𝐂𝐚𝐦𝐩𝐚𝐧𝐢𝐚 𝐝𝐞 𝐢̂𝐦𝐩𝐚̆𝐝𝐮𝐫𝐢𝐫𝐞 𝐮𝐧𝐞𝐬̦𝐭𝐞 𝐜𝐨𝐦𝐮𝐧𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚 𝐥𝐚 𝐈𝐚𝐥𝐨𝐯𝐞𝐧𝐢

𝐂𝐚𝐦𝐩𝐚𝐧𝐢𝐚 𝐝𝐞 𝐢̂𝐦𝐩𝐚̆𝐝𝐮𝐫𝐢𝐫𝐞 𝐮𝐧𝐞𝐬̦𝐭𝐞 𝐜𝐨𝐦𝐮𝐧𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚 𝐥𝐚 𝐈𝐚𝐥𝐨𝐯𝐞𝐧𝐢

2025-11-15

Primăria orașului Ialoveni, în parteneriat cu Hai Moldova și împreună cu reprezentanți ai autorităților publice centrale și locale, au organizat astăzi cea de-a doua ediție a campaniei de împădurire „Pădurea Prieteniei”, desfășurată în Parcul „Moldova”.

Evenimentul a adunat peste 500 de voluntari – copii, tineri, familii, instituții publice, organizații partenere și companii responsabile social – care au venit să planteze speranță, solidaritate și grijă față de mediu. Sub îndrumarea specialiștilor, participanții au plantat 4 hectare de pădure, formate din 12 specii de arbori și arbuști autohtoni, contribuind la refacerea ecosistemelor locale și la protejarea biodiversității.

Ziua a fost marcată de o atmosferă caldă și energică, în care spiritul de colaborare a unit oameni diferiți în același scop: transformarea unui teren degradat într-o zonă verde, sănătoasă și accesibilă întregii comunități. Prezența ambasadorului Germaniei în Republica Moldova, Excelența Sa, Hubert Knirsch, reprezentanților autorităților centrale și locale, alături de partenerii din mediul privat, a demonstrat încă o dată că protecția mediului este un efort comun, care are rezultate atunci când fiecare își aduce contribuția.

Campaniile de împădurire a devenit deja o tradiție frumoasă în orașul Ialoveni – inițiative care vorbesc despre responsabilitate, grijă față de natură și dorința de a construi un viitor mai bun. Fiecare puiet plantat astăzi reprezintă un pas concret în lupta împotriva schimbărilor climatice și în crearea unui oraș mai verde și mai prietenos cu generațiile care vin.

Prin această acțiune, Primăria orașului Ialoveni își reafirmă angajamentul față de Programul Național de Extindere și Reabilitare a Pădurilor, contribuind activ la campania națională de împădurire, parte a efortului strategic al Republicii Moldova de a planta 145 000 ha de pădure până în 2032. Ialoveni continuă astfel să fie un exemplu de implicare, viziune și responsabilitate față de mediul înconjurător.

#generatiapadurii #ParculMoldova #PădureaPrieteniei #PrimariaIaloveni #HaiMoldova #EcoScoala #PlantămViitorul #ComunitateVerde #Biodiversitate #Împădurire #Voluntariat #ResponsabilitateEcologică #Parteneriate #Sustenabilitate