Toamna, celebrată prin culoare și imaginație la Grădinița „Lăstărel”

Toamna, celebrată prin culoare și imaginație la Grădinița „Lăstărel”

2026-09-22

Astăzi, curtea Grădiniței nr. 3 „Lăstărel” din orașul Ialoveni s-a îmbrăcat în culorile fermecătoare ale toamnei și s-a transformat într-un adevărat atelier de creație în aer liber.

Sub genericul „Toamna dăruiește”, copiii au dat frâu liber imaginației și au pictat cu mult entuziasm figurine din ghips, realizându-și astfel propriile suveniruri de toamnă. Fiecare lucrare devenind unică și purtând amprenta creativității lor, iar la final a fost luată acasă ca o amintire dragă și un dar realizat chiar de mâinile lor. Bucuria copiilor a fost împărtășită de părinți și de cadrele didactice, care au creat împreună o atmosferă caldă, veselă și plină de emoție.

La eveniment a participat și primarul orașului Ialoveni, Sergiu ARMAȘU, care s-a alăturat celor mici la masa de creație, pictând alături de ei și bucurându-se de farmecul acestui frumos moment.

Evenimentul a demonstrat, încă o dată, că cele mai prețioase amintiri se nasc atunci când copiii, familia, instituția educațională și comunitatea se reunesc în jurul unor activități frumoase.

Adresăm sincere felicitări administrației și întregului colectiv al Grădiniței nr. 3 „Lăstărel” pentru inițiativă, creativitate și implicare! Prin asemenea activități, fiecare anotimp devine o poveste, iar copilăria – o lume plină de culoare, descoperire și bucurie.