, să fie stabilite problemele de bază a localității.