Stimați ialoveneni de pretutindeni, Dragi concetățeni, La 27 octombrie 2021 marcăm cea de-a 585-a aniversare a oraşului Ialoveni şi Hramul Bisericii ,,Sfânta Cuvioasa Parascheva”, care este ocrotitoarea nu doar a localității noastre, dar și a Moldovei întregi. Sărbătorirea Hramului localității an de an relevă faptul că ne păstrăm și ne onorăm tradițiile multiseculare, la baza cărora se află credința creștină și relațiile interumane. De-a lungul veacurilor, Hramul orașului nostru drag a devenit parte a vieții noastre culturale și un mod de a consolida încrederea, că prin unitate și credință, pot fi depășite cele mai complicate situații. Desigur, noi, locuitorii orașului Ialoveni, ținem mult la tradiții și la valorile strămoșești, iar Hramul este un bun prilej de a păstra și a promova frumoasele tradiții. Prin onorarea tradițiilor, realizăm și o datorie sfântă a fiecăruia dintre noi, a fiecărui ialovenean – de a contribui la prosperarea localității, la dezvoltarea și edificarea unui oraș civilizat. Sărbătoarea noastră comună este și un prilej frumos de a împărtăşi emoţii și urări de bine, de sănătate, în special în situația complicată pe care o parcurgem de luptă cu efectele unei pandemii globale. Ocrotitoarea noastră, Sfânta Cuvioasa Parascheva să binecuvinteze pe toți ialovenenii, familiile noastre, rudele, prietenii, partenerii de dezvoltare, care ne ajută în momentele grele. Fie ca ruga noastră de a învinge epidemia și durerile provocate de pierderea vieților concetățenilor noștri să fie auzită și să ne îngrijim ca să reducem riscurile pentru cei dragi și apropiați, încurajându-i să urmeze sfaturile medicilor, să se vaccineze, să combatem împreună acest război în sănătatea publică. Dragi concetățeni, În numele echipei Primăriei Ialoveni și al meu personal, Vă aduc cele mai calde felicitări și urări de sănătate cu ocazia Hramului localității. Succese în activitatea zilnică, bucurii de la realizările obținute, perseverenţă şi noi performanţe pentru că împreună să contribuim la dezvoltarea și modernizarea orașului nostru! La mulți ani, IALOVENI! Cu respect, Sergiu ARMAȘU, Primarul orașului Ialoveni 27.10.2021

There are no comments yet.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked (*).