PLOI TORENȚIALE ÎN ORAȘUL IALOVENI

Ploaia torențială de după ameaza zilei de azi, 30 mai, a produs pagube considerabile în diferite sectoare ale orașului Ialoveni.
Pentru a monitoriza situația, Primăria orașului Ialoveni a convocat de urgență ședința Comisiei pentru situații excepționale. S-a constatat că au fost grav afectate peste 14 gospodării, fiind inundate case, beciuri și terenuri agricole, detereorate circa 15 km de drumuri locale.
Acestea sunt datele prealabile examinate la fața locului, situația fiind monitorizată în continuare.
Este mobilizată tehnica din dotarea Primăriei Ialoveni, SA”Drumuri Ialoveni”, Serviciul Situații excepționale. Se pregătesc acțiuni de prevnire a pagubelelor iminente, pentru stoparea apelor de ploaie.

Seminarul de instruire ”Administrații publice eficiente cu bugete transparente”

Un seminar de instruire ”Administrații publice eficiente cu bugete transparente” s-a desfășurat astăzi în incinta primăriei orașului Ialoveni. Instruirea a avut loc în cadrul proiectului ”Bugete fără secrete”, realizat de către Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) ”Viitorul” în cadrul Programului de Transparență Bugetară în RM, implementat de Corpul de Voluntariat pentru Servicii Financiare (FSVC) cu susținerea Financiară a Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID).

60 de ani de căsnicie a soților Teodor și Ana Tagadiuc

ZIUA DE 24 mai este deosebită pentru soții Teodor și Ana TAGADIUC din Ialoveni: în această zi, 60 de ani în urmă, ei și-au unit destinele pentru a parcurge împreună drumul vieții. Au creat o familie frumoasă, s-au susținut unul pe altul în toate momentele grele, împreună s-au bucurat de succesele și reușitele obținute.
Cu prilejul jubileuleui de 60 de ani de căsnicie, soții Teodor și Ana Tagadiuc au fost felicitați de colectivul Primăriei Ialoveni, care le-au dorit multă sănătate, bucurii și susținere din partea celor dragi.
LA MULȚI ANI, STIMAȚII JUBILIARI

Concert susținut de Colectivul Școlii de Arte Ialoveni

Colectivul Școlii de Arte Ialoveni a prezentat pe scena Casei de Cultură tradiționalul concert de totalizare a activității elevilor și profesorilor pe parcursul unui an de studii. Aplauzele au răsunat atât pentru cei mai mici cât și pentru absolvenții instituției. Mai mulți elevi ai catedrei de arte plastice au primit diplome și medalii pentru succesele obținute la diverse concursuri internaționale.
La eveniment a avut loc și colectarea fondurilor pentru reabilitarea edificiului Școlii de arte și amenajarea terenului aferent, acțiuni în cadrul proiectului de revitalizare urbană „Reanimarea Școlii de Arte și Bibliotecii orășenești”, finanțat de Guvernul Poloniei, proiect care prevede și contribuția comunității. Banii acumulați în boxă vor fi folosiți pentru lucrările de renovare a instituției.
Boxa va sta în incinta Școlii de Arte pentru doritorii de a contribui la dezvoltarea în continuare a acestor instituții de cultură.

Primăria orașului Ialoveni anunţă concursul pentru suplinirea funcției vacante de director în instituţia de învăţămînt preşcolar Grădiniţa de copii nr. 3 „Lăstărel”

                                                                       A N U N Ț

 

Primăria orașului Ialoveni anunţă concursul pentru suplinirea funcției vacante de director în instituţia de învăţămînt preşcolar Grădiniţa de copii nr. 3 „Lăstărel”. Concursul se va desfăşura în conformitate cu ordinului nr.163 din 23.03.2015 a Ministerului Educaţiei. Informații suplimentare despre instituția de învățămînt în concurs pot fi identificate în baza de date – SIME.

La concurs pot candida persoanele care întrunesc următoarele condiţii:

  • Deţin cetăţenia Republicii Moldova;
  • Au studii superioare universitare;
  • Au o vechime în activitatea didactică de cel puţin 3 ani;
  • La data expirării termenului de depunere a dosarelor, nu au împlinit vîrsta de 65 ani;
  • Cunosc limba română;
  • Sunt apţi din punct de vedere medical (fizico şi neuropsihic) pentru exercitarea funcţiei;
  • Nu au antecedente penale;
  • Nu au fost concediaţi în ultimii 5 ani pe baza art.86 alin.(1) lit.1), m)şi n) din Codul Muncii

Dosarul de concurs va cuprinde următoarele acte obligatorii:

  • Cererea de participare la concurs (conform modelului din anexa nr.1 a Regulamentului);
  • Copia actului de identitate;
  • Copia/copiile/actului/actelor/de studii;
  • Copia carnetului de muncă;
  • Curriculum vitae (conform modelului din anexa nr.2 a Regulamentului);
  • Certificatul medical care atestă faptul că persoana este aptă din punct de vedere medical, fizic şi neuropsihic, pentru exercitarea funcţiei;
  • Cazierul judiciar s-au declaraţia pe propria răspundere;
  • Candidatul poate anexa şi alte documente pe care le consideră relevante, inclusiv copia/copiile actului/actelor ce confirmă gradul didactic/managerial.

Candidaţii pentru ocuparea funcției de director pot depune dosarul, pînă la data de 24.06.2019, ora 17.00, la cancelaria Primăriei orașului Ialoveni, biroul 103.

Date de contact pentru informaţii suplimentare: tel: 0268-224-30.