PROIECT REALIZAT CU SUCCES LA IALOVENI

Astăzi la LT ”Andrei Vartic” din orașlul Ialoveni a avut loc un eveniment important: recepția finală a lucrărilor de renovare a clădirii instituției și semnarea actului de recepție. Lucrările au fost efectuate în cadrul proiectului ”Reforma învățământului în Moldova”, gestionat de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, finanțat de Banca Mondială, FISM, fiind alocate 11 milioane 500 mii lei, beneficiarul investiției fiind Primăria orașului Ialoveni. Lucrările de renovare au început în decembrie 2019 și finalizate în septembrie 2020, după care a urmat perioada de verificare a durabilității lucrărilor până în aprilie 2021. La eveniment au participat reprezentanții organizațiilor finanțatoare, administrației publice locale, proiectanții, arhitecții de proiect, antreprenorul și constructorii, care au verficat calitatea lucrărilor efectuate. Ei au menționat că scopul a fost atins, instituția a fost renovată calitativ și dotată cu cel mai modern aparataj, tehnică de calcul, de laborator, fiind astfel create condiții foarte bune pentru instruirea și educația copiilor. Un aport considerabil în obținerea acestor frumoase rezultate l-a adus colectivul liceului condus de dna Valentina Sacara, un colectiv unit, cu frumoase tradiții și rezultate înalte la învățătură.

În sectorul Huțuleuca continuă lucrările de construcție a Complexului multifuncțional sportiv

În sectorul Huțuleuca din orașul Ialoveni continuă lucrările de construcție a Complexului multifuncțional sportiv. De Hramul orașului din anul trecut a fost dat în exploatare terenul de mini-fotbal cu acoperire artificială, acuma se construește un teren de fotbal cu acoperire naturală. Lucrările sunt executate de APL cu suportul considerabil al voluntarilor din acest sector și al Federației Moldovenești de Fotbal. Urmează să fie construite și terenurile pentru volei, baschet, tenis. Mulțumim tuturor pentru implicare la construcția acestui frumos edificiu sportiv.

Specialiștii din cadrul primăriei or. Ialoveni de instruire în domeniul „Standardele de accesibilitate pentru persoanele cu dizabilități”

Specialiștii din cadrul primăriei orașului Ialoveni au beneficiat de o sesiune de instruire în domeniul „Standardele de accesibilitate pentru persoanele cu dizabilități” în scopul evitării încălcărilor standardelor de accesibilitate, începând cu etapa de proiectare a unei clădiri și până la darea ei in exploatare. Activitatea a fost realizată de către Centrul pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități în cadrul proiectului „Respectarea dreptului la incluziune a grupurilor vulnerabile prin implicarea societății civile la promovarea bunei guvernări la nivel local” finanțat de Uniunea Europeană și Fundația Konrad Adenauer, în cadrul programului de granturi Dezvoltarea societății civile la nivel local în Republica Moldova. Participanții au fost informați despre legislația cu privire la standardele de accesibilitate pentru persoanele cu dizabilități, Convenția ONU cu privire la Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Legea 60 cu privire la incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități, precum și prevederile codului contravențional al RM. Menționăm că CDPD a încheiat un acord de parteneriat cu Primăria orașului Ialoveni în vederea incluziunii sociale a persoanelor din categoriile social vulnerabile. #dezvoltmd, #EuropeanUnion, #CivilSociety

Primăria din Ialoveni a repartizat 100 de colete alimentare oferite de catre Cruce Rosie din Moldova

În ajunul Sarbatorilor de Paști, Primăria din Ialoveni a repartizat 100 de colete alimentare oferite de catre Societatea de Cruce Rosie din Moldova, prin intermediul Fedarației Internaționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie si cu suportul financiar al Guvernului Canadei. Cu ajutorul asistenților sociali cele 100 de colete alimentare au fost distribuite persoanelor din grupurile vulnerabile în dificultate (persoane solitare vârstnice, familii monoparentale, familii cu copii cu dizabilități severe, familii numeroase şi în situație de risc). Astfel persoanele în dificultate din orasul Ialoveni, au beneficiat de produse alimentare precum: făină, ulei de floarea soarelui, hrişcă, orez, zahăr, paste făinoase, conserve de carne porc şi carne de vită. MULȚUMIM MULT Societății de Cruce Roșie din Moldova!

Primăria oraşului Ialoveni a lansat un apel către toți locuitorii urbei să participe activ la campania anuală de amenajare și salubrizare de primăvară

Locuitorii sectorului Bozu au răspuns la acest apel prin fapte concrete – au acumulat deșeurile din parcul plantat acum trei ani, au văruit arborii, au făcut curat pe terenul de joacă pentru copii, creând astfel o zonă frumoasă și curată pentru odihna copiilor și maturilor. Inițiatori ai acestor lucrării au fost Svetlana Andronachi, Victoria Stegărescu, Brașcov Ion, Condrea Tatiana, ș.a. Exemplu demn de urmat au demostrat și locatarii blocului locativ din str.Basarabia nr.1, care au adus în ordine terenurile din fața și din spatele clădirii. Aducem mulțumiri tuturor pentru implicare în lucrările de salubrizare a localității.

IMPORTANT!! STOP COVID-19!!

Primăria Ialoveni prezintă informația actualizatăpe oraș la data de 12.04.2021 privind răspândirii pandemiei COVID-19. Nu ignorați existența acestui virus, boala există!.Rugăm respectuos, să dați dovadă de responsabilitate şi să respectaţi măsurile de protecție și prevenire a răspândirii COVID-19. Aveţi grijă de sănătatea Dumneavoastră şi a celor apropiaţi! 

JUBILEUL FAMILIEI ANDRONIC

La începutul lunii aprilie 1971 Valeriu și Olga Andronic și-au înregistrat căsătoria la Sovietul sătesc Ialoveni și au creat o nouă familie. Anii s-au perindat unul după altul numărând jumătate de secol al vieții în comun. Cu prilejul sărbătorii de familie ”Nunta de aur”, Valeriu și Olga Andronic au fost invitați la primărie, unde au semnat în Cartea omagiaților. Dl Sergiu ARMAȘU, primarul orașului Ialoveni, în numele administrației publice locale, a felicitat sărbătoriții cu frumosul jubileu, dorindu-le multă sănătate, bucurii, zile frumoase. La aceste urări de bine s-au alăturat și membrii Asociației veteranilor din localitate, rudele și prietenii, care le-au cântat jubiliarilor ”Mulți ani trăiască!”

Promovarea culturii reciclării

Promovarea culturii reciclării, informarea populației, crearea punctelor de colectare a deşeurilor, reprezintă o problemă din ce în ce mai importantă la nivel global, regional dar şi local. Ca urmare a creşterii rapide a producţiei şi consumului, orașul Ialoveni produce în mod regulat din ce în ce mai multe deșeuri, ceea ce conduce la o creştere a volumului deşeurilor generate din diferite surse. Primăria orașului Ialoveni a semnat Memorandumul cu partenerii ”MOLDREC GROUP” SRL și Asociația Patronală ”MOLDCONTROL” în scopul educării şi conştientizării populaţiei privind măsurile ce pot fi luate de fiecare cetăţean, astfel încât să contribuie la stoparea poluării şi menţinerii unui mediu curat şi primitor prin promovarea culturii reciclării și crearea punctelor de colectare.

În regim online s-a desfășurat concursul Forța AdB Junior

În regim online s-a desfășurat concursul Forța AdB Junior (Asociația de Băștinași junior) din cadrul proiectului PNUD/MiDL și programul național Sipoteni-Capitala Tineretului 2020/2021. La eveniment participă tinerii din 12 localități din țară, partenere ale proiectului PNUD/MiDL (Sipoteni, Selemet, Cărpineni, Manta, s. Taraclia, Cimișlia, Ialoveni, Budești, Borogani, Mihăileni, Sireți, Cotiujenii Mari). Concursul urmărește shimbul de bune practici privind implicarea tinerilor în viața comunitară. Evenimentul este găzduit de echipa juniorilor de la asociația băștinașilor Baștina Sipoteni. Orașul Ialoveni a fost prezentat de către un grup de tineri de la LT”Petre Ștefănucă” – Cătălina Afanasii, Bivol Marcela, Glijinschi Vlada, Avram Bety, Lîseacov Cristian, Salcuțan Marina, o echipă unită, cu o prezentare interesantă, plasându-se pe primul loc. Felicitări AdB junior Ialolveni!