Îndrăgitul scriitor Spiridon VANGHELI la Ialoveni

La invitația Primăriei Ialoveni, scriitorul SPIRIDON VANGHELI ne-a onorat cu prezența sa la evenimentele din cadrul Zilelor Bibliotecii Publice Orășenești ”Petre Ștefănucă”. Copiii orașului Ialoveni merită cea mai deosebită atenție și o educație selectă. În contextul evenimentului, Primăria a completat biblioteca copiilor cu opere ale scriitorului.

Alteța Sa Regală Principesa Maria va efectua o vizită în Ialoveni

Alteța Sa Regală Principesa Maria va efectua o vizită în Ialoveni. Evenimentul este organizat în contextul stabilirii relațiilor de colaborare a Primăriei orașului Ialoveni cu Familia Regală a României. După întâlnirea Delegației Casei Regale din România la Primăria Ialoveni, va urma vizita unor instituții din localitate și discutarea unor proiecte comunitare.

Evenimentul se va desfășura miercuri, 18 mai, la ora 11:30 în incinta Primăriei orașului Ialoveni, informează Agora cu referire la un comunicat remis de Primăria Ialoveni.

„Administrația publică locală și toți ialovenenii reprezentați de Primăria Ialoveni, suntem foarte onorați de a fi gazda înalților oaspeți din partea Familiei Regale din România. Cu deosebit respect și considerațiune anunțăm despre vizita în orașul Ialoveni a Alteței Sale Regale Principesei Maria, care va debuta cu întîlnirea la Primăria Ialoveni, urmată de vizite la Casa Comunitară din orașul Ialoveni și Grădinița nr.5 pentru copii. Programul vizitei este coordonat cu Biroul Alteței Sale Principesa Maria, conform unei agende preventiv stabilite, în baza unei comunicări eficiente pe parcurs cu responsabilii și reprezentanții Familiei Regale”, se menționează în comunicat.

Precizăm că, Principesa Maria a României, fostă Principesă de Hohenzollern, este cea mai tânără fiică și cel de-al cincilea copil al Majestății Sale Regelui Mihai I și a soției acestuia, Ana de Bourbon-Parma. Aflat la Santa Monica, unde lucra la Compania Lear Jet ca pilot, Regele Mihai a fost înștiințat prin telefon despre naștere. Principesa Maria a fost botezată în rit ortodox, iar nașa de botez a fost Principesa Moștenitoare Margareta, sora ei mai mare.

Maria și-a petrecut cea mai mare parte a vieții în Statele Unite ale Americii, însă a studiat în Elveția. În timpul din urmă, Principesa a venit în fiecare an în România, locuind cu părinții ei la București și la Săvârșin, mai ales la Crăciun și la Anul Nou. Cea mai importantă ședere în țară a a fost aceea de la Crăciunul anului 1997, când întreaga Familie Regală s-a regăsit la București, pentru prima oară împreună, pe pământ românesc. Principesa Maria a fost alături de părinții ei la Nunta de Diamant și la Jubileul de 90 de ani al Regelui Mihai.

SURSA: AGORA

COMUNICAT PENTRU PRESĂ

Vizita Alteței Sale Regale Principesa Maria, la Primăria Ialoveni

Eveniment organizat în contextul stabilirii relațiilor de colaborare a Primăriei orașului Ialoveni cu Familia Regală a României

Întîlnirea Delegației Casei Regale din România la Primăria Ialoveni, vizita unor instituții din localitate, discutarea unor proiecte comunitare.

Miercuri, 18 mai 2016, ora 11:30, Primăria orașului Ialoveni

IMPORTANT: Administrația publică locală și toți ialovenenii reprezentați de Primăria Ialoveni, suntem foarte onorați de a fi gazda înalților oaspeți din partea Familiei Regale din România. Cu deosebit respect și considerațiune anunțăm despre vizita în orașul Ialoveni a Alteței Sale Regale Principesei Maria, care va debuta cu întîlnirea la Primăria Ialoveni, urmată de vizite la Casa Comunitară din orașul Ialoveni și Grădinița nr.5 pentru copii. Programul vizitei este coordonat cu Biroul Alteței Sale Principesa Maria, conform unei agende preventiv stabilite, în baza unei comunicări eficiente pe parcurs cu responsabilii și reprezentanții Familiei Regale.

NOTĂ: Jurnaliştii interesaţi să participe la eveniment, rugăm să confirme disponibilitatea până marți, 17 mai, ora 14.00, la telefonul 0 695 77 606 (Marcela Țapeș, specialist comunicare cu publicul) sau la adresa e-mail: primaria.ial@mail.md.

PRIMĂRIA IALOVENI ÎN CADRUL UNUI NOU PROIECT- PILOT AL CONSILIULUI EUROPEI ÎN DOMENIUL FINANȚELOR PUBLICE LOCALE

10 localități – pilot din Republica Moldova, inclusiv Primăria Ialoveni, au fost selectate în cadrul Programului Consiliului Europei ”Consolidarea cadrului instituțional pentru guvernarea locală” pentru a pilota instrumentul de analiză comparativă a finanțelor publice locale (cunoscut la nivel internațional ca ”Benchmarking”).

Echipa Primăriei Ialoveni a manifestat interes pentru acest proiect, deoarece considerăm stringent necesar să facem investigații, analize serioase și să identificăm care sunt rezervele localității noastre pentru a îmbunătăți componenta veniturilor locale. Prin intermediul instrumentelor de analiză financiară vom atrage atenție asupra (i) incasării eficiente a veniturilor; (ii) rezervelor de majorare a veniturilor locale; (iii) gestionarea eficientă a finanțelor publice locale.

Toți locuitorii ne dorim mai multe servicii din partea Primăriei și mai calitative. Dar pentru aceasta, în primul rînd, este necesar să ne preocupăm, cum de majorat veniturile proprii. Echipa Primăriei Ialoveni este pregătită pentru acest exercițiu complex, care va fi realizat cu susținerea experților Consiliului Europei și a consultanților naționali. Prima întrunire de lucru a avut loc la 15 decembrie curent, în incinta CALM (Congresului Autorităților Locale din Moldova), partenerii proiectului, cărora le mulțumim pentru asistența metodologică.

APEL CĂTRE DIASPORĂ ȘI MIGRANȚII IALOVENENI PE CARE ÎI AȘTEPTĂM ACASĂ

Dragi ialoveneni,
Dragi prieteni aflați în străinătate,

Astăzi, în cadrul Săptămînii Europene a Democrației Locale, am lansat un apel către diaspora și către migranții ialoveneni, pe care îi așteptăm acasă. Mai jos textul apelului:

În calitate de Primar al orașului Ialoveni, intervin către Dumneavoastră cu rugămintea de a ne consulta referitor la o inițiativă de colaborare și susținere reciprocă între Primăria Ialoveni și migranții ialoveneni, care sunt departe de casă, muncesc, locuiesc, sunt la studii în străinătate, dar manifestă interes și sunt disponibili a dezvolta unele proiecte comune la baștină – în orașul Ialoveni.

În acest sens, Vă informăm că am efectuat o analiză preliminară privind migrația locuitorilor orașului Ialoveni peste hotarele Republicii Moldova, problemele întîmpinate, eventuale opțiuni de îmbunătățire a relațiilor cu localitatea de baștină și posibilități de colaborare.

Astfel, am constatat că o bună parte din locuitorii orașului Ialoveni, aflați peste hotarele Republicii, sunt deschiși pentru parteneriate cu autoritățile locale și noi vrem să valorificăm această oportunitate.

Respectiv, echipa Primăriei Ialoveni înaintează unele propuneri pentru a dezvolta proiecte comune și a atrage mai mulți concetățeni ai noștri aflați peste hotare în activități de interes reciproc.

Pentru început venim cu 2 propuneri, asupra cărora vrem să aflăm opinia Dumneavoastră:
1. Propunerea de a coopera cu părinții aflați peste hotare în vederea susținerii copiilor rămași acasă;
2. Propunerea de a coopera cu cei aflați peste hotare, în vederea susținerii părinților bătrîni, rămași la baștină (uneori migranții au grijă de alți bătrîni peste hotare și suferă foarte mult cînd știu că pe părinții lor acasă nu are cine să-i ajute strictul necesar (a le procura pîine, medicamente etc.), a comunica elementar și a împărtăși nevoile.

Referitor la prima propunere: (Cunoaștem că mai multe familii, în care sunt plecați unul sau ambii părinți peste hotare, iar acasă au copii, suferă mult pe motivul retrăirilor despre ocupația copiilor în timpul liber, educația, grija și afecțiunea de care sunt lipsiți acești copii. Cum am putea noi, Primăria Ialoveni să contribuim pentru a ajuta cît de posibil aceste familii de migranți? Cîteva idei: facem o cartografiere a tuturor copiilor, la care părinții sunt plecați peste hotare, organizăm pentru acești copii unele activități extrașcolare, astfel ca ei să fie în vizorul autorităților locale și să limităm influiența negativă a străzii. Deschidem o linie fierbinte la Primărie pentru aceste familii, pentru ca să menținem o legătură permanentă și să intervenim în cazul unor dificultăți.

Referitor la ajutorul părinților bătrăni, cu copii aflați peste hotare: să organizăm acțiuni de voluntariat pentru a acorda suport, la necesitate, bătrînilor aflați în dificultate.

Implicarea și colaborarea concetățenilor aflați peste hotare poate fi organizată prin intermediul unei ”Asociații a băștinașilor din orașul Ialoveni”, care poate dezvolta inițiative și atrage fonduri, resurse pentru proiecte de binefacere la baștină, proiecte economice și de investiții în domeniul serviciilor sociale pentru copii și bătrîni.

Dar nu numai aceste propuneri pot fi analizate. Echipa Primăriei Ialoveni este gata să examineze orice idee de colaborare.

ADRESARE CĂTRE IALOVENENII DE PRETUTINDENI!

Stimați ialoveneni din orice colț al lumii, plecați la muncă sau la studii,
Scumpi prieteni și oameni dragi, pe care va dus destinul pe drumuri noi, îndepărtate de baștină,
Știm că majoritatea dintre Dumneavoastră ați reușit să învingeți foarte multe obstacole în drumul pentru o nouă viață, pentru noi condiții de trai în alte țări, în alte localități. Majoritatea ați reușit să vă evidențiați printre străini prin cumsecădenie și hărnicie.
Suntem siguri, că Dumneavoastră purtați în suflet nostalgia după baștină. Acest sentiment este cel mai omenesc și nu poate nimeni să-l aline, decât doar momentele de revedere a persoanelor dragi, momentele de răsfoire a amintirilor frumoase și a clipelor petrecute aici, în Ialoveni, pe care le definim cu un cuvânt simplu, dar cu o încărcătură magică: cuvântul „ACASĂ”!
Primăria Ialoveni și toată comunitatea noastră, vrem să construim poduri de suflet între noi, cei rămași acasă și Dumneavoastră, care sunteți tot ai noștri, ai orașului Ialoveni, dar la moment – mai departe de casă.
Împreună cu voi suntem gata să împărtășim reușitele noastre, dar și speranțele pentru a dezvolta un oraș prosper și mai confortabil pentru trai, astfel ca să vrem cu toții să trăim sau să ne reîntoarcem cu drag ACASĂ, la IALOVENI!
Primăria Ialoveni dorește să ofere posibilitate ialovenenilor de pretutindeni, să fie prezenți în viața orașului nostru.
Pentru aceasta, Primăria Ialoveni lansează crearea Asociației ialovenenilor de pretutindeni. Ne propunem ca asociația, cu suportul direct al administrației publice locale și a altor parteneri, sa realizeze acțiuni în folosul orașului nostru.
Vă invităm să vă alăturați grupului de inițiativa pentru crearea Asociației de Băștinași. Iar cine are posibilitatea să participe la întrunirea de constituire a ASOCIAȚIEI. Evenimentul va avea loc vineri, 6 mai 2016, ora 18:00, în incinta Casei de cultură Ialoveni.
Vă așteptăm,
Cu mult dor de voi,
oamenii din orașul Ialoveni
si primarul Sergiu ARMAȘU

PRIMĂRIA IALOVENI A PARTICIPAT LA CONCURS ȘI A FOST SELECTATĂ ÎN CADRUL PROIECTULUI ”MIGRAȚIE ȘI DEZVOLTARE LOCALĂ”!

Urmare concursului lansat în luna august 2015, partenerii de dezvoltare (Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC), Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), au selectat 20 de primării în calitate de beneficiari ai Proiectului ”MIgrație și Dezvoltare Locală”.

Proiectul va fi implementat în perioada 2015-2017 și presupune ajutor localităților selectate pentru îmbunătățirea serviciilor locale.

Vom informa pe parcurs despre activitățile în cadrul proiectului. Prima convocare a primăriilor-beneficiare – 3 decembrie curent. Mulțumim partenerilor de dezvoltare pentru suportul respectiv!

”Săptămîna Europeană a Democrației Locale” în Primăria Ialoveni

Primăria orașului Ialoveni anunță despre susținerea inițiativei pan-europene cu genericul ”Săptămîna Europeană a Democrației Locale”, care este un eveniment desfășurat în fiecare an, în cadrul autorităților locale a 47 de state membre ale Consiliului Europei, în preajma zilei de 15 octombrie, ca un omagiu adus Cartei Europene a Autonomiei Locale, care a fost deschisă semnării la această dată, în anul 1985.

Conform conceptului promovat de Consiliul Europei, în anul 2015 inițiativa are scopul de a spori transparența administrativă și participarea cetățenilor în procesul de luare a deciziilor de interes local, fiind unite toate evenimentele preconizate sub genericul: ”Trăind împreună în societăți multiculturale: respect, dialog, interacțiune”.

În acest sens, echipa Primăriei orașului Ialoveni preconizează în perioada 12-18 octombrie curent următoarele evenimente, la care sunt invitați și încurajați să participe toți cetățenii:
Luni, 12 octombrie – Desfășurarea Zilei ușilor deschise în cadrul Primăriei;
Lansarea inițiativei de colaborare cu diaspora și constituire a Asociației migranților baștinași din Ialoveni;
Inițierea dialogului cu reprezentanții mediului de afaceri din orașul Ialoveni și consultări privind dezvoltarea economică a localității;
Expoziție tematică în holul Primăriei,

Marți, 13 octombrie – lansarea procesului de elaborare a strategiei de dezvoltare socio-economică durabilă a orașului Ialoveni pentru perioada 2016-2020;
Informații referitor la executarea bugetului orașului Ialoveni pentru anul 2015 și planificarea pentru anul 2016 – atelier informativ practic pentru locuitorii orașului Ialoveni;

Miercuri, 14 octombrie – Sondaj de opinie privind activitatea Primăriei Ialoveni (ce ar fi necesar de îmbunătățit și care ar fi cele mai eficiente modalități de consultare a opiniei locuitorilor orașului?)

Joi, 15 octombrie – Ședință tematică cu participarea persoanelor în etate

Vineri, 16 octombrie – Consultare publică referitor la desfășurarea acțiunilor de voluntariat în orașul Ialoveni în colaborare cu membrii consiliului local

Sîmbătă, 17 octombrie – Acțiunea tinerilor voluntari în comun cu echipa Primăriei Ialoveni privind amenajarea orașului

Duminică, 18 octombrie – Întîlnire cu reprezentanții din domeniul culturii cu tematica: Dialog, Respect și Interacțiune într-o societate multiculturală.

Invităm locuitorii orașului Ialoveni să participe la evenimentele preconizate în contextul Săptămînii Europene a Democrației Locale.