Continuă lucrările de construcție și amenajare a stadionului multifuncțional din sectorul Huțuleuca

Continuă lucrările de construcție și amenajare a stadionului multifuncțional cu acoperire artificială din sectorul Huțuleuca (Șesul lui Mardari). Alături se construiește încă un stadion cu acoperire naturală. După finisarea lucrărilor aici va fi o zonă de odihnă modernă și amenajată pentru desfășurarea competițiilor sportive și activităților de agrement.

Ziua comemorării lui Ștefan cel Mare și Sfînt, Domnitor al Moldovei

Cea mai glorioasă personalitate a neamului nostru, Ștefan cel Mare și Sfânt, a fost comemorat azi în orașul Ialoveni. Ştefan al III-lea, numit Ştefan cel Mare a fost domnitor al Moldovei timp de 47 de ani, din 1457 până în 1504. A purtat 36 de războaie, dintre care doar două le-a pierdut şi a construit 44 de mănăstiri şi biserici atât în Moldova, cât și în Țara Românească, Transilvania sau la Muntele Athos. Pentru aceste merite a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română, cu numele de Ștefan cel Mare și Sfânt, în iunie 1992. S-a stins din viaţă la 2 iulie 1504, fiind înmormântat la Mănăstirea Putna. Ștefan cel Mare și Sfânt deschide, în istoria poporului nostru, una din cele mai strălucite pagini din întemeierea statelor medievale. De-a lungul unei domnii de aproape cincizeci de ani marele domn a făcut din Moldova un factor însemnat al relațiilor internaționale în această parte a Europei. Prin activitatea sa remarcabilă în sfera politicii externe, Ștefan cel Mare și Sfânt a inaugurat o nouă eră a afirmării internaționale a Moldovei. Este de datoria noastră să păstrăm acest patrimoniu valoros, lăsat nouă, urmașilor de către marele Domnitor. Doar prin studierea și cunoașterea istoriei, prin păstrarea memoriei și a trecutului glorios vom putea menține vie amintirea celui mai mare apărător al neamului nostru.

Stimați ialoveneni de pretutindeni

Stimați ialoveneni de pretutindeni❤️Cîteva cifre, în spatele cărora este multă-multă muncă, emoții și implicare determinantă din partea noastră! Optimism și perseverență, pentru a transforma acest spirit de luptători în platformă solidă pentru viitorul și altor generații! Felicitări și mulțumiri enorme tuturor ialovenenilor cu gânduri bune! Cu respect, Sergiu ARMAȘU, primarul or.Ialoveni

ANUNȚ!

‼ SRL ”Ialoveni Gaz” anunță sistarea livrării gazelor naturale în perioada 12.07-17.07.21, în sectorul multietajat și sectorul particular din Ialoveni. https://www.facebook.com/ialovenigaz/‼ PREMIER ENERGY Distribuțion anunță în perioada 12.07 -16.07 2021 deconectări de curent electric în unele sectoare din orașul Ialoveni.

443 comentarii8 distribuiriÎmi placeComenteazăDistribuie

‼ ÎN ATENȚIA ALEGĂTORILOR! ‼

Duminică, 11 iulie 2021, în Republica Moldova se vor desfășura ALEGERI PARLAMENTARE ANTICIPATE.‼ Primăria orașului Ialoveni Vă informează repetat, că în orașul Ialoveni vor fi deschise OPT secții de votare:Secția de votare nr.1 – în incinta SA”Vinuri Ialoveni”, str. Alexandru cel Bun 4;Secția de votare nr.2 – în incinta Casei de Cultură, str.Alexandru cel Bun 86;Secția de votare nr.3 – în incinta Grădiniței de copii nr.1 ”Andrieș”, str.Prieteniei 6;Secția de votare nr.4 –în incinta LT”Andrei Vartic”, str. Alexandru cel Bun 84;Secția de votare nr.5 –în incinta Casei de Festivități, str.V.Zarzăr 25;Secția de votare nr.6 –în incnita LT”Petre Ștefănucă”, str.Basarabia nr.2;Secția de votare nr.7 –în incinta Gimnaziului ”Gr.Vieru”, str.Chilia 4;Secția de votare nr.8 –în incinta SRL”Ialoveni-Gaz”, str.Gr.Vieru nr.30 Hotarele secțiilor de votare (strada și stradelele): ‼ SECȚIA DE VOTARE nr.1, – SA”Vinuri Ialoveni”:Alexandru cel Bun nr.1,1a, 2,2/1, 2/2, 2/3,2/4, 2/6, 2/6A, 2/6B,3, 3/1, 29, 29/1, 29N, 11N, 35N, 47,49, 51;51N, Merilor nr.1-73; Braşov nr.1-50; Nucarilor nr.1- 75; Brăila nr.1-71; Traian; Constanţa nr.1-50; Nicolae Bălcescu nr.1 -79.‼ ‼ SECȚIA DE VOTARE nr. 3, – Grădinița de copii nr.1 ”Andrieș”:Alexandru cel Bun nr.9, 11,13; Păcii nr.1, 1/1, 2, 2/1, 2/2,4, 4/1, 4/2, 6/1, 6/2, 7, 8, 8/1, 8/2, 10,10/1, 10/2, 12, 12/1, 12/2; Daniil Sihastru nr. 4, 6, 6/1; Prieteniei; Vlad Ţepeş, Mihail Frunze; Petru Movilă. ‼SECȚIA DE VOTARE nr.4, – LT”Andrei Vartic”: Alexandru cel Bun nr.31, nr.51-88; Grigore Vieru; 9 Mai; 1 Mai; Chişinău; Ismail; Victor Crăsescu; Mihai Eminescu; Doina; Valea Trandafirilor; Cetatea Albă nr.1-19; Liberăţii nr.1-17, 19; Basarabia nr.11- 29; Nicolae Testemiţanu; Valea Haiducilor; Lev Tolstoi; Ion Neculce; SECȚIA DE VOTARE nr.5 – Casa de Festivități, str.V.Zarzăr 25: Ştefan cel Mare;Universului; Bălţi; Spartac; Tighina;Boris Glavan; Liberăţii nr.18, 20-până la sfîrșit; Cetatea Albă nr.20 până la sfârșit; Aurel David; A.Hâjdeu; 27 August; Florilor; Ialoveni; Izvoarelor; Entuziaştilor; Fructelor; Codru; Grădinilor;Tudor Vladimirescu; Frasinilor; Chersăcelului; Arţarilor; Arborilor, Bucuriei; Crîngului; Nistru; Voluntarilor, Tricolorului; Valea Crucii; Sfînta Vinere; Mugurel, Unitatea militară. SECȚIA DE VOTARE nr.6 – LT”Petre Ștefănucă”: Basarabia nr.1-10; Constantin Stere; Işnovăţ; Salcâmilor; Dumbrava Roşie; Petre Ştefănucă; Luceafărul; Valeriu Cupcea; Victoria, Mihai Viteazul nr.1-93; Ion Creangă nr.1-24; Ion Soltîs; Dacia; Cişmelelor; Livezilor; Ştefan Neaga. ‼ SECȚIA DE VOTARE nr.7 – Gimnaziului ”Gr.Vieru”: Veniamin Zarzăr; Chilia; Căpriana; Decebal; Hotinului; Iuri Gagarin; Ion Creangă nr.25-până la sfârșit; Mihai Viteazul nr. 94-112; Tineretului; Latiniei; Dimitrie Cantemir; Mihail Kogălniceanu; Putna; Constantin Stamati; Alexandru Donici; Petru Zadnipru; Petru Rareş; Gheorghe Asachi; Miron Costin; Alecu Russo; Dragoş Vodă; Ioan Vodă; Petre Sănduţă; Barbu Lăutaru; Carpaţilor; Mihail Sadoveanu;Vasile Alecsandri; 8 Martie; Viilor; Macilor; Albinuţa; Teodorovici; Hîrtop; Mărţişor; Toporaşilor; Speranţa; Ghiocel; Bujorilor; Plugarilor. ‼ SECȚIA DE VOTARE nr.8 – SRL”Ialoveni-Gaz”: Moldova; Poieniţa; Mioriţa; Constantin Negruzzi; Alexei Mateevici; Alexandru Cristea; 31 August; Timişoara; Izvoraş; Spicului, Cireșilor, Betania.‼ VOTAREA SE EFECTUEAZĂ în ziua alegerilor între orele 07.00-21.00 cu respectarea normelor de protecție și conbatere COVID-19, alegătorii trebuie să dispună de mască, de un pix pentru a semna în listele electorale, să mențină distanța de 1,5. ‼ Nu uitați buletinul de identitate!

18Sergiu Armașu, Nina Vîrlan şi alţi 169 distribuiriÎmi placeComenteazăDistribuie

Consiliul Local de Tineret Ialoveni (CLTI) s-a convocat astăzi în ședința de constituire în cadrul căreia au fost aleși președintele

Consiliul Local de Tineret Ialoveni (CLTI) s-a convocat astăzi în ședința de constituire în cadrul căreia au fost aleși președintele, vicepreședintele și secretarul CLTI, a fost aprobat regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului. https://www.facebook.com/Consiliul-Local-de-Tineret-Ialoveni-100580287987268Prezent la ședință, primarul Sergiu ARMAȘU a menționat că administrația publică locală a susținut și va susține ideile constructive și interesante ale organizației de tineret din localitate, le-a dorit o activitate rodnică și realizări frumoase.

SA ”Apă-Canal Chișinău” informează:

💧 Utilizați apa rezonabil!În perioada sezonului cald, or. Chișinău, dar și alte localități din municipiu înregistrează creșteri semnificative ale consumului de apă, motiv pentru care capacitatea de stocare a rezervoarelor este de cele mai multe ori depășită.Potrivit specialiștilor, Moldova este una dintre țările cu cele mai scăzute resurse de apă din Europa. Criza resurselor de apă la nivel planetar are ca și cauze principale procesul rapid de urbanizare, care a condus la înființarea de mari aglomerări umane, poluarea mediului, creșterea necesarului de apă în industrie și agricultură.Apa potabilă este o sursă vitală, de care fiecare membru al unei comunități are nevoie. Folosită însă fără discernământ, poate determina întreruperi ale distribuției, care afectează în final toți utilizatorii.Sistemele de alimentare din mun. Chișinău (rețele de aducțiune, stații de tratare, de pompare, rezervoare de înmagazinare și rețele de distribuție), au fost realizate prin efortul comun al autorităților publice locale și a furnizorului de apă, instalațiile fiind dimensionate în funcție de consumurile de apă necesare populației în scop potabil și menajer.Bugetul alocat investițiilor în sistemele de alimentare cu apă este limitat și a fost raportat la scopul și nevoia reală, în condiții normale. Supradimensionarea sistemelor de alimentare ar determina o creștere exponențială a costurilor necesare producerii apei potabile și de întreținere a acestor sisteme, cu reflectare într-un tarif greu de suportat pentru utilizatori. În acest caz, exploatarea sistemelor s-ar face într-un mod păgubos.Știm că dorința utilizatorilor noștri este aceea de a beneficia de tot confortul unei locuințe individuale. S.A. „Apă-Canal Chişinău” face eforturi pentru a furniza suficientă apă pentru toți utilizatorii, a investit și va continua să investească pentru creșterea capacităților de înmagazinare și de pompare a apei. Trebuie însă ca și utilizatorii să înțeleagă că în momentul de față nu există capacitățile necesare pentru a-și permite să folosească apa în alte scopuri decât cel menajer, și să acționeze în consecință. 💧 Utilizați rațional apa potabilă, pentru ca toți membrii comunităților să beneficieze de ea!

Atenție escroci!

A fost inventată o nouă schemă de a „curăți” cardurile bancare.1. Se identifică persoane care vând lucruri personale și clientul pretinde procurarea prin servicii de curier – Novaposhta, prin rețelele de comunicare online.2. El face comanda curierului, achită online acestuia, iar vânzătorul „încasează” banii pe card de pe platforma curierului.3. Clientul trimite un link unde urmează să introduceți datele pentru a încasa banii.4. Codul SMS pe care îl introduceți este accesul spre web bankingul dvs.Informati-va prietenii, rudele, colegii și nu dați datele cardului nimănui.

6 iulie – Ziua comemorarii victimelor stalinismului.

Astăzi, 6 iulie, se împlinesc 72 de ani de la cel de-al doilea şi cel mai mare val al deportărilor staliniste din Basarabia şi Nordul Bucovinei, când peste 35 de mii de persoane, majoritatea femei şi copii, au fost încărcate în trenuri și trimise în cele mai îndepărtate regiuni ale fostei Uniuni Sovietice precum Siberia sau Kazahstan. Cu acest trist prilej, în orașul Ialoveni a fost organizat un miting de comemorare a victimelor represiilor staliniste. Participanții la eveniment au păstrat un minut de reculegere în memoriei celor care au trecut prin calvarul deportărilor și au depus flori la monumentul ”Troița” ridicat de ialoveneni în memoria consătenilor deportați, decedați în timpul foametei și căzuți pe câmpul de luptă. Din localitatea Ialoveni au fost deportate pe meleaguri siberiene – 19 familii. Deși au trecut 72 de ani, timpul nu poate șterge din memoria oamenilor acea vară neagră, scrisă cu doliu în memoria țării.