Stimați compatrioți, Dragi veterani, combatanți și participanți la luptele pentru apărarea integrității și suveranității Republicii Moldova, Astăzi, 2 martie 2022, se împlinesc 30 de ani de la izbucnirea războiului de la Nistru. Parlamentul Republicii Moldova a decis ca 2022 să fie declarat Anul recunoștinței față de veteranii de război, participanți la acțiunile de luptă pentru apărarea integrității și independenței Republicii Moldova. Anume astăzi, în situația critică de război în regiunea noastră și a scenariului monstruos, inacceptabil de agresiv asupra poporului ucrainean din partea unui regim criminal, comemorarea acestei zile istorice reprezintă şi un prilej de a medita asupra consecințelor tragice ale războaielor, asupra noțiunii de patriotism şi devotament față de țara şi poporul din care facem parte. Este trist să constatăm că, în timp ce poporul nostru marchează un episod dureros în istoria națională, ne confruntăm cu noi crime de război în imediata noastră vecinătate, pe teritoriul fraților noștri ucraineni. Avem deja prea multe lecții tragice, învățate și scrise în istoria țării cu sângele oamenilor nevinovați. De aceea, pentru a nu repeta ororile războiului, este foarte important să conștientizăm și să promovăm adevăratele valori ale omenirii: Pacea, Coabitarea pașnică între națiuni, Solidaritatea și susținerea umană reciprocă.Simțim cu toții o mare durere în suflet din cauza suferinței copiilor inocenți, a familiilor nevinovate, a prietenilor, rudelor, vecinilor noștri îndurerați din Ucraina, care trec printr-un calvar inexplicabil pentru secolul XXI. Armele ucigașe au luat locul armelor diplomației. Războiul ne traumatizează pe toți, dar cu atât mai mult copiii. Astăzi, pentru mulți copii din Ucraina copilăria s-a încheiat odată cu începerea acestu război. Dragi veterani, cei care ați trecut prin focul războiului, Dragi concetățeni, cei care ați pierdut părinți și fii în acele lupte de independență, Știm că ecoul războiului este dureros în sufletele voastre, iar evenimentele din Ucraina vă răscolește și mai mult durerea. Vrem să Vă aducem mulțumiri tuturor celor care ați rezistat în războiul de la Nistru, să-i comemorăm pe cei care nu mai sunt cu noi, şi să transmitem mesaje despre adevăratele valori ale unui popor. De asemenea, vrem să mulțumim tuturor pentru solidaritatea fără precedent și susținerea dezinteresată de care dă dovadă poporul nostru astăzi, în clipele cumplite pentru vecinii noștri ucraineni. Ne închinăm în fața patrioților Republicii Moldova și Vă dorim tuturor pace, sănătate, bunăstare și un viitor prosper într-o comunitate de state civilizate.

There are no comments yet.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked (*).