Alteța Sa Regală Principesa SOFIA, cea de-a patra fiică a Regelui Mihai I și a Reginei Ana, a fost astăzi oaspete de onoare a Primăriei orașului Ialoveni. Înalta oficialitate a fost întâmpinată de administrația instituțiilor de învățământ și de copiii celor trei instituții preșcolare din localitate, care i-au dorit înaltului oaspete bun venit.
Excelența Sa a avut întâlnire cu conducerea administrației publice locale, Primarul orașului Ialoveni, Sergiu Armașu, domnul Deputat în Parlamentul Republicii Moldova, Petru Frunze, Președintele raionului Ialoveni, Mihail Silistraru. De asemenea, Principesa SOFIA a vizitat Școala Primară „Ion Creangă”, a depus flori la bustul Regelui Ferdinand I din orașul Ialoveni, a semnat în Cartea de Onoare a Primăriei Ialoveni, a purtat discuții cu reprezentanții administrației publice.
Discuțiile întreținute au fost axate pe importanța legăturilor de prietenie și colaborare dintre Casa Regală a României și orașul Ialoveni în contextul promovării valorilor spirituale, culturale și educaționale moderne.
Alteța Sa Regală Principesa SOFIA este dedicată sprijinirii eforturilor Familiei Regale de a promova România la nivel național și internațional și de a pune în valoare bogata istorie a țării, cultura și frumusețea naturii.

There are no comments yet.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked (*).