Elevii Școlii de Arte Ialoveni fost premiați cu diplime la concursul internațional ”Culorile toamnei”

În toamna anului trecut elevii Școlii de Arte Ialoveni au trimis lucrările lor la concursul internațional ”Culorile toamnei”, ediția specială 2020, organizat de Clubul Copiilor Lipova, Arad, România. Recent au fost anunțați învingătorii acestui concurs prestigios, din numărul lor fac parte și 9 elevi din Ialoveni care au fost premiați cu diplime de gradul I, II și III. Felicitări premianților și profesorilor lor Nina Popescu, Victor Guțu și Cristina Strătilă.

Potrivit Hotărîrii de Guvern nr. 921/2020, beneficiarii de toate tipurile de pensii stabilite până la 1 aprilie 2021

Potrivit Hotărîrii de Guvern nr. 921/2020, beneficiarii de toate tipurile de pensii stabilite până la 1 aprilie 2021, al căror cuantum nu depăşeşte 4000 lei, domiciliați în Republica Moldova, vor primi un suport financiar unic în sumă de 1000 lei.Începând cu 1 aprilie 2021, suportul financiar unic poate fi ridicat împreună cu pensia sau alocaţia socială de stat. Achitarea acestei sume se efectuează, prin modalitatea de plată selectată de beneficiar – prin instituţiile bancare sau oficiile poştale din ţară la data primirii prestaţiei sociale.

Lucrările de amenajare a spațiului destinat Centrului de Informare și Servicii pentru Cetățeni

Primăria orașului Ialoveni a demarat lucrările de amenajare a spațiului destinat Centrului de Informare și Servicii pentru Cetățeni (CISC). În acest mod sperăm să aducem serviciul public mai aproape de cetăţeni, sporind transparența activității administraţiei publice locale și îmbunătățind calitatea serviciilor publice prestate. Programul Comunitatea Mea

Oraşul Ialoveni, semnatar al Convenţiei Primarilor privind Energia şi Clima

Oraşul Ialoveni, semnatar al Convenţiei Primarilor privind Energia şi Clima, Vă invită să faceţi un tur virtual pentru a cunoaşte unele din obiectivele eficientizate energetic de pe teritoriul oraşului nostru. https://www.facebook.com/watch/?v=1478375065680403

https://www.facebook.com/watch/?v=1478375065680403

FELICITAREA PRIMARULUI ORAȘULUI IALOVENI CU OCAZIA SFINTELOR SĂRBĂTORI DE PAȘTI

Dragi ialoveneni de pretutindeni, colegi, prieteni, apropiați, Stimați concetățeni,

Parcurgem cu toții o perioadă complicată, marcată de grelele încercări ale unei pandemii nemaicunoscute de omenire. Totodată, aceste clipe ne determină să reflectăm asupra adevăratelor valori, care ne unesc ca neam, ca oameni de bună credință. Suntem în situația, că pentru prima dată generația actuală întîmpină Sfintele Sărbători de Paște într-o manieră diferită, creștinii fiind implorați să ne rugăm la Bunul Dumnezeu fiecare acasă, cu capul plecat în fața icoanei, cu lumînarea aprinsă și cu gîndul la cei dragi, care sunt în inimile noastre, însă la distanță de casa noastră. Fiind adevărați creștini, doar uniți, solidari și conștienți, chiar și de la distanță, vom reuși să aducem ruga noastră în unison, să slăvim puterea și ajutorul lui Dumnezeu, care este și reperul nostru, al tuturor, pentru a depăși criza nu doar de sănătate, economică și socială, dar și cea a valorilor morale. Recunosc, că în ultimele săptămîni, pe lîngă veștile triste despre lupta cu viața a unor compatrioți de-ai noștri, afectați de virusul ucigaș, am acumulat și sentimente de mîndrie, de recunoștință pentru cei, care luptă în prima linie, care sunt dedicați și omenoși, care împart din bunul său și pentru cei din jur. Am acumulat numeroase aprecieri și mulțumiri din suflet pentru unii localnici, antreprenori din Ialoveni, care au contactat echipa Primăriei și din propria inițiativă au venit cu diferite acțiuni de ajutor. Nici nu am reușit să reflectăm în spațiul public, să nominalizăm, nici nu au dorit să se facă cunoscuți, dar aș vrea să cunoască ialovenenii, că în localitatea noastră avem adevărați eroi, care trăiesc și muncesc printre noi și sunt receptivi în cele mai grele momente.

Aceste încercări neobișnuite scot în evidență mai multe lucruri. Esențial, însă, este faptul că din dragoste pentru cei apropiați suntem obligați să depășim stările de necaz și să insuflăm optimism și încredere, deoarece DUMNEZEU EXISTĂ, DUMNEZEU NE VA AJUTA, SFINTELE SĂRBĂTORI DE PAȘTE NE VOR LUMINA ȘI CU ÎNVIEREA LUI ISUS HRISTOS NATURA VA RENAȘTE ȘI ÎN FIECARE CASĂ AȘTEPTĂM LINIȘTE SUFLETEASCĂ ȘI SĂNĂTATE!

UN PAȘTE LUMINAT TUTUROR ȘI PLIN DE SPERANȚE!

Cu gîndri bune, Sergiu ARMAȘU, Primarul orașului Ialoveni

SIGURANŢA RUTIERĂ ÎN VIZORUL ADMINISTRAŢIEI PUBLICE LOCALE

Astăzi la Primăria oraşului Ialoveni a avut loc lansarea Campaniei dedicate siguranţei rutiere pe teritoriul oraşului Ialoveni. Scopul campaniei este creşterea gradului de conştientizare a seriozităţii problemei siguranţei rutiere în cadrul comunităţii, ridicarea nivelului culturii şi comportamentului utilizatorilor în trafic, întreprinderea măsurilor concrete pentru scăderea numărului de accidente şi a victimelor acestora. La activitate au participat conducătorii instituţiilor preuniversitare şi preşcolare, reprezentanţi ai societăţii civile, asociaţii obşteşti, SA”Drumuri Ialoveni”, agenţi economici din domeniul transporturilor. Primarul Sergiu ARMAŞU a informat asistenţa despre planul de activitatea ce urmează a fi implimentat pe parcursul campaniei anunţate. Cei prezenţi au salutat iniţiativa primăriei de a lansa o astfel de acţiune binevenită, necesară şi în premieră în republică. Ei au venit cu propuneri concrete care au completat planul de acţiuni preconizat şi care vor contribui la atingerea scopului final – siguranţa în traficul rutier.

ÎNCĂ O VICTORIE A SPORTIVELOR DIN IALOVENI

Sâmbătă, 07 martie, în sala de sport a Gimnaziului ”Grigore Vieru” din Ialoveni s-a desfășurat campionatul raional de baschet feminin la care au participat echipele din Ialoveni, Bardar, Ruseştii Noi, Suruceni.
Echipa oraşului Ialoveni a demostrat un joc tehnic şi tactic bine pregătit şi a învins toate adversarile, plasându-se pe PRIMUL LOC, devenind Campion al competiţiilor.
Primarul Sergiu ARMAŞU a felicitat sportivele din echipa de baschet cu această frumoasă victorie şi cu sărbătoarea de 8 Martie, dorindu-le sănătate, succese şi noi performanţe sportive.

Grand Gold la Mundus Vini: Ialoveni Armonios 1994


Pe fundalul noutăților despre rezultatele Moldovei la Mundus Vini în acest an (țara noastră e pe locul 1 în Europa de Sud-Est și nr 7 – în lume, după numărul de medalii), din atenția publică a scăpat un detaliu curios: Vinăria Ialoveni a câștigat un Grand Gold, pentru Ialoveni Armonios 1994 .
Grand Gold este cea mai înaltă medalie a unei competiții de vin de acest tip. Jurații trebuie să-i dea un scor vinului mai mare de 92 de puncte din 100, ce se întâmplă destul de rar. Vinul trebuie să fie excepțional de bun ca să uimească toată paleta de degustători. Conform tradiției nescrise, când se oferă acest punctaj (amintesc, degustarea are loc în orb), comisia aplaudă vinul, iar ropotele de aplauze străbat liniștea ce domnește, de regulă, în sala de degustare. Restul juraților invidiază în gând comisia care a avut norocul să dea peste un Grand Gold. De obicei, punctaje atât de mari se dau vinurilor deosebite: fie învechite frumos, fie ice wine, fie – licoroase. .

Ialoveni Armonios este un vin special, de tip sherry (anterior ele se numeau Heres), reprezentând un cupaj de Riesling, Rkațiteli și Sauvignon Blanc, anul roadei 1994, produs după tehnologia vinurilor peliculare. Vinurile acestea au volumele alcoolice ușor ridicate și au un potențial de păstrare mai mare față de cele seci (până la 100 de ani).
Din aspectul vizual ne dăm seama că avem de a face cu o sărbătoare. De la galben pai, până la auriu și chihlimbar — vinul strălucește ca un diamant, la diferite reflexii ale luminii. Culoarea e vie, strălucitoare!


Parada complimentelor contină la nivel olfactiv. O intensitate aromatică ce debordează mult din pahar, cu buchet complex. Note logice oxidative, migdale, nuci, coajă de portocală, iod, cozonac, zahăr caramelizat. Gustul este intens, ușor picant, corp plin. Jurații au punctat sus gustul de nucă, complexitatea și potențialul vinului. În mod surprinzător, l-au simțit deloc alcoolic — în pofida celor 18% vol. alc. — ceea ce este un compliment pentru armonia vinului, numit neîntâmplător, Armonios.
Știți care este detaliul curios?! Acest vin costă doar 125 lei (cca 6.5 euro), în magazinul de firmă al companiei. Nu este un vin pentru beție, ci de savurat un pahar, atunci când vrei un vin vechi special. Nu mă aventurez să-i fac prognoze de viață, dar alcoolul, dopul, forma vinului parcă îl recomandă pentru o păstrare îndelungată fără probleme.
Repet, nu este un vin de băut cu litru, ci e pentru ocazii deosebite. De savurat.

Vinăria Ialoveni a fost fondată în 1857, iar producția de vin pelicular (Heres) a început aici în 1953. Produsele vinăriei erau vândute preponderent în perioada sovietică pe piața URSS cu denumirea Heres (Xepec, în rusă). La începutul anilor 1990, vinul pelicular a fost comercializat cu numele Ialoveni, apoi din 2000 – Shervin. În 2017, după o cercetare istorică, vinul pelicular a revenit la numele Ialoveni, sub care este vândut în prezent.

Despre vinurile de colecție de la Ialoveni, datând din 1967, care pot fi cumpărate cu certificat, am mai scris anterior aici.

sursa preluată: http://finewine.md/