Primăria orașului Ialoveni informează despre progresul înregistrat în implementarea primului proiect de eficiență energetică în sectorul rezidențial din oraș, realizat prin Programul Guvernului – Fondul pentru Eficiență Energetică în sectorul Rezidențial din Moldova (#FEERM), gestionat de Centrul Național pentru Energie Durabilă.
📍 Proiectul vizează blocul locativ gestionat de Asociația de Proprietari în Condominiu A5501-0027, situat pe str. Alexandru cel Bun 5/2 și reprezintă prima inițiativă de acest tip la nivel local, fiind totodată printre primele trei blocuri din Republica Moldova selectate pentru finanțare în cadrul programului național, consolidând astfel poziția orașului Ialoveni ca promotor al eficienței energetice la nivel național.
📅 Încă din februarie 2025, locatarii blocului au participat la o ședință de informare privind rezultatele raportului de audit energetic, elaborat gratuit cu sprijinul CNED, iar asociația a fost informată despre posibilitatea accesării unui grant de până la 70% din valoarea lucrărilor eligibile, precum și despre etapele de elaborare a documentației tehnice și implementare a lucrărilor de reabilitare.
📄 Astăzi, proiectul a ajuns la o nouă etapă importantă – recepționarea documentației tehnice de proiect, ceea ce permite inițierea lucrărilor propriu-zise de reabilitare energetică.
🛠️ Lucrările planificate includ termoizolarea anvelopei clădirii, intervenții care vor genera beneficii semnificative pentru locatari:
❄️ reducerea pierderilor de energie cu până la 75%
💡 diminuarea considerabilă a facturilor pentru consumul de energie
🌡️ creșterea confortului termic în apartamente, atât iarna, cât și vara
🏠 îmbunătățirea aspectului clădirii și creșterea valorii de piață a locuințelor
🌿 reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și protejarea mediului
🤝 Primarul orașului Ialoveni, dl Sergiu Armașu, a subliniat încă de la lansarea inițiativei că acest proiect reprezintă un exemplu de bune practici pentru întreg fondul locativ al orașului și nu doar, fiind un model replicabil la nivel național. Totodată, Primăria își reafirmă angajamentul de a oferi sprijinul necesar pentru implementarea cu succes a proiectului, în parteneriat cu locatarii și instituțiile responsabile.
Primăria orașului Ialoveni încurajează și alte asociații de proprietari să urmeze acest exemplu și să valorifice oportunitățile oferite de programele naționale de eficiență energetică.
#PrimariaIaloveni #CNED #FEERM #APC_A5501_0027 #ReabilitareEnergetică #EficiențăEnergetică #Condominiu #DezvoltareDurabilă #facturimici #viitorverde