IMPORTANT! Primăria Ialoveni îndeamnă agenții economici să-și salubrizeze spațiile din fața oficiilor

Primăria orașului Ialoveni amintește despre obligativitatea efectuării permanente a lucrărilor de salubrizare și amenajare a teritoriilor aferente clădirilor administrative, comerciale, instituțiilor, organizațiilor, blocurilor locative și caselor particulare. Fiecare zi de vineri este declarată Zi Sanitară în orașul Ialoveni și Vă invităm să participați activ la lucrările de salubrizare.

În cazul când aceste lucrări sunt ignorate, Primăria Ialoveni își rezervă dreptul de atragere la răspundere persoanele responsabile în conformitate cu prevederile cadrului legal.

Acord de înfrățire între orașele Ialoveniu și Ineu din România

Într-un cadru festiv, în prezența Consiliului Local al Orașului Ineu, Primarul Orașului Ineu, România – Abrudan Călin Ilie și Primarul Orașului Ialoveni, Republica Moldova – Armașu Sergiu au semnat Acordul de Înfrățire dintre cele două localități!

Conform acestui acord între localitățile Ineu și Ialoveni va exista colaborare, sprijin și schimb de experiență în toate domeniile de activitate. Prin colaborare și unitate Orașul Ineu și Orașul Ialoveni își doresc prosperitate și bleșug reciproc!

Un grup de elevi de la Școala primară „Ion Creangă” în ospeție la primărie

Săptămâna de lucru la Primăria Ialoveni a început cu o vizită neașteptată – un grup de elevi de la Școala primară „Ion Creangă”, împreună cu părinții și directoarea Alexandra Hâncu s-au întors dintr-o călătorie întreprinsă în localitatea Toplița, județul Harghita, în cadrul Proiectului ”Hai să dăm mână cu mână, hai la Toplița Română”, școală de vacanță. Schimb de opinii, Impresii de neuitat, momente și amintiri deosebite! Mulțumim mult pentru inițiativă și emoțiile pozitive! În cadrul unei Primării, unde prevalează numeroase probleme cotidiene, astfel de momente sunt de mare preț!

(mai mult…)