Stimați profesori, lucrători din domeniul educației și învățământului, Anual, la 5 octombrie, întreaga societate și comunitatea pedagogică marchează Ziua profesională a reprezentanților sistemului educației și învățământului. Aceasta este ziua în care aducem omagiu tuturor celor, care cresc generații întregi de patrioți și personalități, celor care educă valori, celor care reprezintă un model de comportament pentru multe generații! Aceasta este ziua în care, tradiţional, Vă adresăm cele mai sincere urări de bine, de sănătate şi de împlinire. Aţi fost şi rămâneţi promotorii bunătăţii, demnităţii umane, cei mai fideli prieteni ai elevilor şi părinţilor, cei mai buni mesageri ai inteligenței și verticalității comunităților noastre. Ziua Dumneavoastră profesională ne oferă și prilejul de a reitera recunoştinţă pentru talentul şi răbdarea nemărginită, devotamentul şi sacrificiul pe care-l manifestaţi zi de zi, roadele căreia sunt generaţii de oameni instruiţi, integri, capabili să promoveze Moldova înainte! Vă mulţumim pentru munca nobilă, fidelitatea faţă de profesie, efortul zilnic depus pentru creşterea şi educarea tinerelor generaţii! Vă dorim în primul rând să fiți sănătoși, pace în suflet, realizări profesionale și prețuirea binemeritată din partea discipolilor! Împreună, autoritățile publice centrale, locale și comunitatea pedagogică putem reuși să facem educația să devină siguranța viitorului! Cu profund respect, Sergiu ARMAȘU, Primarul orașului Ialoveni