TOAMNA AURIE BINE AI VENIT!

Colectivul Grădiniței nr.1 ”Andrieș” din Ialoveni împreună cu părinții și copii au organizat o frumoasă sărbătoare consacrată anotimpului toamna, politra multecoloră a căreia însoțită de bogățiile roadelor pământului bucură sufletul și inimile tuturor.

Activitatea Centrului de Informare și Servicii pentru Cetățeni Ialoveni

Începând cu 9 februarie 2021, în cadrul Primăriei orașului Ialoveni, cu suportul Programului Comunitatea Mea finanțat de USAID Moldova, a început să funcționeze Centrul de Informare și Servicii pentru Cetățeni.

Cetățenii și persoanele juridice au posibilitatea să depună cereri, în fiecare lună fiind înregistrate sute de solicitări, cele mai multe, 263 de cereri, fiind înregistrate în luna iunie anul 2022:

În total au fost înregistrate 3886 de solicitări, dintre care 1652 de la cetățeniși 2234 de la persoane juridice. 46 % dintre solicitanți sunt bărbați. În mediu, în fiecare lună au fost înregistrate 108 de solicitări și 76 de beneficiari unici pe lună.

Serviciile administrative prestate prin intermediul Centrului de Informare și Servicii pentru Cetățeni sunt:

În cadrul gestionării electronice a documentelor sunt implicați 2 operatori CISC, 19 specialiști, 5 directori de instituții subordonate Consiliului Orășenesc Ialoveni, 2 viceprimari și primarul.

Reușită istorică pentru orașul Ialoveni – reîntoarcerea pământului destinat construcției pentru tinerele familii!

Stimați ialoveneni,
Precum cunoașteți, în ultimii ani s-au depus eforturi considerabile de către conducerea Primăriei Ialoveni și s-a lucrat perseverent pentru a promova inițiativa și marele vis al Ialovenenilor de a reîntoarce pământul, care a aparținut istoric localității Ialoveni, dar aflat mulți ani la rând în gestiunea stațiunii didactice experimentale a Universității Agrare de Stat din Moldova, extravilanul orașului Codru, municipiul Chișinău.
Informăm: acest scop strategic pentru Ialoveni și pentru tânăra generație a fost atins!
Și această reușită se datorează nemijlocit susținerii Primăriei Ialoveni din partea echipei Guvernamentale naționale, a majorității Parlamentare și a Președinției!
Urmare votului actualei majorități Parlamentare a fost posibilă adoptarea și promulgarea Legii cu privire la modificarea anexei la Legea nr.668/1995 pentru aprobarea Listei unităților ale căror terenuri destinate agriculturii rămân în proprietatea statului.
Astfel, prin noile prevederi ale Legii a fost modificată anexa la Legea citată nr. 668/1995, prin excluderea unor suprafețe de terenuri agricole din gestiunea stațiunii didactice experimentale a Universității Agrare de Stat din Moldova din extravilanul orașului Codru, municipiul Chișinău (actualmente I.P. Institutul Științifico-Practic de Horticultură și Tehnologii Alimentare) – 76,3206 ha în proprietatea unității administrativ-teritoriale orașul Ialoveni.
La modul practic, este pusă baza pentru demararea marelui proiect de construcție a unui nou Cartier European al orașului Ialoveni, după cele mai moderne standarde și exigențe tehnologice. Primăria Ialoveni va demara proiectarea/construcția de la zero a infrastructurii necesare/rețelelor/utilităților publice pentru noul Cartier European al orașului Ialoveni, inclusiv a grădiniței de copii din cartier, altor obiective sociale, de deservire și prestare a serviciilor publice, absolut necesare pentru confortul viitorilor locuitori.
Conform prevederilor Legii, Guvernul, în termen de 3 luni de la data publicării în Monitorul Oficial, va aduce actele normative în corespundere cu Legea în vigoare și va asigura modificarea corespunzătoare a documentației cadastrale. Or, aceasta înseamnă că în perioada până la finele anului 2023 vor fi efectuate la nivel național modificările necesare a cadrului normativ și cadastral.
Primăria Ialoveni mulțumește enorm locuitorilor pentru insistență și actualului Guvern, deputaților din majoritatea Parlamentară pentru această Lege istorică pentru Ialoveneni, pentru oportunitatea deschisă dezvoltării orașului și asigurării tinerilor familii cu condiții decente de trai!

Anunț de inițiere a procurării bunurilor prin intermediul cererii ofertelor de prețuri

Primăria orașului Ialoveni, întru implementarea proiectului în cadrul Fondului de Sinergie pentru Dezvoltare Urbană al Solidarity Fund PL în Moldova, anunță procedura deschisă de procurare a bunurilor pentru următoarele loturi:
Lot 1: Artă

  1. Șevalet caseta mare 1602 (50x39x9) – 25 buc.
  2. Acuarelă tip Ladoga sau analog – 25 buc.
  3. Set 6 pensule dimensiuni în creștere din ”jder” – 25 buc.
  4. Set guaș Sonet sau analog – 25 buc.
  5. set vopsele acrilice mat, 9 buc, 20 ml – 25 buc.
    Total lot preț estimativ – 132 600 lei.
    Termen de livrare – 5 zile calendaristice din data semnării contractului.
    Lot 2: Căsuțe din lemn pentru comerț stradal (gheretă)
    Specificații tehnice: Gheretă de tîrg Зх2 – 5 unități:
    Ghereta de 6 m2 cu înăltimea pereților de 2 metri; Înălțimea cu acoperiș – 2.3 metri; Podea din lemn 100 mm х 30 mm. Pereții imitarea bârnei 144 mm х 0.16 mm; Acoperiș din gont; Ușă 0.8 х 1.85 din lemn cu lacăt; оblоаnе din lemn cu deschidere în jos саге se transformă în masă; Lemnul vopsit ре interior și exterior cu lac culori combinate.
    Electricitatea • 2 prize • 1 intrerupător • 1 lustra LED • 1 cutie de conectare cu siguranță.
    Total lot preț estimativ – 147 500 lei.
    Termen de livrare – 15 zile calendaristice din data semnării contractului.

5 octombrie – Ziua lucrătorului din învățământ

Stimați Dascăli! Dumneavoastră sunteți acei, care deţineţi locul cel mai important în sporirea capacităţii de creaţie a copiilor, în dezvoltarea multilaterală a lor, acei care promovaţi la lecţii şi în viaţă adevăratele valori: patriotismul, demnitatea, dragostea de muncă, onoarea, modestia, omenia, sinceritatea, cinstea. Succesul formării personalităţii omului de mâine depinde de rezultatele muncii nobile ale pedagogului.
Vă spunem mulţumesc tuturor cadrelor didactice, cărora societatea le-a încredinţat o misiune dintre cele mai delicate şi mai pline de responsabilităţi. Vă mulţumim pentru priceperea şi perseverenţa manifestată de a transforma sala de clasă într-un loc sigur şi primitor pentru toţi, un loc unde talentul este încurajat, sentimentul de demnitate – consolidat.
În această zi frumoasă de octombrie, cu deosebite sentimente de afecţiune şi respect, în numele colectivului primăriei Ialoveni Vă aducem elogiul nostru, stima şi recunoştinţa pentru eforturile depuse în munca nobilă de instruire şi educaţie a tinerei generaţii.
Fie ca această zi să Vă prilejuiască doar bucurii şi voie bună. Vă dorim să aveţi parte de cele două necesare fericiri pentru fiinţa umană: bucuria sănătăţii și prilejul realizărilor vocaționale.
Cu mult respect,
Primarul orașului Ialoveni, Sergiu ARMAȘU.

ANUNȚ

Primăria orașului Ialoveni informează că în legătură cu efectuarea lucrărilor de restabilire a transonului de drum din strada Moldova, sectorul cuprins între străzile Hîncești și Timișoara (pod), în zilele de 05 și 06 octombrie 2023 accesul în sectorul Moldova se va efectua pe traseul național E584.

Orașul Ialoveni.

Judocanul moldovean Denis VIERU, multiplu campion al competițiilor republicane și internaționale, a fost desemnat cu onorificul tituli de ”Ambasador al orașului Ialoveni”. Înmânând diploma de confirmare a acestui titlu, dl.Sergiu ARMAȘU, primarul orașului Ialoveni i-a dorit sportivului noi succese și a menționat că Denis Vieru de-a lungul carierei sale sportive a adunat zeci de trofee, reprezentând cu onoare Republica Moldova și orașul Ialoveni.