Îndrăgitul scriitor Spiridon VANGHELI la Ialoveni

La invitația Primăriei Ialoveni, scriitorul SPIRIDON VANGHELI ne-a onorat cu prezența sa la evenimentele din cadrul Zilelor Bibliotecii Publice Orășenești ”Petre Ștefănucă”. Copiii orașului Ialoveni merită cea mai deosebită atenție și o educație selectă. În contextul evenimentului, Primăria a completat biblioteca copiilor cu opere ale scriitorului.

Alteța Sa Regală Principesa Maria va efectua o vizită în Ialoveni

Alteța Sa Regală Principesa Maria va efectua o vizită în Ialoveni. Evenimentul este organizat în contextul stabilirii relațiilor de colaborare a Primăriei orașului Ialoveni cu Familia Regală a României. După întâlnirea Delegației Casei Regale din România la Primăria Ialoveni, va urma vizita unor instituții din localitate și discutarea unor proiecte comunitare.

Evenimentul se va desfășura miercuri, 18 mai, la ora 11:30 în incinta Primăriei orașului Ialoveni, informează Agora cu referire la un comunicat remis de Primăria Ialoveni.

„Administrația publică locală și toți ialovenenii reprezentați de Primăria Ialoveni, suntem foarte onorați de a fi gazda înalților oaspeți din partea Familiei Regale din România. Cu deosebit respect și considerațiune anunțăm despre vizita în orașul Ialoveni a Alteței Sale Regale Principesei Maria, care va debuta cu întîlnirea la Primăria Ialoveni, urmată de vizite la Casa Comunitară din orașul Ialoveni și Grădinița nr.5 pentru copii. Programul vizitei este coordonat cu Biroul Alteței Sale Principesa Maria, conform unei agende preventiv stabilite, în baza unei comunicări eficiente pe parcurs cu responsabilii și reprezentanții Familiei Regale”, se menționează în comunicat.

Precizăm că, Principesa Maria a României, fostă Principesă de Hohenzollern, este cea mai tânără fiică și cel de-al cincilea copil al Majestății Sale Regelui Mihai I și a soției acestuia, Ana de Bourbon-Parma. Aflat la Santa Monica, unde lucra la Compania Lear Jet ca pilot, Regele Mihai a fost înștiințat prin telefon despre naștere. Principesa Maria a fost botezată în rit ortodox, iar nașa de botez a fost Principesa Moștenitoare Margareta, sora ei mai mare.

Maria și-a petrecut cea mai mare parte a vieții în Statele Unite ale Americii, însă a studiat în Elveția. În timpul din urmă, Principesa a venit în fiecare an în România, locuind cu părinții ei la București și la Săvârșin, mai ales la Crăciun și la Anul Nou. Cea mai importantă ședere în țară a a fost aceea de la Crăciunul anului 1997, când întreaga Familie Regală s-a regăsit la București, pentru prima oară împreună, pe pământ românesc. Principesa Maria a fost alături de părinții ei la Nunta de Diamant și la Jubileul de 90 de ani al Regelui Mihai.

SURSA: AGORA

COMUNICAT PENTRU PRESĂ

Vizita Alteței Sale Regale Principesa Maria, la Primăria Ialoveni

Eveniment organizat în contextul stabilirii relațiilor de colaborare a Primăriei orașului Ialoveni cu Familia Regală a României

Întîlnirea Delegației Casei Regale din România la Primăria Ialoveni, vizita unor instituții din localitate, discutarea unor proiecte comunitare.

Miercuri, 18 mai 2016, ora 11:30, Primăria orașului Ialoveni

IMPORTANT: Administrația publică locală și toți ialovenenii reprezentați de Primăria Ialoveni, suntem foarte onorați de a fi gazda înalților oaspeți din partea Familiei Regale din România. Cu deosebit respect și considerațiune anunțăm despre vizita în orașul Ialoveni a Alteței Sale Regale Principesei Maria, care va debuta cu întîlnirea la Primăria Ialoveni, urmată de vizite la Casa Comunitară din orașul Ialoveni și Grădinița nr.5 pentru copii. Programul vizitei este coordonat cu Biroul Alteței Sale Principesa Maria, conform unei agende preventiv stabilite, în baza unei comunicări eficiente pe parcurs cu responsabilii și reprezentanții Familiei Regale.

NOTĂ: Jurnaliştii interesaţi să participe la eveniment, rugăm să confirme disponibilitatea până marți, 17 mai, ora 14.00, la telefonul 0 695 77 606 (Marcela Țapeș, specialist comunicare cu publicul) sau la adresa e-mail: primaria.ial@mail.md.

PRIMĂRIA IALOVENI ÎN CADRUL UNUI NOU PROIECT- PILOT AL CONSILIULUI EUROPEI ÎN DOMENIUL FINANȚELOR PUBLICE LOCALE

10 localități – pilot din Republica Moldova, inclusiv Primăria Ialoveni, au fost selectate în cadrul Programului Consiliului Europei ”Consolidarea cadrului instituțional pentru guvernarea locală” pentru a pilota instrumentul de analiză comparativă a finanțelor publice locale (cunoscut la nivel internațional ca ”Benchmarking”).

Echipa Primăriei Ialoveni a manifestat interes pentru acest proiect, deoarece considerăm stringent necesar să facem investigații, analize serioase și să identificăm care sunt rezervele localității noastre pentru a îmbunătăți componenta veniturilor locale. Prin intermediul instrumentelor de analiză financiară vom atrage atenție asupra (i) incasării eficiente a veniturilor; (ii) rezervelor de majorare a veniturilor locale; (iii) gestionarea eficientă a finanțelor publice locale.

Toți locuitorii ne dorim mai multe servicii din partea Primăriei și mai calitative. Dar pentru aceasta, în primul rînd, este necesar să ne preocupăm, cum de majorat veniturile proprii. Echipa Primăriei Ialoveni este pregătită pentru acest exercițiu complex, care va fi realizat cu susținerea experților Consiliului Europei și a consultanților naționali. Prima întrunire de lucru a avut loc la 15 decembrie curent, în incinta CALM (Congresului Autorităților Locale din Moldova), partenerii proiectului, cărora le mulțumim pentru asistența metodologică.

De Ziua Europei delegația Primăriei Ialoveni a participat la evenimente internaționale

În contextul Zilelor Europei, delegația Primăriei Ialoveni a participat pe data de 12-13 mai la evenimentele internaționale, desfășurate cu susținerea Asociației Meetjesland Moldovie, regiunea Flandra, Belgia și Centrul de Mediere și Securitate Comunitară, regiunea Moldova, România.
O parte din activități au avut loc în județul Iași, comuna Tomești, cu care orașul Ialoveni este înfrățit.
Ulterior, 14-15 mai, delegația internațională, în componența căreia au fost primari și reprezentanți ai administrației publice locale din Belgia, Scoția, Spania și România, a efectuat o vizită în orașul Ialoveni.
În cadrul discuțiilor la Primăria Ialoveni s-a convenit asupra unor proiecte comune și parteneriate de dezvoltare a localităților noastre.

APEL CĂTRE DIASPORĂ ȘI MIGRANȚII IALOVENENI PE CARE ÎI AȘTEPTĂM ACASĂ

Dragi ialoveneni,
Dragi prieteni aflați în străinătate,

Astăzi, în cadrul Săptămînii Europene a Democrației Locale, am lansat un apel către diaspora și către migranții ialoveneni, pe care îi așteptăm acasă. Mai jos textul apelului:

În calitate de Primar al orașului Ialoveni, intervin către Dumneavoastră cu rugămintea de a ne consulta referitor la o inițiativă de colaborare și susținere reciprocă între Primăria Ialoveni și migranții ialoveneni, care sunt departe de casă, muncesc, locuiesc, sunt la studii în străinătate, dar manifestă interes și sunt disponibili a dezvolta unele proiecte comune la baștină – în orașul Ialoveni.

În acest sens, Vă informăm că am efectuat o analiză preliminară privind migrația locuitorilor orașului Ialoveni peste hotarele Republicii Moldova, problemele întîmpinate, eventuale opțiuni de îmbunătățire a relațiilor cu localitatea de baștină și posibilități de colaborare.

Astfel, am constatat că o bună parte din locuitorii orașului Ialoveni, aflați peste hotarele Republicii, sunt deschiși pentru parteneriate cu autoritățile locale și noi vrem să valorificăm această oportunitate.

Respectiv, echipa Primăriei Ialoveni înaintează unele propuneri pentru a dezvolta proiecte comune și a atrage mai mulți concetățeni ai noștri aflați peste hotare în activități de interes reciproc.

Pentru început venim cu 2 propuneri, asupra cărora vrem să aflăm opinia Dumneavoastră:
1. Propunerea de a coopera cu părinții aflați peste hotare în vederea susținerii copiilor rămași acasă;
2. Propunerea de a coopera cu cei aflați peste hotare, în vederea susținerii părinților bătrîni, rămași la baștină (uneori migranții au grijă de alți bătrîni peste hotare și suferă foarte mult cînd știu că pe părinții lor acasă nu are cine să-i ajute strictul necesar (a le procura pîine, medicamente etc.), a comunica elementar și a împărtăși nevoile.

Referitor la prima propunere: (Cunoaștem că mai multe familii, în care sunt plecați unul sau ambii părinți peste hotare, iar acasă au copii, suferă mult pe motivul retrăirilor despre ocupația copiilor în timpul liber, educația, grija și afecțiunea de care sunt lipsiți acești copii. Cum am putea noi, Primăria Ialoveni să contribuim pentru a ajuta cît de posibil aceste familii de migranți? Cîteva idei: facem o cartografiere a tuturor copiilor, la care părinții sunt plecați peste hotare, organizăm pentru acești copii unele activități extrașcolare, astfel ca ei să fie în vizorul autorităților locale și să limităm influiența negativă a străzii. Deschidem o linie fierbinte la Primărie pentru aceste familii, pentru ca să menținem o legătură permanentă și să intervenim în cazul unor dificultăți.

Referitor la ajutorul părinților bătrăni, cu copii aflați peste hotare: să organizăm acțiuni de voluntariat pentru a acorda suport, la necesitate, bătrînilor aflați în dificultate.

Implicarea și colaborarea concetățenilor aflați peste hotare poate fi organizată prin intermediul unei ”Asociații a băștinașilor din orașul Ialoveni”, care poate dezvolta inițiative și atrage fonduri, resurse pentru proiecte de binefacere la baștină, proiecte economice și de investiții în domeniul serviciilor sociale pentru copii și bătrîni.

Dar nu numai aceste propuneri pot fi analizate. Echipa Primăriei Ialoveni este gata să examineze orice idee de colaborare.

3 decembrie 2015, Proiectul Migraţie şi Dezvoltare Locală: prima întîlnire a primăriilor partenere

În condițiile cînd circa 39% din gospodăriile din Moldova au una sau mai multe persoane care au practicat migrație internațională, se impun acțiuni concrete din partea autorităților publice centrale și locale pentru a atrage concetățenii-migrați în dezvoltarea localităților-baștină.

Primăria Ialoveni este, de asemenea, disponibilă de a contribui la dezvoltarea laboratoarelor în iniţierea de proiecte în domeniul migraţiei şi dezvoltării locale.

Proiectul Migrație și Dezvoltare Locală (MiDL) este implementat cu suportul Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare în Moldova (PNUD) și susţinerea financiară a Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC).