În oraşul Ialoveni continuă lucrările de nimicire a plantei ambrozia

Administrația Publică Locală intreprind lucrări de nimicire a plantei ambrozia, plantă alergică Subiectul privind controlul răspândirii ambroziei pe teritoriul orașului Ialoveni ţinem să subliniem că responsabilitatea privind combaterea ambroziei pe teritoriul orașului este comună: persoane fizice, juridice, conducători de instituţii, care au în proprietate/administrează terenuri pe care creşte respectiva plantă ce provoacă alergii.Conform art.189 alin. 2 al Codului Contravenţional al Republicii Moldova, omiterea îndeplinirii la timp sau încălcarea în mod intenţionat de către deţinătorii de terenuri a măsurilor obligatorii privind combaterea dăunătorilor de carantină, a agenţilor patogeni ai bolilor de plante şi a buruienilor, se sancţionează cu amendă de la 3 la 12 unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 24 la 48 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere, cu amendă de la 48 la 90 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice. Astfel, RUGĂM atât agenţii economici/persoane juridice, cât şi persoanele fizice, de a întreprinde măsuri urgente în vederea combaterii acestei plante alergice.

Oraşul Ialoveni găzduieşte expoziţia fotografică naţională „Realităţi”

Oraşul Ialoveni este unul din cele cinci localităţi din ţară care anual găzduieşte expoziţia fotografică naţională „Realităţi” prezentată de Asociaţia Reporterilor „Oameni şi Kilometri”. Expoziţia plasată în parcul „Sfatul Ţării” din Ialoveni conţine fotografii cu următoarea tematică: viitorul nostru depinde de prezentul copiilor acestei ţări; viaţa unei persoane fără adăpost stabil; realităţi cotidiene din 7 oraşe; singuri printre mulţi – Centrele de plasament pentru bătrâni; regele pietrei –meşterii din Cosăuţi transformă blocurile de piatră în sculptură. Fiecare fotografie reflectă o realitate despre oamenii acestei ţări, problemele şi aspiraţiile lor.

AVIZ!!!

Primăria orașului Ialoveni aduce la cunoștința Dumneavoastră, că pentru 30 iulie 2020 Centrul de Sănătate Ialoveni organizează colectare de sânge de la donarori de sânge în scopul asigurării asistenței hemotranfuzionale cu produse sanguine a populației raionului.

Primăria orașului Ialoveni, Vă aduce la cunoștință datele privind situația epidemiologică în localitate la data de 27.07.2020.

Primăria orașului Ialoveni, Vă aduce la cunoștință datele privind situația epidemiologică la data de 27.07.2020 in or.Ialoveni şi Vă atenţionează asupra faptului că numărul cazurilor confirmate pozitiv de COVID-19 în rândul cetăţenilor din localitate a crescut. Rugăm respectuos, să dați dovadă de responsabilitate şi să respectaţi regulile pe protecţie împotriva acestei periculoase pandemii.

AGRICULTURĂ CIRCULARĂ, practici din Germania.

Angajații primăriei or. Ialoveni, au participat la un atelier online: „Bursa nutrienților”, în cadrul căruia experții din Germania au relatat despre modelul de agricultură circulară în Germania și cum aplică gunoiul de grajd (bălegar) lichid pentru a îmbunătăți calitatea câmpurilor/solurilor, fără a polua apele. De asemenea, a fost prezentată experiența de producere a biogazului.

IMPORTANT‼️ STOP COVID-19‼️

Starea epidimiologică critică la nivel naţional şi, în particular, atestată pe teritoriul raionului Ialoveni, inclusiv în oraşul Ialoveni, demonsrează că pericolul de infectare cu noul tip de coronoviruus nu a trecut şi riscul de îmbolnăvire este destul de mare. Primăria oraşului Ialoveni exprimă îngrijoare privind evoluția răspândirii pandemiei COVID-19 la nivel local, zilnic se înregistrează tot mai multe cazuri confirmate.‼️ La dateade 24 iulie 2020 în oraşul Ialoveni situaţia privind COVID-19 este următoarea:⚠️Contaminaţi –143 persoane, dintre care 11 copii; ⚠️Spitalizaţi – 9 persoane, inclusiv un copil;⚠️În regim de autoizolare – 117 persoane;⚠️Decese – 6 persoane. Pentru evitarea contaminării cu această infecţie periculoasă, administraţia publică locală solicită cetăţenilor să urmeze strict respectarea recomandărilor de protecție a specialiştilor epidemiologi. Aveţi grijă de sănătatea Dumneavoastră şi a celor apropiaţI‼️‼️NUMAI RESPECTÂND REGULILE DE PROTECŢIE DE CĂTRE FIECARE DINTRE NOI VOM PUTEA STOPA RĂSPÂNDIREA ACESTEI PANDEMII!