STIMAȚI IALOVENENI, DRAGI PRIETENI ȘI CONCETĂȚENI DE PRETUTINDENI, AVEM STARE DE URGENȚĂ ÎN ȚARĂ; VĂ RUGĂM RESPONSABILIZARE MAXIMĂ! TOȚI CEI CARE TREBUIE SĂ STEA ACASĂ -STAȚI ACASĂ! #StațiAcasă

Actualmente, trăim cu toții o perioadă foarte complicată, dar și foarte responsabilă, determinată de pericolul invizibil al unei infecții globale, care pune la grea încercare majoritatea statelor lumii și fiecare familie în parte. Virusul COVID-19 nu cunoaște hotare și nu se știe încă ce impact poate avea, dacă nu vom respecta cu strictețe recomandările specialiștilor.

Astăzi a fost înregistrat primul caz suspect de COVID-19 în or. Ialoveni, așa că vă rugăm, să ne auzim unii pe alții, să respectăm cu strictețe normele elementare de comportament în asemenea situați și cerințele înaintate de autoritățile publice.

Echipa Primăriei Ialoveni va depune eforturile necesare pentru a diminua riscurile epidemiei, dar fără responsabilizarea fiecăruia dintre noi această luptă poate fi greu de înfruntat. Comisia pentru Situații Excepționale a orașului Ialoveni este în acțiune și mulțumim tuturor pentru înțelegere și conformare la cerințele excepționale și urgente. În particular, mulțumim administrației, angajaților ÎMLC și SSE Ialoveni pentru atitudinea responsabilă. (imagini orașul Ialoveni, 17 martie 2020).

There are no comments yet.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked (*).