În perioada desfăşurării lucrărilor de toamnă, de salubrizare și evacuare a deşeurilor şi resturilor vegetale, atenţionăm cetățenii privind interzicerea arderii vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale. Legea privind Protecţia Mediului Inconjurător din 16.06.1993 stipulează ,,Protecţia Mediului înconjurător constituie o prioritate naţională, care vizează in mod direct condiţiile de viaţă şi sănătate a populaţiei, realizarea intereselor economice şi social-umane, precum şi capacităţile de dezvoltare durabilă a societăţii pe viitor. Cu regret, atutudinea unei părţi a societăţii este neglijenţa, iar in unele cazuri şi iresponsabilitatea faţă de protecţia mediului şi sănătatea oamenilor in general. Pentru evitarea poluării mediului se recomandă ca populaţia să colecteze deşeurile separat, iar resturile vegetale şi frunzele să fie depozitate pentru compostare, care ulterior va servi ca ingrăşământ natural pentru terenurile agricole. Cei care nu ţin cont de aceste prevederi, trebuie să ştie că, potrivit legii, sunt pasibili de amenzi usturătoare. În rezultatul ultimilor modificări din Codul Contravenţional al R.Moldova şi anume art.154.1(prim) se sancţionează cu amendă de la 200 la 300 unităţi convenţionale (ceea ce constituie de la 10000 la 15000 lei) aplicată persoanei fizice sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 40 la 60 de ore, cu amendă de la 600 la 800 unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice ( ceea ce constituie de la 30000 la 40000 lei) cu sau fără privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate pe un termen de la 3 luni la un an.