Orașul Ialoveni

În zilele de 14 și 15 august au continuat lucrările de construcție a stadionului de fotbal cu acoperire naturală din sectorul Huțuleuca (Șesul lui Mardari). Primăria orașului Ialoveni aduce sincere mulțumiri pentru implicare tuturor celor care au participat la aceste lucrări, inclusiv persoanelor din diasporă, în special, domnului Igor Balaur, vice-președinte a Asociației de Băștinași Ialoveni.

CU ATITUDINE PENTRU UN MEDIU SĂNĂTOS

Asociația Jurnaliștilor de Mediu și Turism Ecologic, beneficiară a Programului de Granturi Locale al UE, a desfășurat la Primăria Ialoveni o întâlnire comunitară pentru a discuta cu locuitorii urbei despre serviciile publice de calitate, în baza materialelor multimedia realizate în localitățile raionului Ialoveni, inclusiv despre rolul implicării civice a cetățenilor, colaborarea și conlucrarea cu APL.
Gunoiștile improvizate, refuzul achitării tarifelor pentru servicii publice nu sunt rezultatul lipsei de bani, sunt o reflecție a mentalității, a lipsei de înțelepciune și responsabilitate, iar soluția cea mai eficientă pentru rezolvarea problemei este introducerea unor amenzi usturătoare. Aceasta este concluzia participanților la întâlnirea comunitară, în care s-a discutat despre serviciile publice de calitate, dar și despre lipsa unei viziuni la nivel de stat și de familie despre educația copiilor, că ei nu sunt implicați în activități de curățenie – acasă, la școală, în bloc, alte diverse acțiuni comunitare, pentru dezvoltarea spiritului civic. În cadrul evenimentului s-a vorbit și despre problemele colectării deșeurilor, necesitatea unui sistem de canalizare cu epurare, despre așteptări, perspective și soluții.
Asociația Jurnaliștilor de Mediu este beneficiara Programului de Granturi Locale al Uniunii Europene (UE) și implementează proiectul „Cu atitudine pentru un mediu sănătos” la nivel național. Programul de Granturi Locale este lansat în baza Cadrului Unic de Sprijin a UE, acordat pentru Republica Moldova (2017-2020) din cadrul Instrumentului European de Vecinătate, prin intermediul proiectului „Abilitarea cetățenilor din Republica Moldova” (2019-2021), finanțat de către Uniunea Europeană și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). Partenerul proiectului pentru creșterea potențialului de vizibilitate și implicare a cetățenilor este Asociatia Presei Independente (API).
GIZ Moldova
European Union in the Republic of Moldova

A V I Z

‼ Campania de vaccinare împotriva COVID-19
în Republica Moldova continuă.
‼ În zilele de 14 și 15 august 2021, în incinta Centrului de Sănătate Ialoveni, se va organiza un maraton de vaccinare împotriva COVID-19
‼ Vaccinează-te împotriva COVID-19!
‼ Împreună putem salva vieți, putem reveni la o nouă realitate și un mediu mai sănătos pentru noi și cei drag

CONTRASTE CE DEMONSTREAZĂ ATITUDINE

🌹 Imaginile de mai jos vorbesc de la sine: unii gospodari mențin în ordine terenul adiacent proprietății lor, plantează flor, distrug buruianul, alții – se fac a nu-l vedea, demonstrează indiferență și iresponsabilite.
‼ Primăria orașului Ialoveni solicită o implicare mai activă a tuturor ialovenenilor în salubrizarea localității și face un APEL către locuitorii orașului, conducătorii întreprinderilor, instituțiilor și organizațiilor, agenții economici, proprietățile cărora sunt în vecinătate cu drumurile naționale sau locale, să nimicească buruienele de lângă garduri și porți, menținerea curățeniei pe terenurile adiacente proprietății lor. Administrația publică locală cere păstrarea în stare salubră a teritoriului gestionat, întreținerea șanțurilor, podețelor de la intrările în curți, plantațiile și trotuarele din dreptul locuințelor și terenurilor pe care le dețin, pentru a respecta cerințele legale și a evita aplicarea sancțiunilor prevăzute de art. 227 Cod contravențional al Republicii Moldova.
‼ Dacă dorim să avem un oraș frumos, curat și amernajt – să-l facem împreună, Implicați-vă în lucrările de salubrizare, dați dovadă de responsabilitate civică. Doar în comun vom putea face orașul Ialoveni, care este casa noastră comună, mai curat și mai frumos.