Guvernul Republicii Moldova a anunțat lista proiectelor câștigătoare în cadrul proiectului guvernamental „Diaspora Acasă Reușește «DAR 1+3»”. Au fost alese 41 de autorități publice locale care vor beneficia de finanțare nerambursabilă în cadrul acestui program. Primăriile respective au fost selectate de către Comitetul de evaluare și supraveghere, în urma evaluării proiectelor depuse pe proiect. Primăria or. Ialoveni, este una din cele 41 de primării care vor beneficia de finansarea nerambursabilă în cadrul programului ”Diaspora Acasă Reușește ”DAR 1+3” pentru proiectul „Reabilitarea căilor pietonale de pe str. Ștefan cel Mare, către sediile instituțiilor publice Școala de Artă, Biblioteca Publică Raională, Galeria Colecțiilor P. Costin, Biserica Sfânta Cuvioasa Parascheva, grădinița” Lăstărel” asigurând acces sigur al persoanelor cu dezabilități către aceste instituții”. Proiectul urmează a fi implementate până la sfârșitul anului 2022. Programul „Diaspora Acasă Reușește «DAR 1+3»” urmărește consolidarea cooperării dintre guvern, administrația publică locală, diaspora, cetățenii reveniți în țară și partenerii de dezvoltare, oferind autorităților publice locale posibilitatea de a implementa proiecte conform necesităților la nivel local, identificate în comun cu cetățenii din țară și cei stabiliți peste hotarele ei. De asemenea, programul are drept obiectiv mobilizarea potențialului uman și financiar al diasporei pentru dezvoltarea socio-economică locală a Republicii Moldova.