La 14 septembrie 2018, Primăria orașului Ialoveni a organizat pe stadionul central un important eveniment dedicat politicilor din domeniul energiei sustenabile. Din anul 2016 orașul Ialoveni a devenit membru semnatar al Convenției Europene a Primarilor, care reprezintă o inițiativă prin care mii de primării europene s-au angajat voluntar să reducă cu 20% emisiile de CO2 până în anul 2030.

La eveniment a participat și coordonatorul național al Convenției Primarilor pentru Republica Moldova, domnul Victor PARLICOV, care a încurajat ialovenenii să avanseze cu noi inițiative. Primarul Sergiu ARMAȘU și viceprimarul Radu CHILARU au transmis mesaje de mulțumire și au accentuat perspectivele localității noastre prin implementarea unor tehnologii energetice pentru un oraș curat.

Zilele energiei sunt organizate în toată Europa, oferind publicului posibilitatea de a descoperi ultimele evoluții în domeniul energiei durabile.

Scopul principal al evenimentului a fost creşterea gradului de conştientizare a opiniei publice cu privire la necesitatea înlocuirii surselor de energie care provoacă poluarea mediului înconjurător cu surse de producere a energiei verzi.

Mulțumim tuturor pentru implicare și participare! În particular, cadrelor didactice, educatorilor, profesorilor, copiilor de la instituțiile de educație timpurie „Andrieș”, „Lăstărel”, „Licurici”, elevilor clasei a IV-a a Liceului Teoretic „Andrei Vartic” din orașul Ialoveni, care au venit cu un frumos program artistic.

Orașul Ialoveni va înainta cu multe inițiative pentru un viitor curat, iar susținerea locuitorilor, tuturor generațiilor, de la mic la mare este esențială!

 

There are no comments yet.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked (*).