În perioada vizitei oficiale efectuate în Republica Populară Chineză, Primarul orașului Ialoveni, Sergiu Armașu, a desfășurat o serie de întrevederi cu reprezentanții administrației publice și ai mediului de afaceri din 𝒐𝒓𝒂𝒔̦𝒖𝒍 𝒀𝒊𝒘𝒖, 𝒑𝒓𝒐𝒗𝒊𝒏𝒄𝒊𝒂 𝒁𝒉𝒆𝒋𝒊𝒂𝒏𝒈, 𝑪𝒉𝒊𝒏𝒂, în vederea dezvoltării relațiilor de cooperare și identificării unor noi oportunități pentru comunitatea din Ialoveni.
La 8 iulie 2026, 𝑷𝒓𝒊𝒎𝒂̆𝒓𝒊𝒂 𝒐𝒓𝒂𝒔̦𝒖𝒍𝒖𝒊 𝑰𝒂𝒍𝒐𝒗𝒆𝒏𝒊 și 𝑷𝒓𝒊𝒎𝒂̆𝒓𝒊𝒂 𝒐𝒓𝒂𝒔̦𝒖𝒍𝒖𝒊 𝒀𝒊𝒘𝒖 au semnat un 𝑨𝒄𝒐𝒓𝒅 𝒅𝒆 𝒄𝒐𝒐𝒑𝒆𝒓𝒂𝒓𝒆, document care stabilește cadrul de colaborare dintre cele două autorități publice locale în domenii precum administrația publică locală, dezvoltarea economică și comerțul, educația, cultura, turismul, precum și schimbul de experiență și bune practici. La eveniment a participat Excelența Sa, Ambasadorul Republicii Moldova în Republica Populară Chineză, domnul Petru Frunze, a cărui prezență a reconfirmat sprijinul acordat consolidării relațiilor de cooperare dintre autoritățile locale din Republica Moldova și Republica Populară Chineză și aducem sincere mulțumiri domnului Ambasador pentru susținere și organizarea înfrățirii acestor două orașe.
Agenda vizitei a inclus și discuții cu reprezentanții a două companii din Yiwu, active în domeniile comerțului și logisticii, fiind analizate posibilități de investiții și dezvoltarea unor proiecte comune care să contribuie la dezvoltarea economică a orașului Ialoveni.
În cadrul întrevederii cu conducerea orașului Yiwu au fost convenite primele acțiuni concrete menite să sprijine promovarea produselor locale pe piața chineză. Un accent deosebit a fost pus pe vinurile produse de vinăria din orașul Ialoveni, pentru care autoritățile din Yiwu și-au exprimat disponibilitatea de a oferi spații expoziționale gratuite destinate promovării acestora și de a facilita comercializarea lor prin rețeaua locală de magazine specializate în produse de import.
Yiwu este unul dintre cele mai importante centre comerciale din Republica Populară Chineză, cu o populație de aproximativ 1,7 milioane de locuitori și găzduiește unul dintre cele mai mari complexe comerciale angro din lume, cu o suprafață de peste 8 milioane de metri pătrați, reprezentând o platformă comercială cu conexiuni în majoritatea statelor lumii.
Cu această ocazie, primarul Sergiu Armașu a adresat conducerii Primăriei orașului Yiwu invitația de a efectua o vizită oficială la Ialoveni, împreună cu o delegație de oameni de afaceri, pentru consolidarea relațiilor de cooperare și facilitarea unor contacte directe între comunitățile de afaceri din cele două orașe.
Semnarea acestui acord reprezintă un pas important în procesul de internaționalizare a orașului Ialoveni și deschide noi oportunități pentru atragerea investițiilor, promovarea producătorilor locali și dezvoltarea relațiilor economice și instituționale cu parteneri din Republica Populară Chineză.
#PrimariaIaloveni #Yiwu #China #CooperareInternationala Investitii #Comert #Oportunitati #PromovareInternationala #AdministratiePublica #RelatiiInternationale #CooperareEconomica #DezvoltareDurabila