În cadrul procesului de amalgamare voluntară a orașului Ialoveni cu satul Sociteni, s-a desfășurat o ședință de lucru a Grupului de lucru comun, cu participarea reprezentanților autorităților publice locale, consilierilor, specialiștilor pe domenii, reprezentanților societății civile și mass-media.
În cadrul ședinței au fost examinate informațiile colectate și sistematizate pe domeniile de analiză, concluziile rezultate din mapele/dosarele de lucru, precum și documentele necesare fundamentării procesului de amalgamare voluntară.
Totodată, au fost analizate Formularul pentru determinarea centrului administrativ și estimarea transferurilor din Fondul de amalgamare voluntară, Analiza privind respectarea condițiilor de bază și criteriilor, Viziunea privind organizarea și dezvoltarea viitoarei unități administrativ-teritoriale amalgamate, precum și proiectele de decizii aferente procesului.
Un accent important a fost pus pe organizarea informării și consultării publice, astfel încât locuitorii orașului Ialoveni și ai satului Sociteni să fie informați corect, transparent și echilibrat.
Procesul continuă prin analiză, responsabilitate și colaborare, cu obiectivul de a fundamenta decizii clare, legale și orientate spre dezvoltarea durabilă a comunităților Ialoveni și Sociteni.