În perioada 26-28 octombrie curent, Primăria oraşului Ialoveni în persoana viceprimarului Radu Chilaru, a participat în cadrul Conferinței internaţionale de nivel înalt cu genericul „Promovarea dezvoltării durabile în țările Parteneriatului estic”, organizată la Erevan de către Comisia Europeană, Conferința autorităților locale și regionale pentru Parteneriatul estic (CORLEAP), în colaborare cu Ministerul pentru Administrare și Dezvoltare Teritorilă a Republicii Armenia.

În cadrul Conferinţei s-au întrunit reprezentanți ai autorităților locale și regionale din țările Parteneriatului estic (Moldova, Ucraina, Republica Belarus, Armenia, Georgia), inclusiv semnatari ai Convenției primarilor și reprezentanți ai mediului de afaceri.

În cadrul evenimentului, a fost lansată oficial cea de a doua etapă a Convenției primarilor Est (CoM Est), precum și inițiativa primarilor pentru creștere economică (M4EG). Această inițiativă este îndreptată spre antrenarea sectorului de afaceri, promovarea cooperării între autoritățile locale și organizațiile societății civile. Scopul constă în schimbul de bune practici, creșterea capacităților pentru realizarea și punerea în aplicare a politicilor de dezvoltare locală, crearea de parteneriate publice-private, crearea a noi locuri de muncă, asigurare a unei dezvoltări locale durabile.

Un subiect aparte abordat în cadrul conferinței, a fost provocările Planului de acțiune privind energia durabilă (SEAP), lecțiile învățate în proiectele demonstrative implementate, mecanisme de finanțare inovatoare și sprijinul concret disponibil pentru primării în a doua fază a CoM Est.

Totodată a fost anunţat oficial, pentru începutul anului 2017, deschiderea concursului pentru alte fonduri disponibile pentru țările parteneriatului estic (10 milioane de Euro). Aceste fonduri sunt planificate pentru semnatarii Convenției Primarilor.

Ţinem să menţionăm că din toţi semnatarii Convenţiei din Republica Moldova, semnatari activi la momentul de faţă sunt doar 14 APL, dintre care și orașul Ialoveni.

There are no comments yet.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked (*).