Delegația orașului Ialoveni condusă de primarul Sergiu Armașu a fost oaspete a Municipiului Hunedoara, România, unde a participat la activitățile prilejuite sărbătorii ”Zilelei Hunedoarei 2023”. Pe lângă întâlnirea oficială cu primarul municipiului Hunedoara Dan Bobouţanu şi membrii Consiliului Local, membrii delegației din Ialoveni au vizitat istoricul Castel al Corvinilor, Spitalul Municipal „Dr. Alexandru Simionescu”, Facultatea de Inginerie Hunedoara, au făcut cunoștință cu realizările administrației publice locale Hunedoara din ultimii ani şi au participat la spectacolul artistic consacrat sărbătorii localității. Municipiul Hunedoara şi orașul Ialoveni sunt oraşe înfrăţite începând din august 2021 și relațiile de prietenie și colaborare între aceste două localități se consolidează prin activități comune, inițierea unor proiecte ce vor contribui la dezvoltarea comunităților. Primăria orașului Ialoveni aduce sincere mulțumiri dlui Primar al municipiului Hunedoara Dan Bobouţanu pentru invitație, ospitalitatea acordată delegației din Ialoveni, oportunitatea de a prelua experiența în vederea implementării proiectelor și accesării fondurilor Uniunii Europene, pentru impulsionarea eforturilor APL în procesul de preaderare europeană.

There are no comments yet.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked (*).