La 6 aprilie în orașul Ialoveni, a avut loc un eveniment deosebit – lecția publică olimpică cu tema ”Zi internațională a Sportului pentru Dezvoltare și Păce”, organizată de Primăria Ialoveni cu suportul Comitetului Național Olimpic și Sportiv din Republica Moldova în incinta Liceului Teoretic ”Petre Ștefănucă”.

La eveniment au participat personalități notorii în domeniul sportului național și internațional: Nicolae JURAVSCHI, Președintele Comitetului Național Olimpic, dublu campion olimpic, deputat în parlamentul RM; Larisa POPOVA, campioană Olimpică, președinte a asociației ”Sportul și Femeia”, președinte a Federației de canotaj din RM; Oleg MOLDOVAN, premiat cu medalia de argint la Jocurile Olimpice de la Sidnei, antrenor principal a lotului național la tir.

În calitate de profesor al acestei neobișnuite lecții a fost Anatol POPUȘOI, Director al Academiei Olimpice, șef catedră de educație fizică la Universitatea Tehnică din Moldova, doctor în științe pedagogice. Domnia sa a menționat că necesitatea organizării unei asemenea lecții a fost determinată de faptul că tot mai mulți copii nu asistă la lecțiile de educație fizică, nu practică sportul, au probleme de sănătate. Cu ajutorul panourilor demonstrative și a filmele video, el a familiarizat tînăra generație cu dezvoltarea miscării olimpice în Moldova, cu succesele obținute de sportivii țării.

Participanții au vorbit despre dezvoltarea mișcării olimpice în Republica Moldova și necesitatea promovării sportul și activității fizice în calitate de limbaj universal și catalizator al schimbării sociale pentru dezvoltare. După partea teoretică a lecției olimpice a urmat partea practică cu diverse competiții sportive, desfășurată pe stadionul liceului, renovat recent. Instituțiile de învățămînt din Ialoveni au primit de la Comitetul Național Olimpic cadou cîte un set de mingi și cărți despre mișcarea olimpică.

Primăria Ialoveni aduce sincere mulțumiri susținătorilor evenimentului respectiv și încurajează în continuare tinerii din Ialoveni – Capitala Națională a Tinerilor să ofere un exemplu demn de urmat pentru tinerii din întreaga țară privind modul activ și sănătos de viață!

There are no comments yet.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked (*).