Stimați ialoveneni,
dragi prieteni ai orașului Ialoveni,

La 8 februarie curent se împlinește un an de la lansarea oficială a rutei de troleibuz nr.36 Chișinău-Ialoveni, datorită căreia s-a schimbat esențial calitatea deservirii cetățenilor cu transport public și percepția ialovenenilor despre transportul modern, electric, ecologic.

Astfel, în calitate de Primar, în numele ialovenenilor pe care îi reprezint, permiteți-mi să exprim sincere mulțumiri tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui proiect de modernizare a transportului de călători. În particular, echipelor politice, de la nivel național și local, care ne-au susținut, au inclus în agenda de lucru problemele noastre și au făcut posibil identificarea formulei optime pentru conectarea liniei de troleibuz chișinăuiene cu centrul orașului Ialoveni.

Ținem să remarcăm că această realizare frumoasă se datorează și colaborării constructive cu administrația publică a municipiului Chișinău și colectivul întreprinderii ”Regia Transport Electric”.

Un vis îndelungat al locuitorilor orașului Ialoveni a devenit realitate după mulți ani în șir de speranță.Extinderea rutei de troleibuz a devenit o faptă împlinită și ialovenenii sunt recunoscători pentru serviciile acordate, pentru condițiile decente oferite călătorilor, pentru prestația și munca muncitorilor antrenați pe ruta nr.36, pentru respectarea graficului de circulație, amabilitatea șoferilor, taxatorilor, pentru managementul eficient pe acest segment de transport public.

Astfel, datorită troleibuzelor electrice cu propulsie autonomă, orașul Ialoveni, în anul 2019 a devenit mai curat cu 530 tone de CO2 neemise.

În acest context, în semn de respect și mulțumire pentru serviciile de calitate și comportamentul civilizat cu călătorii, copiii din Ialoveni și-au exprimat sentimentul de recunoștință, într-o manieră inedită: un flash mob tematic, prin care să atragă atenția la confortul transportului electric ecologic.

Locuitorii orașului Ialoveni merită cele mai calitative servicii de transport public și avem în continuare mult de lucru pentru a determina și alți prestatori să învețe a lucra și a respecta călătorii.

There are no comments yet.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked (*).