Primăria orașului Ialoveni felicită echipele participante la Campionatul Orașului Ialoveni la Volei între Sectoare, desfășurat în perioada 25 noiembrie – 8 decembrie 2024. Acest eveniment sportiv, organizat la cel mai înalt nivel, a fost un prilej minunat de a promova spiritul de echipă, fair-play-ul și bucuria competiției.
Într-o finală comparată la nivel național și internațional, plină de emoții și pasiune, echipa Albeni a obținut locul 1, învingând echipa ATB 16, care s-a clasat pe locul 2. Locul 3 a revenit echipei Cartea, care a impresionat prin performanța remarcabilă de-a lungul competiției.
Cu ocazia festivității de premiere, Primarul orașului Ialoveni - Sergiu ARMAȘU, a acordat un premiu special echipei orașului Ialoveni de volei, pentru victoria obținută în Cupa Raionului Ialoveni la Volei. Suntem mândri de acești sportivi de excepție, care au reprezentat cu succes comunitatea noastră și au dus numele orașului Ialoveni pe podium.
Felicităm toate echipele participante pentru dedicarea și energia investite. Aceste competiții demonstrează puterea sportului de a uni comunitatea și de a inspira generații.
Mulțumim tuturor celor care au susținut și participat la acest eveniment!
Vă așteptăm cu drag la următoarele competiții sportive ale orașului Ialoveni.