Situația de pe strada Universului, examinată în regim de urgență

Situația de pe strada Universului, examinată în regim de urgență

2026-08-22

Astăzi a fost convocată ședința extraordinară a Comisiei locale de management al situațiilor de criză a orașului Ialoveni, în cadrul căreia a fost examinată situația de pe strada Universului, unde au fost constatate lucrări în zona unui obiectiv pentru care autorizația de construire este suspendată.

În urma examinării situației, s-a decis documentarea acesteia la fața locului, menținerea monitorizării și a măsurilor de securizare a zonei, precum și transmiterea materialelor către Inspectoratul Național pentru Supraveghere Tehnică, Inspectoratul de Poliție Ialoveni, organele procuraturii, IGSU și Comisia teritorială de management al situațiilor de criză a raionului Ialoveni, în vederea examinării și întreprinderii măsurilor potrivit competențelor.

Primăria orașului Ialoveni va continua să monitorizeze situația, prioritatea fiind siguranța locuitorilor și protejarea infrastructurii publice din zonă.