Un grup de locuitori din sectorul Albeni s-au mobilizat pentru a sădi copaci în apropierea iazului, un spațiu care va deveni tot mai verde și mai îngrijit datorită implicării oamenilor. Activitatea a fost posibilă datorită puieților de mălin oferiți de AO Hai Moldova, organizație care sprijină constant acțiunile ecologice din localitate.
Voluntarii au plantat arbori adaptați zonei, contribuind la stabilizarea malurilor, la îmbunătățirea microclimatului și la crearea unui peisaj natural atractiv pentru comunitate.
Acțiunea face parte din eforturile continue ale orașului Ialoveni de a extinde spațiile verzi și de a promova protecția mediului, în conformitate cu Programul Național de Extindere și Reabilitare a Pădurilor (PNERP) – o inițiativă națională menită să crească suprafața împădurită a țării până în 2032.
Mulțumim locuitorilor din Albeni pentru implicare și spirit civic! Împreună, pas cu pas, facem Ialoveniul mai verde și mai frumos.
#Impadurire #PrimariaIaloveni #HaiMoldova #generatiapadurii #IaloveniVerde #Albeni #Voluntariat #ComunitateVerde #ActiuniEco #OraseVerzi