Vizita Reprezentanților Asociației pentru Guvernare Eficientă și Responsabilă AGER și AO ADR

Vizita Reprezentanților Asociației pentru Guvernare Eficientă și Responsabilă AGER și AO ADR

2020-06-09

Reprezentanții Asociației pentru Guvernare Eficientă și Responsabilă AGER și AO ADR „Habitat” au venit într-o vizită la Ialoveni, pentru a elucida unele aspecte tehnice legate de elementul de infrastructură propus de Centrul de Inovare și Politici din Moldova, în parteneriat cu administrația publică locală, în cadrul proiectului „Fii schimbarea: cetățeni implicați - comunități durabile!”. Unul dintre scopurile proiectului propus de Centrul de Inovare și Politici din Moldova este de a sensibiliza cetățenii, inclusiv elevii, privind beneficiile eficienței energetice, astfel încât aceștia să acționeze într-un mod responsabil. Suplimentar, organizația își dorește să amplaseze panouri solare pe una dintre clădirile publice din or. Ialoveni, pentru a servi drept exemplu practic pentru cetățeni, inclusiv elevi, în acest sens. Activitatea face parte din proiectul „Abilitarea cetățenilor din Moldova”, implementată de GIZ cu suportul financiar al Uniunii Europene.