Stimați ialoveneni, în particular, cei conectați la Grupul ”Ialoveni-orașul soarelui”,Am un mesaj pentru locuitorii orașului nostru, care în mod deschis, activ își manifestă atitudinea față de tot ce se întîmplă în orașul Ialoveni și nu ezită să abordeze problemele stringente, comentează, scriu, critică, dar într-o manieră corectă, fără agresivitate, interese ascunse sau manipulare.Adresarea mea poate avea un rost pentru cei cu bune intenții, care într-adevăr nu sunt indiferenți cum se dezvoltă orașul nostru și doresc constructiv să contribuie cu ceva, cu idei, cu recomandări, cu sfaturi la locul lor și la subiect, astfel ca autoritățile locale să se poată inspira, prelua inițiative și să le aplice în munca zi de zi.Vreau să vă asigur că în calitate de Primar al orașului Ialoveni, întotdeauna am promovat transparența, nu am tolerat incompetența și vorbele goale. Eu mă consider responsabil de ceea ce se întîmplă pe teritoriul orașului și trec nu doar prin analiză pragmatică, dar total prin suflet tot ceea ce se întîmplă în oraș, chiar și în cazurile cînd știu că sunt acțiuni care uneori îmi depășesc atribuțiile legale, posibilitățile, dar oricum intervin și fac tot ce îmi este în puteri să deblochez multe situații. Dar niciodată nu am fost indiferent.Astfel, vreau să știți că, în dependență de timpul liber, analizez informația disponibilă pe Grupul ”Ialoveni –orașul soarelui”, deoarece consider că, la general, este o oglindă/o reflectare a stării și mentalității comunității noastre (cu toate bunele și relele unei societăți). Uneori mă autosesizez din informația plasată, mă inspir din ideile expuse, meditez mai mult asupra situațiilor descrise, îmi schițez unele planuri, revăd prioritățile sau îmi corectez agenda de lucru. Alteori, mă indignez în sinea mea de nivelul josnic de abordare a unor situații, de cinizmul anumitor cetățeni, de agramația sau reavoința emanată public. Evident că între unele rînduri scrise se poate întrevedea mai mult decît spus. De asemenea, din spatele unor comentarii cunosc, desigur, și alte detalii nescrise, care nu fac față anumitor autori și nu se merită timp pentru examinare.În acest context, vreau să punctez următoarele:- Este bine că Ialoveni s-a dezvoltat în ultimii ani într-un oraș transparent, cu cetățeni neinhibați, care prin orice metode încearcă să vocifereze situațiile din jur, să fie cetățeni activi, revărsînd cine și ce are în suflet (și bune și mai puțin bune);- Este bine că mai există încă un oarecare coraport pozitiv între informația constructivă și vorbe de dragul vorbelor și a comentariilor;- Pe rețelele sociale, în special pe platforma ”Ialoveni –orașul soarelui”, sunt multe comentarii care mă vizează în calitate de Primar, dar pe care eu fizic nu le pot urmări, deoarece nu pot sta continuu conectat la viața on-line. Viața reală este totuși prioritară pentru mine (!). Și dacă cineva așteaptă că voi răspunde imediat, voi comenta, voi reacționa, atunci vă rog să fiți conștienți că nu îmi pot permite acest lux din considerentul că timpul este ”de aur” și că managementul timpului este ceva foarte important pentru a lucra eficient (sper să fiu înțeles și de cei care de regulă sunt ignoranți de fire sau văd totul doar în culori închise);- Totodată, eu vă asigur că periodic, voi face o sinteză a informațiilor acumulate și voi comunica viziunea mea/atitudinea față de anumite subiecte abordate în spațiul virtual, care sunt de interes public pentru orașul nostru.Astăzi, mă voi referi la trei dintre subiectele discutate intens în ultima perioada pe Grupul ”Ialoveni-orașul soarelui”, și anume:1. Problema cîinilor vagabonzi;2. Problema străzilor în glod, la propriu, după lucrări pentru apeduct și canalizare;3. Problema scării deteriorate a clădirii instituției publice medicale raionale.Referitor la problema cîinilor maidaneziEste într-adevăr un pericol grav pentru oraș, soluționarea căruia depinde de echipa Primăriei Ialoveni, dar și într-o măsură oarecare de alți factori. În stradă nimeresc și animalele abandonate de stăpînii anteriori. Avem și constrîngeri de ordin financiar, prevederi contradictorii ale cadrului normativ în vigoare ș.a. Dar nu o să mă refer la toate aspectele acestei probleme, ci strict la cele de competența Primăriei. Cîteva inițiative la care lucrăm: echipa noastră caută resurse financiare (am elaborat un nou proiect pentru atragerea investițiilor și construcția unui azil pentru cîini); am contactat azilele existente în Moldova (din Chișinău, Orhei), pentru a ne acorda servicii contra plata și a prelua la întreținere un anumit număr de cîini; am apelat la serviciul veterinar, la voluntari pentru acțiuni de sterilizare ș.a.Avem experiența de lucru cu o fundație internațională de voluntari pentru sterilizarea animalelor, care ne-a arătat că este foarte greu de realizat în practică aceste măsuri. Diversitate de opinii, aspecte de protecție a animalelor, diferite concepții ș.a. Multe idei și soluții nu pot fi puse în aplicare fie din cauza lipsei de fonduri, fie din motive care țin de moralitate sau de cadrul legal. În general, în Moldova nu există un plan bine pus la punct care să raspundă acestei probleme.Numarul exact al cîinilor fără stăpîn nu poate fi estimat cu precizie, cu toate că îi vedem zilnic printre blocuri sau în mijlocul străzii. Preliminar, drept referință pentru calculele financiare, am luat numărul estimativ de 200 cîini. Investițiile inițiale pentru un adăpost de o așa capacitate se ridică la circa un milion lei. Sterilizarea unui singur cîine costă minim 300 lei. Pot continua precizările, dar mă voi opri aici și voi concluziona: Viziunea noastră este că nimic nu poate fi mai presus decît sănătatea și siguranța copiilor/locuitorilor și suntem obligați cu orice preț a elimina riscurile din partea animalelor abandonate. Între timp, deoarece procesul de accesare a unor fonduri este suficient de anevoios și îndelungat, rugăm cetățenii să facem de comun următoarele:- în preajma fiecăriu bloc/cartier locativ să facem o cartografiere a numărului real de cîini vagabonzi;- voluntarii din fiecare cartier vă rugăm să informați Primăria despre disponibilitatea de a activa în cadrul Grupului comun (cu participarea reprezentanților serviciilor și instituțiilor competente – poliție, serviciul ecologic, veterinar etc., a consilierilor locali, cît și a societății civile), pentru a promova soluții viabile, realiste pentru depășirea problemei;- dacă sunt organizații neguvernamentale, grupuri de inițiativă ale societății civile, disponibile a iniția un proces de colectare de fonduri pentru sterilizare, construire adăpost, vă rugăm să informați Primăria pentru susținerea acțiunilor de interes comun;- fiecare contribuție/ efort din partea societății civile în soluționarea problemei cîinilor vagabonzi este binevenit. Cunoaștem situația gravă și este important să ne concentrăm asupra soluțiilor/propunerilor/ acțiunilor concrete, mai puțin să pierdem timpul doar pentru comentarii.Succint referitor la problema unor străzi în glod, la propriu, după lucrări pentru apeduct și canalizareStimați locuitori ai străzilor, afectate de lucrările în derulare pentru construcția sistemului de apă și canalizare, echipa Primăriei Ialoveni roagă să fim mai indulgenți și ne cerem scuzele de rigoare pentru incomoditățile cu care vă confruntați. Intențiile noaste sunt de a finaliza cît mai curînd posibil lucrările, însă suntem constrînși și de anumite circumstanțe. În timp rezonabil vom depăși problemele și sper că ulterior ne vom bucura de rezultatele muncii. O altă cale de a construi rețelele necesare nu a fost posibilă, din păcate. Sper să depășim înțelept toate incomoditățile temporare.Referitor la problema scării deteriorate a clădirii instituției publice medicale raionaleInițial aș vrea să precizez, din partea autorului mesajului, domnul Gheorghe Salcuțanu: Deoarece vă cunosc și vă respect, vă consider o persoană cumpătată, inteligentă, Vă rog să mă ajutați să înțeleg, care ar fi sfatul dumneavoastră pentru orișicine ar fi Primar de Ialoveni, indiferent că este Armașu sau altcineva pe care îl agreați sau nu, în legătură cu problema scării deteriorate pe care ați documentat-o și ați dat calificative. Sincer, fiindcă opinia dumneavoastră contează pentru mine, vreau să pătrund în esența mesajului plasat public. Sunt disponibil să discutăm această problemă și în limita competențelor, să ajut ca problema să ajungă în atenția celor responsabili într-adevăr.Aici voi încheia mesajul de astăzi. Pe parcurs, după caz, voi decide cînd să mai fac un sumar al informațiilor analizate și voi anunța public, transparent tot ceea ce consider oportun.Toate bune, Cu respect,Sergiu ARMAȘU,Primarul orașului Ialoveni

There are no comments yet.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked (*).