Primăria orașului Ialoveni își propune să devină un model în procesul de administrare a treburilor publice

Primăria orașului Ialoveni își propune să devină un model în procesul de administrare a treburilor publice

2021-06-26

Primăria orașului Ialoveni se regăsește printre beneficiarii frumoasei colaborări dintre Congresul Autorităților Locale (CALM) și Agenția Relații Funciare și Cadastru din RM (ARFC), în cadrul proiectului „Dezvoltarea capacităților APL din RM în domeniul utilizării eficiente a informațiilor geospațiale”, implementat cu suportul Regatului Norvegiei, prin intermediul Agenției de Cartografiere a Norvegiei Staten Kartverketed.

„Abia la lansarea acestui parteneriat am aflat cu surprindere despre existența mai multor seturi de date spațiale la nivelul autorităților publice centrale, extrem de necesare în procesul decizional și de administrare eficientă a unităților administrativ-teritoriale. Asta chiar dacă Regatul Norvegiei s-a dovedit a fi un partener de încredere și pe parcursul mai multor ani a acordat asistență tehnică pentru dezvoltarea capacităților instituționale și crearea materialelor cartografice pentru Republica Moldova”, a menționat viceprimarul orașului Ialoveni Radu Chilaru.

Potrivit funcționarului public, această carență este o dovadă în plus a lipsei unui dialog constructiv și a unui proces de informare continuă dintre autoritățile publice centrale și autoritățile publice locale, ceea ce reduce din impactul suportului necondiționat al partenerilor de dezvoltare ai statului nostru și diminuează din eficiența administrării publice din Republica Moldova.

„Chiar de la lansarea acestui proiect am înțeles cât de necesar este acesta pentru o administrare publică modernă la nivel local. Din acest motiv m-am implicat plenar în implementarea acestuia în cadrul primăriei Ialoveni. Totodată, sunt un elev sârguincios în cadrul cursurilor de instruire privind utilizarea instrumentului modern QGIS care se organizează pentru funcționarii din cadrul APL”, a declarat Radu Chilaru.

Viceprimarul crede că inexistența unui mecanism eficient de înregistrare și evidență a patrimoniului public la nivel local, în mare parte, a fost condiționată până acum de lipsa înțelegerii la nivel central a rolului și importanței APL în procesul de gestionare a patrimoniului public și dezvoltării statului.

„Până a intra în posesia tehnicii oferite de Regatul Norvegiei, specialiștii din cadrul primăriei Ialoveni utilizau computere, parametrii tehnici ai cărora, nu permiteau gestionarea acestui domeniu în mod eficient.”

Radu Chilaru crede că implementarea acestui proiect în cadrul primăriei orașului Ialoveni va avea un impact pozitiv asupra procesului de administrare și planificare eficientă nu doar din localitatea sa, dar și pentru mai multe sate și comune învecinate.

Andrei Tabur, specialist pentru reglementarea proprietății funciare din cadrul primăriei orașului Ialoveni consideră că prin implementarea acestui proiect va fi creată posibilitatea de a gestiona mult mai eficient patrimoniul public de pe teritoriul UAT Ialoveni, utilizând în timp real, prin intermediul serviciilor de rețea, a seturilor de date spațiale deținute de entitățile publice la nivel central.

„Până recent utilizam portalurile informaționale ale Cadastrului și Agenției Relații Funciare și Cadastru doar cu opțiune de vizualizare. Înțeleg că deja vom avea posibilitatea să suprapunem seturile de date de la diverse instituții și să le creăm pe ale noastre.”

Funcționarul a ținut să menționeze că instruirea organizată în cadrul acestui proiect este extrem de importantă și necesară pentru funcționarii din cadrul APL, dar nu este de ajuns. „Faptul că există un serviciu specializat în cadrul CALM care acordă expertiză, asistență și instruire necesare pentru gestionarea acestui domeniu are un rol crucial în dezvoltarea continuă a specialiștilor responsabili de gestionarea datelor spațiale.”

sursa: https://www.calm.md/primaria-orasului-ialoveni-isi-propune-sa-devina-un-model-in-procesul-de-administrare-a-treburilor-publice/?fbclid=IwAR1F0fOFV8onIh8Lx2k_W3pG8MUDep-lZPb1PdXUAD2IOOkR1iBd7a__vVk