Astăzi, 27 august 2024, la Primăria orașul Ialoveni au fost semnate acordurile de cooperare și înfrățire între orașul Ialoveni, Republica Moldova, și orașele Avanhard și Balta, Ucraina. Acordurile au fost semnate de către dl Sergiu ARMAȘU, primarul orașului Ialoveni, dl Serhii KHRUSTOVSKYI, primarul orașului Avanhard, dl Sergii MAZUR, primarul orașului Balta. Conform documentelor semnate, părțile au convenit să intensifice cooperarea în diverse domenii, folosind forme moderne de colaborare care vor contribui la prosperarea localităților.