Adresat tuturor lucrătorilor medicali cu prilejul Zilei Lucrătorului Medical și al Farmacistului, care se sărbătoreşte anual în a treia duminică a lunii iunie.

Stimaţi lucrători medicali! Astăzi activaţi în condiţii extreme, aflându-vă pe prima linie în lupta cu noul coronavirus, care a acaparat întreaga planetă. Punându-vă propria viaţă în pericol, depuneţi toate eforturile pentru a salva vieţile celor infectaţi, pentru a stopa răspândirea acestei periculoase maladii. Sunteţi cei care puteţi face minuni chiar şi atunci când nimeni nu mai crede în ele, dăruind o rază de speranţă suferinzilor, tratând boala şi sufletul în baza simplei chemări a inimii. Această profesie este pe bună dreptate considerată una din cele mai nobile din lume, dar şi una de o responsabilitate inegalabilă.

Din numele administraţiei publice locale şi al meu personal, Vă doresc să fiţi mereu plini de energie, cutezanţă, răbdare, echilibru şi tenacitate, iar toate dificultăţile să le depăşiţi cu tărie şi încredere. Această zi este un bun prilej de a vă dori din tot sufletul multă sănătate, împliniri remarcabile, și calde mulțumiri pentru devotamentul de care daţi dovadă în munca de fiecare zi, pentru zâmbetele şi speranţele dăruite, pentru efortul şi puterea depusă. Îmi exprim respectul şi recunoştinţa pentru toţi lucrătorii medicali din sistemul de sănătate, pentru farmacişti şi pentru profesorii care îşi aduc aportul la formarea medicilor. VĂ MULŢUMIM! Cu recunostinta, Sergiu ARMAŞU, Primarul oraşului Ialoveni

There are no comments yet.

Добавить комментарий

Your email address will not be published. Required fields are marked (*).