Apelul Primăriei Ialoveni către ialovenenii din toate colțurile lumii

ASISTENȚĂ PENTRU ORAŞUL IALOVENI, PRIN INTERMEDIUL PROIECTULUI MIDL, CU SUPORTUL AGENŢIEI ELVEŢIENE DE COOPERARE În data de 15-16 decembrie a avut loc întrunirea trimestrială în cadrul proiectului “Migraţie şi dezvoltare locală” și s-a discutat despre proiectele finanţate de către Guvernul elveţian prin intermediul Proiectului MiDL.

O nouă donație din partea băștinașilor pentru Ialoveni

Primăria Ialoveni exprimă sincere mulțumiri pentru colaborarea productivă cu băștinașii ialoveneni, aflați peste hotare. Menționăm recenta inițiativă a băștinașului ialovenean, renumitului sportiv Igor BALAUR, care la moment locuiește în Franța și a ajutat echipa sportivilor din Ialoveni cu o donație: echipament pentru antrenamente și saltea pentru lupte.

Primăria Ialoveni, în colaborare cu Asociația băștinașilor din Ialoveni, a obținut finanțare pentru un nou proiect de dezvoltare economică a orașului

Echipa primăriei a aplicat la Programul de granturi mici privind susținerea inițiativelor de dezvoltare locală 2016 din cadrul Proiectului Migrație și Dezvoltare Locală (MiDL), implementat de PNUD Moldova, cu sprijinul financiar al Agenției Elvețiene de Dezvoltare și Cooperare. Bugetul proiectului cîștigat este de 25.000 $, dintre care 20.000 $ reprezintă grant nerambursabil, restul surselor fiind […]

Consolidarea capacităților Asociației Băștinașilor plecați din or.Ialoveni

În incinta Primăriei orașului Ialoveni a avut loc întîlnirea cu experții proiectului „Migraţie și Dezvoltare Locală“, Oxana Maciuca, Ghenadie Cojocaru, în cadrul căreia s-au discutat eventuale activități și inițiative privind consolidarea capacităților Asociației Băștinașilor plecați din or.Ialoveni. De asemenea, ne-am consultat referitor la bunele practici de implicare a băștinașilor aflați peste hotare in dezvoltarea orașului, […]

În premieră, la Ialoveni, a fost organizată Ziua Diasporei

Duminică, 14 august 2016, începând cu ora 11, în orașul Ialoveni a fost organizat un eveniment inedit: Ziua Diasporei. Sărbătoarea a început cu o surpriză extraordinară din partea băștinașilor-migranți: inaugurarea unui teren de fitness, în parcul Sfatul Țării, amenajat în parteneriat de către primărie și băștinașii migranți. În scuarul Casei de cultură au fost organizate […]

Primăria Ialoveni vă invită la ZIUA DIASPOREI

Duminică, 14 august 2016, Primăria Ialoveni organizează „ZIUA DIASPOREI”. În luna august foarte mulți băștinași din Ialoveni, plecați peste hotare, se întorc pentru a petrece vacanța acasă, în Moldova. Este și un frumos prilej pentru administrația locală de a comunica, a ne consulta și a decide toți de comun asupra lucrurilor importante din oraș. Vă […]

Constituirea Asociației băștinașilor din orașul Ialoveni

Cu susținerea partenerilor de dezvoltare în cadrul Proiectului „Migrație și Dezvoltare Locală”, Primăria Ialoveni și Grupul de inițiativă a desfășurat prima ședință de constituire a Asociației „Comunitatea Ialovenenilor”.