Cea mai glorioasă personalitate a neamului nostru, Ștefan cel Mare și Sfânt, a fost comemorat azi în orașul Ialoveni. Ştefan al III-lea, numit Ştefan cel Mare a fost domnitor al Moldovei timp de 47 de ani, din 1457 până în 1504. A purtat 36 de războaie, dintre care doar două le-a pierdut şi a construit 44 de mănăstiri şi biserici atât în Moldova, cât și în Țara Românească, Transilvania sau la Muntele Athos. Pentru aceste merite a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română, cu numele de Ștefan cel Mare și Sfânt, în iunie 1992. S-a stins din viaţă la 2 iulie 1504, fiind înmormântat la Mănăstirea Putna. Ștefan cel Mare și Sfânt deschide, în istoria poporului nostru, una din cele mai strălucite pagini din întemeierea statelor medievale. De-a lungul unei domnii de aproape cincizeci de ani marele domn a făcut din Moldova un factor însemnat al relațiilor internaționale în această parte a Europei. Prin activitatea sa remarcabilă în sfera politicii externe, Ștefan cel Mare și Sfânt a inaugurat o nouă eră a afirmării internaționale a Moldovei. Este de datoria noastră să păstrăm acest patrimoniu valoros, lăsat nouă, urmașilor de către marele Domnitor. Doar prin studierea și cunoașterea istoriei, prin păstrarea memoriei și a trecutului glorios vom putea menține vie amintirea celui mai mare apărător al neamului nostru.